Paradisul fiscal - forma legală de evaziune fiscală

1. Introducere

Cu paradisuri fiscale, literatura de specialitate nu este prea darnică, nu prea putem găsi lucrări de stiinţă, studii totuşi ele există de foarte mult timp. Oamenii au vrut şi vor să scape de impozitele ucigaşe pe care trebuie să le plătească statului. Paradisul fiscal este o zonă în care impozitul pe venit este foarte mic pentru persoanele fizice, chiar în unele nu există taxe asupra veniturilor încasate de firme din activităţi.

Paradisurile fiscale se pot împărţi în principale şi secundare.

În cadrul celor principale se pot identifica şase tipuri de ţări :

- țări care nu aplică niciun fel de impunere asupra veniturilor şi creşterilor de capital pentru persoane fizice

- țări în care impozitul pe venit sau beneficiu este stabilit pe o bază teritorială

- țări în care cotele de impunere sunt mai puţin ridicate

- țări care oferă avantaje specifice societăţilor tip holding sau societăţilor off-shore

- țări care oferă exonări fiscale industriilor create în vederea dezvoltărilor

- țări care oferă alte avantaje specifice anumitor societăţi

În paradisurile fiscale secundare se includ atât ţări mici cât şi ţări industrializate, în care nivelul de impunere a anumitor forme de venit este ridicat, dar în care există dispoziţii legale cu caracter particular, care pot fi utilizate într-o operaţiune de tax planning de către investitori.

Paralel cu lupta împotriva evaziunii şi fraudei fiscale, ţările industrializate (SUA, Franţa, Italia, Belgia, Austria) sunt tentate să acorde facilităţi fiscale atrăgătoare, prin acordarea de reduceri sau scutiri de impozite, pentru atragerea capitalului străin sau creşterea exporturilor.

Aceste paradisuri fiscale sunt utilizate de multe ori pentru spălarea banilor proveniţi din activităţi ilegale: trafic de droguri, de arme, prostituţie sau contrabandă; din acest motiv, ele reprezintă o componentă semnificativă a crimei organizate.

Termenul propriu-zis de paradis fiscal este preluat din limba engleză, de la cuvântul “tax-haven”, care înseamnă ”refugiu fiscal”. Definirea acestui termen este destul de dificilă, unii autori considerând că “există atâtea definiţii câte paradisuri fiscale sunt”. Însă, pentru a defini un teritoriu drept paradis fiscal, el trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: facilităţi fiscale reduse, birocraţie scăzută, stabilitate politică şi socială, o protecţie a patrimoniului, o infrastructură bine dezvoltată, precum şi profesionişti competenţi şi o publicitate promoţională.

2. Apariţia şi evolutia paradisurilor fiscale

Rădăcinile istorice ale paradisului fiscal le identificăm în Grecia antică, unde, pentru a scăpa de taxa de 2 % asupra importurilor şi exporturilor, comercianţii se mută în insulele învecinate marelui oraş, aflate în exteriorul acestuia.

După al doilea Război Mondial importanţa paradisurilor fiscale a crescut. Printre alţii, americanii - specialişti în societăţi multinationale - au avut cele mai mari motive. Ei aveau în vedere diminuarea preţului de transfer a profitului între societăţile fiice străine şi societatea mamă prin mijloacele evaziunii fiscale. Beneficiile astfel neimpozitate, au servit la reinvestirea şi înnoirea mijloacelor de producţie.

Utilizarea paradisurilor fiscale le-a oferit americanilor pe lângă o impozitare mică şi mijlocul de a deveni competitivi, fiind acum pe picior de egalitate cu firmele concurente a căror legislaţie naţională le ofereau numeroase facilităţi fiscale.

Roger Brunet ne oferă o definiţie a paradisurilor fiscale: numim paradis fiscal un teritoriu în care personele fizice şi societăţile comerciale consideră că sunt mai puţin puncţionate fiscal decât în altă parte.

Capitalul era împrumutat unei companii, apoi retras sub forma de profit, şi nu de dobânda la împrumut, deşi, în realitate, nu se realizase nici un fel de profit. Toate aceste trucuri prin care se urmărea înşelarea autorităţilor bisericeşti au în prezent echivalent în tehnicile de spălare a banilor. Formele primare de spălare a banilor descrise mai sus au evoluat cu timpul, ducând la ceea ce mulţi cred că este o invenţie a epocii moderne: paradisurile fiscale. Operând între Europa şi America, piraţii secolului al XVII-lea au fost primii utilizatori ai paradisurilor fiscale, care nu erau altceva decât locurile în care ei îşi depuneau averile. Apăruse chiar o competiţie între statele mediteraneene în atragerea averilor piraţilor, folosite uneori şi drept "monedă de schimb" pentru întoarcerea lor acasă.

Unii specialistii sunt de parere ca a considera paradisul fiscal ca un mijloc de producere a fraudelor fiscale este putin cam exagerat. Aceasta afirmatie se bazeaza pe faptul ca frauda fiscala este sanctionata pecuniar si penal, în timp ce contribuabilii care utilizeaza avantajele oferite de aceste entitati teritoriale nu sunt sanctionati. Prin urmare, este mai corect a sustine ca paradisul fiscal constituie un mijloc, un instrument prin care se realizeaza evaziunea fiscala internationala, de catre contribuabili care cauta un tratament fiscal mai avantajos.

În prezent, conform statisticilor Organizatiei de Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD), în lume exista treizeci si cinci de paradisuri fiscale. Afacerile derulate prin intermediul acestora au atins dimensiuni inimaginabile. Analistii economici afirma ca aproximativ 70% din masa monetara mondiala este rulata din umbra paradisurilor fiscale.

Paradisurile fiscale prezinta anumite caracteristici predominante:

- amplasarea în imediata apropiere a marilor si oceanelor;

- majoritatea paradisurilor fiscale sunt state mici, de curând

- independente, sau teritorii autonome cu un plasament exotic si o populatie redusa;

- ofera avantaje fiscale, comparativ cu alte entitati juridice, societatilor care îsi stabilesc sediul social sau persoanelor fizice care îsi au rezidenta pe teritoriul acestora, în scopul atragerii societatilor în expansiune, atragerii de capital si stimularii aparitiei de activitati necesare asigurarii echilibrului economic si social;

- protectia prin lege a operatiunilor financiare sau comerciale realizate de persoanele fizice sau juridice;

- secretul bancar;

- lipsa controlului asupra monedei;

- îsi adapteaza permanent legislatia fiscala în concordanta cu evolutia acesteia pe plan international.