Instrumente ale Politicii Comerciale

INSTRUMENTE ALE POLITICII COMERCIALE

Politica comercială ar putea fi definită ca totalitatea măsurilor şi acţiunilor întreprinse de stat, prin intermediul organismelor guvernamentale cu mijloace şi instrumente specifice, concepute în optica anumitor idei şi doctrine economice, politice şi sociale, pentru reglementarea relaţiilor comerciale externe, în scopul maximizării avantajelor obţinute din specializarea internaţională şi comerţul exterior.

Principalul obiectiv pe termen lung al politicii comerciale îl constituie optimizarea participării ţării la diviziunea mondială a muncii. Pe termen mediu şi scurt, sunt urmărite şi obiective mult mai concrete, cum ai fi:

• Dezvoltarea producţiei naţionale în diferite ramuri de activitate, prin protecţie faţă de concurenţa externă

• Creşterea gradului de utilizare al forţei de muncă şi, în general, al factorilor de producţie

• Stabilirea schimburilor comerciale externe

• Îmbunătăţirea raportului de schimb

• Echilibrarea balanţei comerciale şi a balanţei de plăţi

• Achitarea datoriei externe

• Procurarea de venituri pentru bugetul statului

• Protecţia veniturilor anumitor categorii sociale

După natura şi efectele măsurilor şi instrumentelor utilizate, politicile comerciale pot fi:

1. Tarifare: politicile comerciale tarifare au o acţiune indirectă, de influenţare de către stat şi nu de determinare expresă a volumului şi structurii activităţii economice de comerţ exterior.

2. Netarifare :politicile comerciale netarifare se bazează pe instrumente cu acţiune directă de dimensionare, ca de exemplu: dimensionarea cantităţilor şi proporţiilor fluxurilor comerciale.

3. Protecţioniste : politicile comerciale protecţioniste vizează, în principal, stimularea exporturilor.

Ca urmare, politica comercială a fiecărui stat trebuie să îndeplinească 3 funcţii:

• promovarea relaţiilor economice externe, adică impulsionarea exporturilor

• protejarea economiei naţionale de concurenţa străină, ceea ce presupune reglemantări şi controlul asupra importurilor

• urmărirea pentru a realiza un echilibru dinamic în balanţa comercială şi balanţa de plăţi, concomitent cu sporirea rezervei valutare a statului

1. INSTRUMENTE DE POLITICĂ COMERCIALĂ

NETARIFARĂ

Politica vamală a unui stat constă în reglementările adoptate de acesta, referitoare la intrările sau ieşirile mărfurilor în/din ţară, fapt care implică: contolul mărfurilor şi a mijloacelor de transport la trecerea frontierei de stat, îndeplinirea formalităţilor vamale şi plata taxelor vamale (impunerea vamală).

Regimul vamal constă în totalitatea dispoziţiilor legale privind taxele şi celelalte instrumente vamale şi formalităţile de aplicare a lor. El este instituit print-o serie de acte normative, dintre care cele mai importante sunt: Codul vamal, Regulamentul vamal (care detaliază prevederile codului), Tariful vamal şi convenţiile vamale la care a aderat statul respectiv. Cadrul instituţional prin intermediul căruia sunt executate atribuţiile vamale este alcătuit, în principal, din Administraţia vamală, coordonată de Direcţia Generală a Vămilor, care, de regulă, are ca tutelar Ministerul Finanţelor sau, mai rar, Ministerul, respectiv, Departamentul Comerţului Exterior.

Spaţiul geografic pe care se aplică acelaşi regim vamal poartă numele de teritoriu vamal. În principiu teritoriul vamal coincide cu teritoriul naţional. El este mai redus decât teritoriul naţional în situaţiile în care statele respective instituie în anumite regiuni porturi franco, antrepozite vamale sau zone de comerţ liber. Când un stat aderă la o uniune vamală sau la o zonă de liber schimb, teritoriul vamal este mai extins decât cel naţional, însumând suprafaţa tuturor statelor membre.

Impunerea vamală îndeplineşte 3 funcţii:

1.de natură fiscală: taxele vamale sunt o sursă de venit pentru bugetul statului

2.de natură protecţionistă: taxele vamale protejează economia naţională de concurenţa străină

3.de negociere: statele pot negocia, într-un cadru bilateral sau multilateral, concesii vamale reciproce sau nereciproce

Principalul instrument al punerii în practică a politicii vamale este tariful vamal, care cuprinde taxele vamale percepute asupra mărfurilor importate (sau exportate), precum şi legile şi regulamentele vamale. Aceste taxe vamale diferă în funcţie de state,facând parte din sistemul impozitelor indirecte. Aşadar, taxele vamale sunt instrumente de politică comercială de natură fiscală, ce constituie o sursă de venit pentru bugetul statului.

Câteva definiţii al tarifului vamal:

Tariful vamal este actul normativ, adoptat de forul legiuitor, prin care se înregistrează şi se clasifică mărfurile ce pot face obiectul tranzacţiilor de comerţ exterior şi taxele vamale prelevate asupra lor.

Tariful vamal este un catalog ce cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale, precum şi taxele vamale percepute asupra fiecărui produs sau grupe de produse. Tariful vamal cuprinde şi produsele scutite de impunere vamală la importul lor pe teritoriul vamal al ţării respective

Tariful vamal cuprinde o clasificare a mărfurilor, având la bază originea acestora (animală, vegetală, minerală) şi gradul lor de prelucrare (materii prime, semifabricate, produse finite), sau o combinaţie a acestor două criterii.

Tarifele vamale sunt instrumente de politică comercială admise de GATT (cu condiţia de a nu fi prohibitive), cu ajutorul cărora se protejează piaţa internă de concurenţă străină şi pe baza cărora se pot negocia concesii tarifare sau se pot institui măsuri discriminatorii în relaţiile cu anumite state.