Politică de distribuție

INTRODUCERE

Apărut către sfârşitul perioadei revoluţiei industriale, in prima fază de dezvoltare a marketingu-lui, preocupările specialiştilor s-au axat mai întâi pe probleme de principiu, ulterior aceste preocupări au fost orientate spre dezvoltarea instrumentelor metodicii, iar astăzi se pune problema introducerii marketing-ului ca politică a întreprinderii, generalizată la toate domeniile activităţii desfăşurate.

Înainte şi după cel de al doilea război mondial, întreprinderile produceau bunuri a căror cerere era superioară ofertei, în cele mai multe cazuri consumatorul nu avea posibilitatea să aleagă, problema principală a întreprinderii fiind de a şti să producă bine: a fost etapa economiei de producţie.

După anii ‘60, oferta a devenit aproape egală cu producţia. Problema întreprinderii era de a şti să vândă: a fost etapa economiei de distribuţie. Întreprinderile au considerat că marketingul consta în a exercita o presiune asupra pieţei (forţa de vânzare, publicitate, promovare, marketing direct).

În anii ‘70-’80, oferta a devenit superioară cererii. Consumatorul avea de unde alege între mai multe produse ce îndeplineau aceeaşi funcţie; problema principală a întreprinderii era de a şti ce să producă pentru a satisface mai bine pe consumator: a fost etapa economiei de piaţă. Întreprinderile şi-au dezvoltat serviciile de studiere a pieţei.

În prezent, datorită presiunii consumerismului, legile, reglementările devin din ce în ce mai importante. Problema întreprinderii este de a şti dacă ea are dreptul de a vinde şi în ce condiţii : este etapa economiei mediului. Întreprinderea are grijă de a ţine seama de dorinţele publicului.

Într-o primă etapă am putea defini marketingul ca un ansamblu de instrumente şi tehnici care permit prevederea, satisfacerea şi descoperirea nevoilor consumatorului, cu realizarea de profit.

Într-o a doua etapă, vom defini marketingul ca un ansamblu de instrumente şi tehnici care permit optimizarea relaţiei pe care întreprinderea o are cu publicul.

Activitatea de marketing a cunoscut o dezvoltare rapidă, după anul 1960, în ţările dezvoltate, în special in SUA, după care urmează Anglia, Franţa, Germania şi Suedia, integrându-se tot mai adânc in activitatea economică.

Mulţi economişti şi oameni de afaceri occidentali apreciază că decada anilor 1960 poate fi considerată drept “decada marketing-ului”, spre deosebire de perioadele precedente ale secolului al XX-lea, cum au fost: decada finanţelor (1900-1910), decadele producţiei (1910-1950) şi decada progresului tehnic (1950-1960).

Marketingul este un concept fundamental, o nouă optică economică, un nou mod de a gândi, de a pune centrul de greutate pe obţinerea de beneficii de către întreprindere prin satisfacerea cerinţelor consumatorilor pe calea adaptării produselor, preţurilor, distribuţiei şi a unor activităţi teoretice şi practice, programate şi organizate prin folosirea unor metode şi tehnici ştiinţifice.

Noţiunea de marketing este de origine anglo-saxonă, derivând din verbul to market (care înseamnă a cumpăra şi a vinde, a desfăşura tranzacţii pe piaţă ), respectiv din substantivul market (care înseamnă piaţă). Plecându-se de la aceste sensuri foarte generale, literatura de profil a ajuns la multe altele, definiţiile date marketingului fiind foarte diverse.

CAPITOLUL I

POLITICA DE DISTRIBUTIE

1.1 IMPORTANTA DISTRIBUTIEI IN CADRUL ACTIVITATII DE MARKETING

Conceptul de marketing mix, introdus în 1964 de americanul Nill Borden, semnifică tocmai ideea de dozare şi manipulare coerentă şi unitară a celor mai importante patru variabile prin care întreprinderea acţionează asupra pieţei. La început, Borden a identificat şi a luat în considerare un număr de 12 elemente: produsul, preţul, marca, distribuţia, vânzarea personală, publicitatea plătită (advertising-ul), promovarea vânzărilor, ambalarea (packaging), display-ul (expunerea, merchandising-ul), serviciile post-vânzare, manipularea sau logistica (physical handhing) şi cercetarea de marketing.

Câteva săptămâni mai târziu, tot în 1964, Jerome McCarthy a simplificat modelul lui Borden, esenţializând şi rezumând mixul de market6ing la cei 4P (Product, Price, Place &Promotion).

Astăzi, într-un sens foarte larg, marketingul-mix desemnează ansamblul variabilelor pe care le poate utiliza o firmă pentru a influenţa piaţa ţintă, respectiv modul în care sunt antrenate resursele disponibile pentru a obţine efectele dorite.

Conceptul devenit clasic sintetizează şi manipulează unitar şi coerent, în bloc cele patru variabile-cheie ale acţiunilor de pe piaţă.

Realizarea unui mix de marketing presupune parcurgerea mai multor etape:

- identificarea şi descrierea componentelor, respectiv a celor patru variabile şi a elementelor care le caracterizează;

- stabilirea variantelor posibile pentru fiecare componentă în parte;

alegerea celei mai bune combinaţii;

- elaborarea planurilor şi programelor pentru transpunerea în practică a variantei selectate;

- controlul realizării, analiza rezultatelor, concluzii.