Inspecția Fiscală Privind Taxa pe Valoarea Adăugată

INTRODUCERE

În elaborarea lucrării s-a avut în vedere faptul că forma de control fiscal este o activitate cu un pronunţat caracter aplicativ şi am abordat îndeosebi probleme de organizare, desfăşurare şi finalizare a acţiunii de control a taxei pe valoarea adăugată şi efectele controlului în diminuarea evaziunii fiscale.

Controlul fiscal exercitat prin organele de control fiscal de autoritatea centrală a finanţelor publice şi unităţilor sale teritoriale are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată, precum şi accesoriile aferente acestora.

Controlul fiscal indiferent de cine este realizat, presupune respectarea unor reguli unitare de acţiune şi adoptare a unor procedee, tehnici şi modalităţi sau instrumente de control specifice, care rămân general valabile.

Din păcate, în practică se întâlnesc frecvent cazuri în care – cu toate că există o multitudine de acte normative care reglementează unele dintre cele mai importante impozite şi taxe printre care şi taxa pe valoarea adăugată – (legi, hotărâri ale guvernului, ordonanţe, ordine, instrucţiuni, precizări, soluţii) ce conţin sute de pagini de legislaţie – se constată totuşi că există încă breşe legislative care permit realizarea evaziunii fiscale la adăpostul legii. Deşi controalele fiscale s-au intensificat iar amenzile contravenţionale au un cuantum ridicat, există un număr mare de agenţi economici care încalcă prevederile legislative.

Practica internaţională ar trebui să constituie o sursă de inspiraţie pentru organele cu atribuţii de control fiscal, având în vedere faptul că statele occidentale au acumulat suficientă experienţă în prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

La efervescenţa de dupå 1990 a evaziunii fiscale au contribuit şi factori care nu depind de conştiinţa şi buna credinţă a plătitorilor, cum ar fi: legislaţia stufoasă şi greoaie de impozitare, lipsa de informare a contribuabililor, lipsa exercitării unui control inopinat şi eficient asupra surselor de producere a veniturilor de către organele de control fiscal, neaplicarea corectă a legilor de către organele financiar fiscale şi de control.

Pentru cunoaşterea drepturilor, dar mai ales a obligaţiilor ce revin contribuabililor în anul 1997 a fost elaboratå Ordonanţa Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal ce s-a aplicat pânå la sfârşitul anului 2003; începând cu anul 2004 noţiunea de control fiscal a fost înlocuită cu cea de inspecţie fiscalå prin adoptarea Ordonanţei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedurå fiscalå si H.G nr. 2050/ 2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G 92/2003 privind Codul de procedură fiscală aprobat si modificat prin Legea 174/2004 pentru aprobarea O.G 92/2003, Mon. of. Nr. 465/25.05.2004 .

La nivelul de complexitate al societăţii contemporane, inspecţia fiscală asigură cunoaşterea modului de respectare a obligaţiilor ce revin contribuabililor şi face posibilă determinarea abaterilor înregistrate, stabilind cauzele care le-au generat şi măsurile ce se impun pentru evitarea repetării lor.

Primul capitol al lucrării tratează bazele teoretice ale inspecţiei fiscale şi modul de organizare a acesteia la nivelul Direcţiei generale a finanţelor publice judeţeanå.

Cel de-al doilea capitol al lucrării abordează taxa pe valoarea adăugată pornind de la concept , modul de înregistrare a operaţiunilor în contabilitate precum şi inspecţia fiscală a acesteia.

În capitolul trei am prezentat modul de întocmire al rapoartelor de inspecţie fiscală din punct de vedere teoretic, cât şi practic, prin efectuarea unui studiu de caz.

În conceperea lucrării am avut în vedere actele normative publicate în Monitorul Oficial de la 01.01.2004 până la data de azi, o serie de cărţi şi reviste elaborate de specialişti în domeniu.

CAPITOLUL I

CONTROLUL FISCAL ÎN ROMÂNIA

1.1. CONTROLUL FISCAL – COMPONENTĂ ESENŢIALĂ A CONTROLULUI FINANCIAR DE STAT ÎN ROMÂNIA

Transformarea economiei centralizate în economie de piaţă şi alinierea sistemului economico-financiar autohton la cel al economiilor moderne, au determinat o reconsiderare a conceptului de control.

Problemele apărute în perioada de tranziţie, îndeosebi datorită trecerii de la proprietatea de stat la proprietatea privată, impun sarcini noi în materie de control.

Adâncirea crizei de productivitate, creşterea numărului de agenţi economici cu capital privat, apariţia de noi instituţii bugetare, particularităţile apărute în circuitul bani-marfă, organizarea sistemului monetar, bancar şi de asigurări, amplifică rolul organelor de control economico-financiare.

Un control administrativ organizat al legislativului asupra banilor publici s-a efectuat pentru prima dată în urma Unirii Principatelor pe baza unui regulament de contabilitate publică. Mânuirile de bani publici erau efectuate de agenţi aflaţi sub ordinele Ministerului Finanţelor şi care erau obligaţi să dea socoteală Ministerului Controlului.

În 1862 prin Legea pentru organizarea Ministerului Finanţelor s-a prevăzut înfiinţarea Inspecţiei Generale de Finanţe, având ca atribuţii controlul contabilităţii agenţilor dependenţi de Ministerul Finanţelor şi semnalarea neregulilor generate de neaplicarea sau aplicarea greşită a actelor normative de atunci .1