Impozitul pe Venitul Persoanelor Fizice din România

Impozitul pe venit în contextul reformei fiscale din România

Modernizarea sistemului fiscal, începută în 1993 prin introducerea taxei pe valoarea adăugată, a fost continuată cu introducerea impozitării prin globalizarea veniturilor persoanelor fizice. Această impozitare (promulgată de Ordonanţa nr.73/1999¹ a fost modificată şi abrogată de Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001², aprobată prin Legea nr. 493/2002; ulterior, unele prevederi din acest act au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 36/2003, modificată şi aprobată prin Legea nr. 232/2003, care la rândul ei a fost completată prin Legea 571/ 2003; însă aceasta este modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr.83/2004, modificată şi aprobată la rândul ei prin Legea 494/2004 publicată în Monitorul Oficial nr.1092 la data 24/11/2004), a fost dictată de împrejurările în care România trebuie să se alinieze la legislaţia comunitară, să revizuiască şi să armonizeze legislaţia fiscală conform Acordului European de Asociere între România şi Comunitatea Europeană, intrat în vigoare la 1 februarie 1995.

Impozitul pe venit a apărut odată cu necesitatea de a stabili o legătură directă între sursa de venituri şi obligaţia fiscală, astfel realizându-se atât o lărgire a bazei de impozitare, cât şi o creştere a numărului contribuabililor. Reforma fiscală, care urmăreşte înlocuirea vechiului sistem greoi şi inechitabil, a dus la transformarea impozitării cedulare în impozitarea persoanelor fizice. Impozitarea cedulară presupune impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice pe mai multe acte normative, un tratament fiscal diferenţiat al veniturilor, fapt ce favorizează persoanele care realizează venituri din mai multe surse.

Începând cu data de 1 ianuarie 2000, în România, a intrat în vigoare un nou sistem de impunere, impozitul pe venitul global. Acest sistem de impunere se adresează contribuabililor persoane fizice şi constă în aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual global impozabil. Sistemul este folosit pe scară largă în ţările Uniunii Europene, reprezentând o nouă aşezare a impozitului, care permite asigurarea unui tratament fiscal echitabil diferitelor categorii de contribuabili şi eliminarea discriminărilor în tratamentul fiscal al contribuabililor, deoarece ia în considerare capacitatea contributivă reală a fiecarui contribuabil.

Impunerea globală presupune cumularea veniturilor realizate de o persoană fizică, într-o perioadă de un an, atât în ţară, cât şi în străinatate, indiferent de sursa de provenienţă, şi supunerea venitului anual unui singur impozit, potrivit unui barem progresiv unic, iar actul care reglementează în prezent impozitarea în funcţie de venitul anual global este Ordonanţa nr. 83/2004 modificată şi aprobată prin Legea nr. 494/2004. Sistemul presupune ca o parte din venituri să fie globalizate, iar restul se impun separat, pe categorii de venituri. Plăţile din cursul anului capătă caracter de plăţi anticipate în contul impozitului pe venitul global, care se realizează prin stopaj la sursă în cazul salariilor, dobânzilor, dividendelor sau sunt stabilite de către organul fiscal pe bază de declaraţii provizorii şi plătite de către contribuabil.

¹Ordonanţa Guvernului nr.73/1999, privind impozitul pe venit, publicată in M. Of. nr. 419 din 31 august 1999

² Ordonanţa Guvernului nr.7/2001, privind impozitul pe venit, publicată în M. Of. nr. 435 din 3 august 2001

Noutatea constă în personalizarea impozitului în funcţie de situaţia proprie fiecărui contribuabil, adică acordarea fiecărui contribuabil a unei deduceri personale de bază (de 80 lei începând din anul 2000 şi ajungând în semestrul I 2004 la 200 lei şi începând cu ianuarie 2005 este fixată la 220 lei), indiferent de natura venitului realizat şi a unor deduceri suplimentare în funcţie de situaţia familială specifică.

Metoda globală prezintă avantajul că stabileşte un impozit personal determinat în funcţie de forţa contributivă a fiecărei persoane fizice, asigurându-se astfel reglarea veniturilor populaţiei şi participarea la formarea resurselor generale necesare dezvoltării societăţii.

1.2 Contribuabilii impozitului pe venit

Sunt plătitoare de impozit pe venit în România următoarele persoane, numite contribuabili:

a) persoanele fizice rezidente;

b) persoanele fizice nerezidente care desfăşoară o activitate independentă prin interme-diul unui sediu permanent în România;

c) persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în România;

d) persoanele fizice nerezidente care obţin în România alte venituri care se impozitează potrivit codului Fiscal.

Prin persoană fizică nerezidentă se înţelege orice persoană fizică, care nu este persoană fizică rezidentă.

Prin persoană fizică rezidentă se înţelege orice persoană fizică ce îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii:

a) are domiciliul în România;

b) centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România;

c) este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat;

d) este cetăţean român care lucrează în străinătate, ca funcţionar sau angajat al României într-un stat străin.

Prin excepţie de la prevederile de mai sus, nu este persoană fizică rezidentă:

- un cetăţean străin cu statut diplomatic sau consular în România;

- un cetăţean străin care este funcţionar ori angajat al unui organism internaţional şi inter-guvernamental înregistrat în România;

- un cetăţean străin care este funcţionar sau angajat al unui stat străin în România;

- membrii familiilor acestora.

Prin activitate dependentă se înţelege orice activitate desfăşurată de o persoană fizică într-o relaţie de angajare.