Impozitarea pensiilor în sistemele publice ale țărilor membre Uniunii Europene

I. PREZENTAREA SISTEMULUI DE PENSII

Sistemul de pensii se bazează pe 3 piloni. Primul este sistemul public de pensii care are în vedere dictonul „plăteşti pe măsura ce eşti plătit”( engleza ‚pay-as-you-go’), poate fi impus prin lege sau poate fi de tipul beneficiu definit. Al doilea pilon cuprinde provizioanele ocupaţionale pentru pensii (legate de locul de munca) care de obicei sunt dinainte constituite. Pensiile sunt gestionate de fonduri de pensii independente sau afiliate, prin contracte grup de asigurări de viata sau chiar de companii , acestea formându-si rezerve. Al treilea pilon consta în economii individuale voluntare gestionate de asiguratori, fonduri mutuale, societatea de investiţii sau chiar de indivizii insisi. In general este de tip contribuţie definita si de cele mai multe ori se bucura de taxe privilegiate.

Ca si regula , un amestec echilibrat al celor trei piloni reprezintă cea mai buna soluţie si face posibila beneficierea de avantajele tuturor celor trei sisteme , de asemenea permite distribuirea riscurilor. Mărimea lor optimala depinde de sistemul de pensii existent, de preferinţele contribuabililor, de considerentele pieţei de capital etc.

A) Sistemul public pay-as-you-go, ca si prim pilon, este potrivit pentru a preveni sărăcia vârstnicilor si pentru a atinge obiective distributive. Mai mult meritele lui constau în distribuirea mai corecta intre generaţii a inflaţiei si a riscurilor provocate de catastrofe(războaie, recesiuni).

Daca veniturile din pensii sunt incluse în salarii vârstnicii pot fi implicaţi în imbunatatirea bunăstării întregii societarii. Cele mai multe tari, insa au înlocuit indexarea salariilor cu indexarea preturilor. Reprezintă totuşi un dezavantaj faptul ca cei în vârsta depind de capacitatea si voinţa generaţiei tinere de a suporta povara financiara a sistemului de pensii.

Acest sistem este vulnerabil în fata şomajului si imbatranirii populaţiei. Deoarece finanţarea se bazează de obicei pe contribuţiile aşezate asupra salariilor brute, stimulentele salariale sunt reduse.

B) Al doilea si al treilea pilon sunt de regula „pre-funde ”(fonduri dinainte constituite )si au ca avantaj faptul ca încurajează economisiri private pentru perioada de pensionare. In cele mai multe cazuri, pensiile finanţate dintr-un stoc acumulat de active mai puţin vulnerabile la schimbările demografice decât cele bazate pe sistemul pay-as-you-go. Oricum şocurile inflaţioniste sau catastrofele care devalorizează activele cumulate sunt periculoase pentru vârstnici.

Structura sistemului de pensii diferă considerabil intre tari datorita dezvoltării istorice diferite. De exemplu, tarile cu amintiri nefericite legate de inflaţie, precum Franţa si Germania sunt mai suspicioase referitor la fondurile private de pensii. Tarile în care populaţia nu agreează soluţiile statului, ca si Marea Britani si Statele Unite tind spre al doilea si al treilea pilon. Importanta acestor piroane reiese din mărimea activelor acumulate gestionate de investitorii instituţionali. Acolo unde povara fiscala a sistemului public de pensii este mai scăzuta, populaţia este înclinata sa constituie provizioane private.

In cele mai multe tari industriale, principalul pilon pentru fondarea provizionului de pensie consta intr-un plan de pensii public obligatoriu care este deseori completat de un sistem privat de pensii. Ca si regula, sistemul public de pensii este fondat pe ideea pay-as-you-go, adică plata curenta a pensiilor este finanţata din veniturile prezente ale populaţiei lucrătoare. In Canada si Statele Unite sunt acumulate active pentru a face fata fluctuaţiilor ratei contribuţiilor.

In principiu, sursa principala de finanţare în cazul sistemului public de pensii o reprezintă contribuţiile atât a angajaţilor cat si a angajatorilor. In 1998 rata contribuţiilor varia intre 6,4% în Canada si 32,7% în Italia. In multe tari contribuţiile angajatorilor sunt egale cu cele ale angajaţilor. In Franţa, aceste rate sunt mai mari pentru angajatori iar statul contribuie în plus cu 1,6%(în 1998).

In cele mai multe tari eligibilitatea plaţilor legate de pensii solicita o anumita vârsta si o perioada minima de contribuţie. Vârsta de pensionare este în general cuprinsa intre 60 si 65 de ani. In Marea Britani vârsta de pensionare a barbarilor este mai mare decât a femeilor, dar se urmăreşte aducerea acesteia la acelaşi nivel pana în 2010. In multe tari se doreşte stabilirea unei vârste de pensionare mai înaintate pentru a diminua povara financiara a sistemului public de pensii. Unele tari permit pensionarea anticipata cu o pensie mai mica daca o anumita vârsta minima si o perioada de contribuţie minima sunt atinse. Suma primita depinde de întinderea perioadei de contribuţie si de nivelul veniturilor stabilite. Franţa a mărit aceasta perioada de la 25 de ani la 40.

Bunăstarea relativa a pensionarilor comparativ cu populaţia lucrătoare depinde de mecanismul de indexare al plaţilor făcute câtre ei. Aproape toate tarile folosesc indexarea preturilor, aceasta permiţând menţinerea pensiei reale constante. Germania merge chiar mai departe si include pensiile în salariile nete ceea ce ii avantajează pe pensionari comparativ cu populaţia lucrătoare. Pana de curând, Franţa si Japonia au indexat pensiile prin creşterea salariilor. De asemenea în Franţa pensionarii se bucura de cel mai ridicat nivel al pensiilor publice cu 60% din salariul mediu, în timp ce pensionarii britanici au o pensie de doar 18% din salariul mediu.

In foarte multe tari sistemul public de pensii este suplimentat de cel privat. Provizionul pentru pensii poate fi asigurat fie de câtre sistemul de pensii ocupaţional sau chiar de indivizi. Acestea sunt cel de-al doilea si cel de-al treilea pilon.

Companiile sunt de multe ori înclinate sa asigure provizioane pentru pensionare pentru a atrage angajaţi. Oricum, cadrul reglementar si de impozitare are o influenta cruciala asupra formei si extinderii modului în care angajatorii se implica în acest sistem de pensii ocupaţional. Companiile pot constitui rezerve, sa încheie asigurări de viata în numele angajaţilor sau sa depună banii la un fond de pensii extern sau sa încheie un contract de asigurare de viata de grup.

Sistemul de pensii ocupaţional poate fi de tipul beneficiu definit sau de tipul contribuţie definita. Cea mai mare diferenţa o reprezintă distribuirea riscului intre angajat si angajator.