Noua economie - Tiberiu Brăilean. recenzie

„Dincolo de împărţirea sa pe state, lumea constituie o singură comunitate, comunitatea oamenilor, uniţi prin legături suficient de puternice pentru ca represiunea sau schingiuirea unora să ne privească pe toţi, victime, martori, sau simpli membri ai aceleiaşi umanităţi.”

Cartea „Noua economie. Sfârşitul certitudinilor” este scrisă de Tiberiu Brăilean. A mai scris şi: „Iaşul centru regional”, „Monetarismul în teoria si politica economica”, „Economie. Teste, probleme, răspunsuri”, „O istorie a doctrinelor economice”, „Management în administraţie”, „Management în administraţie”.

Capitalul întâi „În loc de introducere” este format din trei subcapitole: „Iluzia economică”, „O nouă dogmă” şi „Economie şi economism”.

Primul capitol începe cu un moto: „Totul este ireal. Dacă ar fi real, ar fi o tragedie stupidă.” aparţinând lui Emil Cioran. În acest prim capitol autorul doreşte să scoată în evidenţă obiectul adevăratei cunoaşteri economice. Considerând că acesta nu ar fi avuţia, ci „Omul deplin şi Binele pe care acesta trebuie să îl slujească”. Dacă homo oeconomicus caută câştigul maximal, homo passivus acţionează doar din dorinţa evitării pierderilor.

Globalizarea este văzută de autor, ca fiind a-socială, a-naţională, a-religioasă, cuprinzând ţări, continente, naţiuni. Acest lucru este adevărat, globalizarea doreşte să aducă o uniformizare a valorilor, a culturilor.

În subcapitolul „O nouă dogmă”, este vorba despre o nouă dogmă ce tinde către unicitate. Mondializarea însemnând liberalizare, unul din vectorii liberalismului fiind individualismul.

„Mâna invizibilă” a pieţei este considerată a fi, de fapt, mâna lui Dumnezeu, nu omul este cel care reglează economia. Homo oeconomicus, fiind doar un actor şi totodată beneficiar ce îşi joacă rolul pe piaţă, pe scenă guvernată de legi şi obiective. Ordinea naturală fiind ordinea divină. Puterea, bogăţia de dragul bogăţiei înlătură vocaţia fundamentală a omului, desensibilizându-l şi deresponsabilizându-l.

Din anii ’60 procesele de mondializare, internaţionalizare au transformat profund economiile naţionale, restrângându-se astfel capacităţile de acţiune ale statelor. În prezent se caută noi valori şi noi certitudini.

Capitolul al doilea „Gândirea economică azi” cuprinde patru subcapitole, acestea sunt: „Zborul frânt al gândirii economice”, „Ritmurile economice”, „Arheologia ciclurilor economice”, „Economia anului 2000”.

Autorul consideră ştiinţa economică contemporană ca fiind caracterizată de o dublă dinamică: de creşterea mare a numărului de lucrări, pe de altă parte de divizarea, de ultraspecializarea acestora. Cu cât se înmulţesc numărul de studii şi lucrări publicate cu atât se îngustează specializările, dispărând astfel viziunile globale şi integratoare. Însă se simte lipsa unei gândiri strategice, mai ales la nivelul guvernelor. Managementul economic trebuie sa integreze noi mijloace: spiritul, contextul, timpul.

Conceptele de bază ale actualei paradigme economice sunt: individul raţional ca agent economic, întreprinderea ca matcă creatoare de valori, un nou echilibru, optim economic.

Piaţa nu mai este considerată ca fiind o entitate mecanică, un loc în care în care concurează actori individuali necoordonaţi, cu acces liber pe piaţă şi la informaţia disponibilă. Această perspectivă a avut însă mai multe critici, cea a lui Hayek, dezvoltând o nouă viziune asupra pieţei şi concurenţei. În viziunea sa, piaţa se defineşte ca un proces, ca „ordine spontană”, rezultată din interacţiunea agenţilor economici individuali, din coordonarea informaţiilor multiple, incomplete şi dispersate ale acestora.

O altă teorie introdusă în economie este aceea a teoriei moderne a jocurilor. Această teorie ia în considerare complexitatea situaţiei în care fiecare actor individual sau organizaţie ia deciziile în funcţie de imperfecţiunile şi costurile informaţiei, de multitudinea constrângerilor, de sistemul criterial şi analiza comparativă a avantajelor şi dezavantajelor, condiţii în care capacitatea lor de alegere este extrem de limitată şi nu mai este guvernată doar de idealul optimizării prin maximizarea gradului de satisfacţie individuală.

Coase scoate în evidenţă importanţa structurii instituţionale a producţiei pentru funcţionarea sistemului economic. În analiză se ţine seama de situaţiile de incertitudine, de agenţii nemotivaţi şi lipsiţi de raţionalitate, de logica selecţiei naturale şi de convergenţa intereselor. În analiza firmei, se pune în prim plan „eficacitatea producţiei”, dar se are în vedere şi economia organizaţiilor, a deciziilor şi a informaţiei. Firma nu mai este văzută ca o entitate singulară, maximizatoare de rezultate prin propriile eforturi, iar piaţa nu mai este privită ca o entitate universală , condusă de reguli generali-valabile, în conformitate sau nu cu planurile agenţilor economici. Raţionalitatea agenţilor economici poate fi redusă la relaţiile interindividuale care le structurează.

O şcoală de gândire aparte este „Şcoala reglaţionistă” cu nucleul la Paris. Această şcoală acordă o atenţie aparte raporturilor sociale fundamentale pentru o anumită societate, într-o anumită perioadă istorică. Raporturile sociale fundamentale sunt cele comerciale, dintre muncă şi capital. Se face distincţie între acumularea intensivă şi cea extensivă, punând în lumină diferite tipuri de criză cu care se confruntă procesul acumulării. Tot în acest curent s-au încadrat şi autorii care s-au preocupat de firmele multinaţionale, de sistemul mondial capitalist şi de economia internaţională în întregul său.