Monetarismul în Chile

1.1. Definirea monetarismului

Monetarismul este un curent de gândire neoliberal care atribuie modificarii masei monetare în circulatie o importanta centrala, chiar decisiva, în orientarea activitatii economice si în stabilirea preturilor. Monetarismul considera ca stabilitatea monedei si dezvoltarea echilibrata a economiei ar putea fi realizate printr-un control oficial al masei monetare în circulatie si prin cresterea anuala a acesteia cu un anumit procent.

Monetarismul are la baza vechea teorie cantitativa a monedei  care sustine existenta unui efect direct proportional al modificarii masei monetare asupra nivelului preturilor  teorie dezvoltata de o serie de mari economisti ca Walras, Irving Fisher, sau reprezentantii scolii de la Cambridge: Alfred Marshall si A.C.Pigou.

Monetarismul sustine ca echilibrul economiei de piata s-ar realiza aproape automat, printr-un control oficial al masei banilor în circulatie, admitându-se o crestere anuala a ei cu un anumit procent (3-5% în varianta lui Friedman).

Costin Kiritescu afirma ca: monetarismul se sprijina pe doua considerente:

1. între masa banilor în circulatie si produsul social nominal (cererea economica globala) exista o strânsa legatura;

2. masa banilor în circulatie este o marime influentabila.

Prin urmare, autoritatile monetare trebuie sa-si îndrepte atentia, în principal, asupra masei banesti aflate în circulatie, ca instrument controlabil de cea mai mare importanta în sustinerea politicii economice.

1.2. Milton Friedman si Scoala de la Chicago

Pozitia de militant de frunte al liberalismului este expusa de Friedman în Liber sa alegi si Capitalism si libertate. Din aceste carti este usor de constatat ca pentru Friedman exista o ordine naturala, iar pentru a o atinge trebuie redusa puterea de interventie a statului si exprimata clara optiunea pentru piata.

Friedman considera ca excesul de stat este principala problema a economiei americane, deoarece controlul exagerat al preturilor si salariilor este o sursa de ineficienta, de distorsiuni în structura de pret si cu efecte contrare celor asteptate. Dusman declarat al oricarei forme de ideologie colectivista, respinge orice idee de egalitate.

Friedman îsi exprima clar optiunea pentru piata, considerând ca pe lânga efectul benefic al descentralizarii puterii, piata este cel mai eficient reglator, lasând pe seama preturilor functia de feedback, semnale ce permit atât calculul economic rational, cât si afectarea optima a resurselor. Semnalele pornesc de la consumator si au functia unui buletin de vot, în functie de el producatorul va aloca resursele în asa fel încât sa satisfaca la maxim optiunea consumatorului. Din aceste motive crede ca protectia consumatorului este un non-sens, protectia cea mai eficace fiind asigurata de libera concurenta în interior si liberul schimb peste tot în lume, singura conditie fiind aceea ca totul sa se desfasoare într-o economie a legii, într-o economie libera cu suport în patru piloni: proprietatea privata, legea, neinterventia statului si un sistem monetar stabil.

Milton Friedman a stiut sa foloseasca o serie de slabiciuni ale doctrinei keynesiste, ca si o serie de esecuri ale unor politici economice de inspiratie keynesista promovate de numerosi discipoli, savârsind o contrarevolutie împotriva lui Keynes. Keynes pusese pe seama anticipatiei întreprinzatorilor evaluarea cererii de investitii si incapacitatea acestora în a aprecia cererea industriala viitoare explica la el echilibrul de subutilizare a fortei de munca. Friedman preia ideea anticipatiilor pentru a o extinde în cazul comportamentului consumatorului, aspect absent la Keynes. Astfel Friedman produce doua concepte:

1. Venit permanent

2. Ciclu de viata