Inflația în România

1. NOŢIUNI GENERALE

1.1. Etimologie

Cuvântul inflaţie provine din latinescul inflare care are semnificaţia de a se umfla in mod exagerat. Inflaţia işi are o istorie a sa. Începututile fenomenului ţin de zorii capitalismului după cum conştientizarea lui şi incercările de analiză şi explicare fac debut prin lucrările primilor interpreţi ai economiei moderne - mercantiliştii.Aceştia şi cei care i-au urmat, economiştii clasici şi neoclasici s-au aplecat asupra fenomenului produs în condiţiile circulaţiei banilor adevăraţi -aur sau a banilor de hârtie convertibili în aur.

Inflaţia este un dezechilibru care afectează, în proporţii diferite, toate economiile naţionale şi care poate fi sesizat prin două tendinţe majore, şi anume: creşterea generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor. Se considera că inflaţia este o stare caracterizată prin creşterea permanentă mai rapidă a volumului puterii de cumpărare faţă de volumul bunurilor şi serviciilor, astfel încât din aceasta rezultă creşterea veniturilor şi preţurilor în timp ce valoarea banilor scade.

1.2. Scurt istoric al fenomenului inflaţionist

Termen larg folosit pretutindeni, inflaţia continuă să rămână insuficient conturată. Fiind, înainte de toate un proces monetar, precizarea naturii inflaţiei se poate face în corelaţie cu formele istorice pe care le-au îmbrăcat banii.

Iniţial s-a manifestat sub forma dezvoltării mascate a monedelor din metale preţioase, acest proces fiind cunoscut în prezent sub denumirea de inflaţie monetaro-bănească. Elementele definitorii ale acestei inflaţii sunt: separarea conţinutului nominal al monedelor metalice (mai mare) de conţinutul lor real (mai mic); transformarea existenţei – aur a monedei în aparenţă – aur; aglomerarea circulaţiei cu monede ieftine fără valoare deplină; scăderea puterei de cumpărare a monedelor falsificate.

Inflaţia banilor de hârtie convertibili în aur a fost cea de a doua formă de inflaţie. În perioada formării economiei de piaţă în Europa, tinerele state au fost preocupate de lichidarea haosului monetar specific epocii feudale târzii, haos ce a atins cote înalte în sec. al XVI-lea. S-a acţionat pentru sisteme băneşti stabile şi o circulaţie monetară sănătoasă (normală), acestea bazându-se pe etalonul aur. Când banii de hârtie înlocuiau realmente aurul monetar, mişcarea semnelor valorii oglindea legile circulaţiei banilor – aur cu valoare deplină. De altfel, aceştia puteau fi convertiţi liber în aur. Corespunzător, cantitatea banilor de hârtie se limitau la aurul pe care aceşti bani îl reprezentau în circulaţie. În această situaţie, inflaţia nu putea să apară, ea nu avea baza de desfăşurare.

Dar, relativ repede, canalele circulaţiei băneşti au început să se aglomereze. Într-o anumită perioadă, acestea s-au datorat insuficienţei cantităţii de mărfuri aflate în circulaţie. Dacă banii de hârtie întreceau propria lor măsură (adică depăşeau cantitatea monedelor de aur cu aceeaşi denumire ce ar fi trebui sa circule), aceştia se discreditau în faţa agenţilor economici . Scăderea puterii de cumpărare a banilor aflaţi în circulaţie antrena creşterea preţurilor. Inflaţia de acest gen apărea atunci când cantitatea banilor de hârtie aflată în circulaţie o depăşea sensibil pe cea care rezulta din raportul dintre masa de aur monetar şi etalonul aur (o cantitate de aur ce era aşezată la baza unei unităţi băneşti).

Prăbuşirea etalonului aur a creat premisele unei noi forme de inflaţie – inflaţia banilor de hârtie neconvertibil în aur. Acum, existenţa functională a banilor de hârtie o absoarbe pe cea materială. Ca urmare, în condiţiile când singurele elemente de stabilitate şi normalitate monetară decurg din cursul forţat al banilor şi din încrederea populaţiei în buna lor funcţionare, inflaţia poate sa apară ca un proces ce “iese” din cadrul normalului monetar, ce pune în evidenţă un excedent de bani.

