Obligațiunile

Valori Mobiliare

Nu există în nicio jurisdicţie din lume o definiţie precisă a ceea ce se înţelege prin “valori mobiliare”. Orice bun material, dotat cu o valoare estimabilă în bani, se încadrează în:

• bunuri funciare sau imobiliare, înţelegând prin aceasta proprietatea asupra pământului, respectiv a clădirilor;

• bunuri mobiliare, caracterizate, aşa cum le indică şi numele, prin mobilitatea lor, dată de trecerea fizică de la un proprietar la altul.

Din punct de vedere juridic, asemenea bunuri, al căror caracter mobiliar nu poate fi contestat şi, în plus, sunt purtătoare de valoare, nu sunt considerate valori mobiliare (de exemplu, tablourile, bijuteriile, piesele de mobilier etc.). Valorile mobiliare se deosebesc de bunurile mobiliare, prin dematerializarea lor, purtând şi alte denumiri: hârtii de valoare, titluri de valoare etc.

Valorile mobiliare sunt titluri de proprietate sau de creanţă, care confirmă titularului dreptul său patrimonial, de o anumită mărime şi asupra unei entităţi bine stabilite, precum şi posibilitatea de a le transforma oricând în bani, pe piaţa de capital.

În sens restrâns, valorile mobiliare sunt hârtiile de valoare - acţiuni şi obligaţiuni - emise de o anumită societate comercială.

Titlurile de creanţă: obligaţiunile

Destinatarii împrumuturilor pot fi societăţi comerciale publice şi private, instituţii de stat, guverne, autorităti locale, instituţii financiare, etc.

Capitalurile atrase în urma plasării de titluri de creanţă sunt utilizate în activităţi profitabile, ceea ce conduce la restituirea împrumutului, la plata unor dobânzi către posesorii de titluri şi la obţinerea unui profit net, care va fi reinvestit de emitent, în scopul măririi capitalului social.

Titlurile de creanţă care aduc un profit fix, sub formă de dobânzi, sunt cunoscute, în general, sub numele de obligaţiuni.

Pe piaţa de capital, de-a lungul timpului, au apărut forme diverse ale titlurilor de credit, sub diferite forme, denumiri, caracteristici, dar indiferent de aceste trăsături, le putem cuprinde în două mari categorii: obligaţiuni clasice şi alte titluri de împrumut cu profit fix.

Obligaţiunile clasice

Acest tip de titluri mobiliare reprezintă o pondere însemnată (de la 60% la 80%, în funcţie de piaţa de capital din ţara respectivă) în volumul global al împrumuturilor pe piaţa de capital, chiar într-o economie care cunoaşte un proces inflaţionist considerabil.

La concurenţă cu acţiunile care pot aduce un profit anual considerabil sub formă de dividende, dar comportă şi riscuri, obligaţiunile ocupă un loc important în preferinţele investitorilor, prin siguranţa primirii dobânzii anuale, deşi mai mică.

Obligaţiunile reprezintă un drept de creanţă şi comportă, din partea debitorului, un dublu angajament:

- să verse creditorului o remuneraţie anuală sub formă de dobândă, a cărei mărime este fixată încă de la emisiune;

- să ramburseze capitalul atras în anumite condiţii stabilite de asemenea în contractul de emisiune.

În timp, au fost create şi dezvoltate şi alte tipuri de titluri de credit, în scopul măririi atractivităţi acestora pe piaţa de capital.

Trăsăturile particulare rezidă, în principal, în schimbarea caracterulni fix al dobânzii, pentru contracararea procesului inflaţionist, precum şi posibilitatea creditorului de a renunţa la rambursarea împrumutului la scadentă şi achiziţionarea de acţiuni la respectiva societate.

În funcţie de aceste caracteristici, au apărut mai multe tipuri de obligaţiuni:

• Obigaţiunile indexate garantează creditorului, prin contract, corectarea dobânzii anuale cu un indice, ales de comun acord cu emitentul.

Indexarea se poate aplica, fie dobânzii, fie sumei de rambursat, fie ambelor valori, legată, de cele mai multe ori, de indicele de creştere a preţurilor, de gradul de depreciere a pnterii de cumpărare, indicele inflaţiei etc.

• Obligaţiunile participative au rolul de a varia anuitatea (amortismentul şi/sau dobînda) în funcţie de rezu1tatele financiare, ca urmare a împrumutului investit în activităţile economice. Creditorul este protejat prin stabilirea unui plafon minim al câştigului, indiferent de rezultatele exerciţiului financiar precedent.

• Obligaţiunile convertibile oferă creditorului dreptul de a le schimba în acţiuni, fie într-un termen fixat prin contract, fie în orice moment, în contravaloarea de piaţă a titlurilor de proprietate.