Politica fiscal bugetară în guvernul Tăriceanu

1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND POLITICA FISCAL BUGETARĂ A GUVERNULUI TĂRICEANU

1.1. INFORMAŢII GENERALE PRIVIND CONCEPTUL DE POLITICĂ FISCAL-BUGETARĂ

POLITICA BUGETARĂ ŞI FISCALĂ reprezintă unele din cele mai importante activităţi ale oricărui stat în lumina implicării în economie azi. LITERATURA DE SPECIALITATE tratează pe larg aceste politici, deoarece de punerea în aplicare a lor depinde bunăstarea şi creşterea economică a fiecărei ţări.

Concretizarea politicii bugetare se realizează prin intermediul bugetului de stat, care reprezintă mijlocul prin care se formează veniturile publice şi se efectuează cheltuielile publice. Politica bugetară, împreună cu politica fiscală, alcătuiesc ansamblul instrumentelor puse la dispoziţia statului, prin intermediul cărora sunt puse în aplicare obiectivele de intervenţie a acestuia în mediul economic şi social, într-o perioadă determinată (Berry şi Lowery, 1990; Blais, Blake, şi Dion, 1993, 1996; Browning, 1985; Hartley şi Russett, 1992).

POLITICA BUGETARĂ, ca şi componentă principală a politicii financiare, poate fi definită (Filip şi Onofrei, 2001) ca ansamblul deciziilor şi instrumentelor prin care se are în vedere formarea, alocarea şi utilizarea eficientă a resurselor bugetare.

Politica bugetară este unul dintre cele mai eterogene instrumente ale coordonării, deoarece ea reprezintă o măsură de orientare a economiei dar şi o legătură puternică cu celelalte politici (industrială, a forţei de muncă concurenţială).

POLITICA FISCALĂ cuprinde ansamblul deciziilor de natură fiscală luate de factorul decident public în scopul asigurării resurselor financiare destinate finanţării nevoilor publice şi al realizării unor finalităţi de natură economico-socială. Fiind o componentă a politicii economice, fiscalitatea trebuie să conducă spre îndeplinirea obiectivelor economice.

Politica bugetară este complementară politicii fiscale (care în sens restrictiv se ocupă de taxe şi impozite), ea sintetizând prin conţinutul său politica financiară a unui stat (Kamlet & Mowery, 1987; Mintz & Huang, 1992), deoarece reflectă cvasitotalitatea deciziilor de politică financiară, conform Figurii nr. 1.

Figura nr. 1. Interdependenţa politică fiscală – politică bugetară

Sursa: Prelucrare proprie după: Filip, Gheorghe, Onofrei, Mihaela, Politici financiare, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001, pg. 225.

Conform figurii de mai sus, politica bugetară integrează politica fiscală, cea bugetară apare ca sintetizatoare a acesteia din urmă. La rândul ei politica bugetară este inclusă în politica financiară.

LITERATURA DE SPECIALITATE examinează cauzele şi consecinţele schimbărilor politicii bugetare şi fiscale. Cele mai multe din aceaste cercetări se concentrează pe cheltuielile guvernamentale (de exemplu, Henderson, 1998; Ostrom & Marra, 1986; Su, Kamlet, şi Mowery, 1993). Atunci când studiază consecinţele, acest lucru este vital în sine si trebuie să fim interesaţi de el, aşa cum suntem interesaţi de modul în materie de cheltuieli efective, de exemplu, pentru îngrijirea sănătăţii, rata criminalitatii, sau calitatea mediului. Atunci când sunt analizate cauzele, folosirea cheltuielilor poate deveni mai justificată.

Cu alte cuvinte, nu trebuie neglijat "rolul important al politicilor bugetare şi pârghiilor acestora în economia modernă" (Tulai, 2007, p. 68).

Unii autori consideră că politica bugetară reprezintă conceptul şi acţiunile de guvern pentru determinarea veniturilor şi cheltuielilor publice, mijloacele de a creşte veniturile, tipurile şi mărimea cheltuielilor care pot interveni în stabilizare şi relansare economică (Dobrotă, 1999, p.354).

POLITICA FISCALĂ trebuie să se înscrie în liniile trasate de Pactul de Stabilitate şi Creştere Economică, deşi în condiţiile actuale se conturează riscul nerespectării de către anumite ţări a dispoziţiilor cu privire la componenta preventivă a Pactului, afectând credibilitatea acestuia.

Există o diferenţă fundamentală în LITERATURA DE SPECIALITATE între evaluarea politicii fiscale efectuate în ţările dezvoltate şi ţările în curs de dezvoltare. În timp ce politicile fiscale în ţările dezvoltate sunt, de obicei aciclice sau anticiclice, politicile fiscale în ţările în curs de dezvoltare sunt destul de prociclice (Hausmann şi Stein, 1996; Gavin şi Hausmann, 1998; Talvi şi Végh, 2000; Lane, 2003; Kaminsky, Reinhart şi Végh, 2004; Gavin şi Perotti, 1997; Talvi şi Vegh, 2005; Ilzetzki şi Vegh,