În secolul al XVI-lea, odată cu descoperirea şi exploatarea resurselor americane de aur şi argint, cantităţi enorme de metal preţios au luat drumul Europei. Rezultatul acestei creşteri a cantităţii de bani a fost o tendinţă de creştere a preţurilor în Europa. În mod analog, astăzi, când vreun guvern sporeşte cantitatea banilor de hârtie, rezultatul este o tendinţă de scădere a puterii de cumpărare a unităţii monetare şi preţurile cresc, numim aceasta inflaţie.

1.3. Caracteristicile inflaţiei

Inflaţia prezintă urmatoarele caracteristici:

- nu e specifică numai ţărilor cu economie de piaţă, ea s-a manifestat şi se manifestă deopotrivă ca un dezchlibru monetaro-material atât în economiile de piaţă cât şi în cele centralizate;

- este un însoţitor al monedei. Fenomenul a apărut şi s-a dezvoltat odată cu apariţia şi creşterea volumului monedei în mersul economiei;

- are atât valenţe pozitive cât şi negative, în funcţie de starea de ansamblu a sistemului economic şi intensitatea în care işi face simţită prezenţa;

- este un fenomen ce se manifestă prin monedă dar işi are cauzele sale adânci în modul de acţiune a unor comunităţi economice date;

- a fost şi este un instrument prin care se distribuie şi se redistribuie în societate patrimoniile şi veniturile.

Măsurarea inflaţiei porneşte, bineînţeles, de la consensul teoretic cu privire la formele de manifestare ale fenomenului, dar realizarea în fapt a acestei intenţii rămâne o problemă complexă.

Instrumentul la care se apelează cel mai des în acest scop este indicele general al preţurilor sau indicele sintetic al preţurilor. Acesta, cu toate că are anumite insuficienţe, exprimă, în linii generale, creşterea preţurilor ca fenomen de ansamblu care afectează economia. Nu orice creştere a indicelui general al preţurilor este expresia directă a inflaţiei. Deci, pentru a trage o concluzie corectă cu privire la natura inflaţionistă sau a creşterii indicelui general al preţurilor, adesea, sunt necesare informaţii şi analize suplimentare.

Cealaltă tendinţă majoră ce caracterizează situaţia de inflaţie, scăderea de cumpărare a banilor, constă în relevarea faptului că în decursul unei perioade relativ lungi, volumul bunurilor şi serviciilor ce se cumpără într-o economie scade în comparaţie cu masa monetară şi nivelul preţurilor. Aceasta se determină ca un raport între masa monetară şi nivelul preţurilor, arătând câte bunuri şi servicii se pot cumpăra cu cantitatea de bani existentă în economie, la un nivel dat al preţurilor.

2. COSTURILE SOCIALE ALE INFLAŢIEI

Prin costurile sociale ale inflaţiei inţelegem contribuţia societăţii, renunţările pe care trebuie să le accepte populaţia, ca urmare a existenţei inflaţiei.

Inflaţia, ca un dezechilibru în economie care se manifestă prin creşterea generalizată a preţurilor si scăderea puterii de cumpărare a banilor, poate fi de două categorii:

- inflaţie perfect anticipată, pe care o putem prognoza şi lua în considerare în toate calculele in economie;

- inflaţie imperfect anticipată, pe care nu o putem prognoza decât cu totul aproximativ, deoarece este generată de factori perturbatori imprevizibili.

O rata a inflaţiei perfect anticipată sau o rată a inflaţiei constantă, este desigur un lucru de dorit pentru politicieni, dar mai greu de realizat în practică. De aceea este necesar sa analizăm şi cazul când avem de a face cu o inflaţie imprevizibilă.

Să nu uităm că o creştere a inflaţiei înseamnă o creştere a preţurilor, lucru ce face sa aibă loc un proces de transferare a bogăţiei de la creditori la debitori.

Acest efect operează în legatură cu toate bunurile fixate în termeni nominali, adică bani, angajamente, contracte, asigurări, economii etc.

Un şoc inflaţionist poate distruge puterea de cumpărare a economiilor făcute într-o viaţă, aşa cum s-a întâmplat cu fostele ţări comuniste, care au suferit creşteri ale inflaţiei cu peste 1000%.

În aceste ţări de fapt are loc un proces de finanţare a restrângerii consumului. Toate bunurile care au fost fixate în termeni nominali s-au dezvoltat de peste 10 ori. O creştere cu 1% a preţurilor diminuează valoarea acestori bunuri cu 1%, lucru ce la nivelul economiei naţionale poate însemna miliarde de unităţi monetare.