Optimul în Finanțarea Investițiilor

1. Capitalul. Costul capitalului

Capitalurile întreprinderii sunt reflectate de pasivul bilanţier. Acesta se împarte în capitaluri proprii şi capitaluri împrumutate (datorii totale). Datoriile se împart, la rândul lor, în datorii pe ternmen scurt şi în datorii pe termen mediu şi lung (financiare). Fiecare sursă de finanţare are însă un cost, indiferent de sursa de provenienţă. Costul capitalurilor este un cost de oportunitate pentru fiecare dintre deţinători , altfel spus rentabilitatea cerută de investitori.

Costul capitalurilor întreprinderii reprezintă media ponderată a costului de piaţă al surselor de capital (capital propriu şi împrumuturi).

Costul capitalului este rata de recuperare care trebuie utilizată la alocarea resurselor de capital. Altfel spus, costul capitalului reprezintă costul necesar pentru obtinerea tuturor bunurilor firmei (achizitii de teren, clădiri, echipamente întrebuintate în productia de bunuri sau prestare de servicii). Costurile de capital nu se limitează doar la construirea unor clădiri sau afaceri; spre exemplu achizitionarea unei masini care va duce la cresterea productiei si implicit profit, poate dura ani de zile si este un cost de capital. O companie trebuie să-si organizeze resursele si să selecteze proiectele cu scopul de a obtine venituri care să acopere cel putin costul capitalului.

Costul capitalului este alcătuit din:

1. Costul capitalului propriu (dividende, dobânzi)

În general, costul capitalului propriu este mai mare decat costul capitalului de împrumut, iar riscul pe care-l implica este si el mai mare. Costul capitalului reprezintă rata minimă de rentabilitate pe care o companie ar trebui să o realizeze pentru a atrage investitiile actionarilor.

2. Costul capitalului împrumutat

Sursele proprii de finantare se pot dovedi insuficiente pentru acoperirea nevoilor globale ale întreprinderii, astfel se recurge la alte mijloace de finantare precum: împrumuturi bancare pe termen lung sau scurt, emisiunea de obligatiuni, credite-furnizori. La baza determinării costului capitalului împrumutat stau două metode: -metoda exogenă (prin negocierea cu potentiali finantatori, ăn baza ratelor dobânzilor de pe piaţă practicate la credite cu un risc similar riscului, în baza ratelor dobânzii efectiv bonificate de către întreprinderile din ramura dată) -metoda endogenă (costul capitalului împrumutat poate fi estimat prin metoda randamentului la scadentă).

3. Costul capitalului total se calculează ca medie ponderată a fiecărei surse de capital; costul total al resurselor utilizate pentru finantarea unei întreprinderi. Obiectivul unei companii este de a restrânge investitiile la acele active care produc o rentabilitate mai mare decat costul capitalului întrebuintat pentru a finanta acele investitii.

1.1. Costul capitalurilor proprii

Este dificil de determinat deoarece nu poate fi masurată direct. Metodele folosite pentru determinarea sa trebuie să fie acceptate de practicieni, usor de folosit, precise si relativ stabile în decursul timpului. Sunt folosite mai multe metode care permit aproximarea sa:

1. Modelul dividendului crescator

Este cea mai usoară cale de determinare a costului capitalurilor proprii. Modelul presupune o crestere anuală constantă (g) a dividendelor distribuite de firmă.

Unde D0 – ultimul divident plătit

D1 – dividendul perioadei curente

RE – rentabilitatea cerută de acsionari

RE = D1 / P0 + g

Din moment ce RE este rentabilitatea cerută de actionari pentru capitalurile investite în firmă, îl putem considera ca fiind costul capitalurilor proprii.