Organizarea și funcționarea Băncii Centrale Europene

1. Istoria Băncii Centrale Europene

În 1988, Comitetul European a confirmat un obiectiv destul de important şi anume: realizarea progresivă a Uniunii Economice şi Monetare. Pentru acest obiectiv a fost nevoie de înfiinţarea unui comitet pentru a studia şi a propune etapele concrete pentru realizarea uniunii.

În cadrul a celei de-a doua etapă a realizării Uniunii Economice şi Monetare desfăşurată între 1994 şi 1998, fiind o etapă premergătoare a monedei euro, se înfiinţează institutul Monetar European pentru a pregătii activitatea Băncii Centrale Europene.

Această instituţie prelua sarcinile de specialitate ale fostului Fond European de Cooperare Monetară, deţinea funcţii consultative în ceea ce privea cadrul monetar, examina îndeaproape politica monetară şi de schimb a statelor membre, adresându-le avize şi recomandări în acest sens, dar mai examina şi stadiul îndeplinirii criteriilor stabilite pentru trecerea la euro realizate de statele membre, în concluzie acest institute pregătea trecerea la cea de-a treia fază din punct de vedere tehnic.

Într-un final, când s-a trecut la moneda euro, înlocuind monedele naţionale ale ţărilor participante la zona euro, în 1998 s-a înfiinţat Banca Central European, fiind nucleul SEBC dar şi al Eurosistemului având rolul de a menţine stabilitatea preţurilor, cu o responsabilitate exclusivă în privinţa politicii monetare unice.

Pentru a realiza acest lucru, această banca coopereaza şi cu celelalte bănci central naţionale. În privinţa luării deciziilor care trebuia să fie adoptate zilnic, trebuia să fie un cadru decizional permanent şi instituţionalizat sub forma unei entităţi juridice astfel putând să fie trasă la răspundere, fiind responsabilă din punct de vedere politic pentru activităţile sale şi pentru toate aceste lucruri trebuia să fie independentă de instituţiile Comunităţii şi de statele membre.

BCE este o instituţie complexă şi singulară:

- complexă pentru că reprezintă vârful SEBC, influenţând băncile central naţionale

- singulară pentru că nu a mai fost creată nici o bancă central modernă prin voinţa politică a 15 ţări dezvoltate în cadrul tratatului.

2. Organizarea Băncii Centrale Europene

2.1 Formarea capitalului

Banca Central Europeană fiind o instituţie independentă, are propriul său buget, ce nu depinde de cel al Comunităţii Europene. Capitalul fiind subscris şi vărsat de către băncile centrale naţionale, fiind singurele bănci autorizate să deţină capitalul Băncii Centrale Europene.

În momentul creării, BCE deţinea un fond de cinci miliarde de euro, acesta extinzându-se la 10 760 652 402,58 EUR (la data de 29 decembrie 2010).

Subscrierea la capital se face sub forma unor cote calculate pe baza unei grile de repartiţii, reflectând ponderea fiecărei ţări în totalul populaţiei şi PIB-ul Uniunii Europene. Ajustarea realizându-se pe baza datelor care le furnizează Comisia Europeană.

Din 1999 până în prezent, grila de repartiţie a capitalului s-a modificat de 4 ori: în ianuare 2004 şi 2009 a avut loc o reactualizare cincinală, tot în 2004, însă în luna mai cu ocazia aderării la UE a mai multor ţări: Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Cipru, Malta, Ungaria, Polonia, Slovenia şi Slovatia, au avut loc alte modificări şi în anul 2007 cu ocazia aderării la UE a Bulgariei şi ţării noastre.

Din 2010, BCE şi-a putut majora capitalul subscris de la 5,76 miliarde de euro la 10,76 miliarde de euro. În privinţa Băncilor Centrale Naţionale din zona euro, s-a decis ca să verse cotele de capital suplimentare în 3 transe: prima transă a avut loc pe 29 decembrie2010, a doua pe 28 decembrie 2011, iar a treia urmând să se facă la sfârşitul acestei luni.

În prezent capitalul vărsat de aceste bănci la BCE este de 6 363 107 289,36 EUR.