Practica în Instituțiile de Credit

Cap 1. Scurt istoric al sistemului bancar din România

1.1. Istoric

Istoria sistemului bancar îşi găseşte originile în trecutul îndepărtat, existând mărturii foarte vechi ce atestă practica unor activităţi care, într-o formă mai mult sau mai puţin evoluată, se pot constitui ca primii paşi pe tărâmul practicii bancare.

Există diferite păreri cu privire la originea băncilor. Unii cercetători apreciază că primii bancheri au fost cei ce efectuau schimbul de bani, moment asociat apariţiei şi circulaţiei monedei metalice.

După alţi cercetători noţiunea de bancă este asociată momentului în care un grup de persoane a avut ideea să primească disponibilităţi băneşti şi să ofere împrumuturi celor care aveau nevoie de fonduri suplimentare.

Sistemul bancar pe plan internaţional este dinamic pentru că băncile se consolidează prin fuziuni, achiziţii, dar şi pe baza falimentului altor societăţi bancare. Concentrarea sectorului financiar-bancar a devenit un fenomen curent, în timp ce în România este în plin proces de extindere.

Sistemul bancar este dinamic deoarece băncile oferă produse care sunt în competiţie cu firmele non-bancare, firme care oferă servicii financiare, precum fondurile mutuale, societăţile de investiţii, societăţi de leasing sau societăţi de valori mobiliare.

Un alt aspect este ritmul dinamic datorat evoluţiilor tehnologice care îmbunătăţesc serviciile bancare (din punct de vedere informatic, în primul rînd).

În al doilea rînd, sistemul bancar este complex datorită cunoştinţelor tehnice care trebuie stăpânite pentru a înţelege instrumentele financiare, precum cele de pe piaţa valutară, monetară şi de capital (operaţiuni derivate), dar şi a sistemelor moderne de securizare a creditelor. Sistemul bancar este complex pentru că trebuie să gestioneze active şi pasive din ce în ce mai structurate, mai elaborate.

Activitatea băncilor româneşti este reglementată de legislaţia specifică domeniului, respectiv Legea privind activitatea societăţilor comerciale, nr.31/1990 şi Legea privind activitatea bancară, nr.33/1991. În acelaşi timp, activitatea băncilor comerciale este sub autorizarea şi supravegherea băncii centrale.

Băncile comerciale joacă un rol activ în luarea deciziilor privind activitatea lor, comparativ cu rolul pasiv jucat în perioada economiei centralizate. Pentru a asigura concurenţa în sectorul bancar şi pentru a limita poziţiile de monopol au fost stabilite anumite reglementări. Băncile nu au voie să încheie contracte, întelegeri care le-ar putea conferi o poziţie dominantă pe piaţa monetară. Băncile nu trebuie să se angajeze într-o concurenţă neloială.

Primele dovezi cu privire la o activitate bancară pe teritoriul României au fost descoperite între anii 1786 – 1855, reprezentate prin 55 plăci de piatră, găsite într-o zonă de mine aurifere. Aceste plăci conţin detalii referitoare la contractul de înfiinţare a unei instituţii bancare.

În epoca modernă, primele încercări de creare a unei bănci au fost la începutul secolului XIX I.C.Brătianu susţinea în 1861 că, ce mult şi dureros se simte lipsa unui aşezământ financiar puternic şi serios care să poată da ţării existenţa băneasca în vremuri de nevoie”. În 1880 la 27 februarie Brătianu depune în Cameră proiectul unei bănci naţionale care trebuia să ajute economia naţională mai mult ca oricare instituţie. La 17 aprilie 1880 proiectul devine lege de statornicire a normelor de organizare a Băncii Naţionale a României, care urma să-şi înceapă activitatea la 1 iulie 1880. Banca Naţionala a României este cea mai importantă banca înfiinţată în acea perioadă, care din punct de vedere organizatoric, a fost concepută dupa modelul Băncii Naţionale a Belgiei. Acesta a fost începutul dezvoltării unui sistem bancar nou şi modern

În perioada interbelică, sistemul bancar s-a dezvoltat ca urmare a pătrunderii capitalului străin. Au apărut astfel Banca Italo - Română , Anglo – Română, Franco – Romană , etc.

În anii ‘ 40 sistemul bancar a fost dominat de 5 bănci principale :

- Banca Românească ;

- Banca de Credit Român ;

- Banca Comerciala Română ;

- Banca Comerciala Italiană şi Română ;

- Societatea Bancară Română.

Aceste bănci realizau 50 % din totalitatea operaţiunilor bancare

Până în 1947, sistemul bancar românesc cunoaşte o dezvoltare remarcabilă. Băncile deţineau resurse importante şi funcţionau conform standardelor internaţionale; personalul bancar era format din specialişti pregătiţi în condiţii de concurenţă şi standarde profesionale foarte ridicate, aşa cum erau stabilite de Banca Naţională.

După 1947, sistemul bancar a fost restrâns datorită trecerii la economia de comandă şi intrării României în zona de influenţă sovietică.

Până în anul 1989, în România existau 4 bănci :

- Banca Naţională a României;

- Banca Romană de Comerţ Exterior;

- Banca de Investiţii;

- Banca Agricolă, la care se adaugă şi C.E.C –ul

Reforma sistemului bancar a început în 1990-1991, prin elaborarea şi abordarea unei noi legislaţii bancare privind organizarea şi funcţionarea băncii centrale şi a băncilor comeciale.

Sistemul bancar din România este structurat pe două nivele – o bancă centrală şi instituţiile financiare, cărora prin lege li s-a acordat statutul de bănci.

Banca Naţională a României este banca centrală a ţării, instituţia de emisiune a statului român. Prin noile reglementări, BNR încearcă să creeze un sistem bancar modern şi, în acelaşi timp, să-şi îndeplinească rolul de bancă centrală. Operaţiunile comerciale îndeplinite până la 1989 de Banca Centrală au fost transferate unei noi bănci comerciale (B.C.R.).

Începând cu anul 2000 apar primele realizări în sistemul bancar:

- continuarea procesului de restructurare şi privatizare;

- creşterea calităţii serviciilor prestate şi educarea populaţiei;

- stimularea atragerii economiilor agenţilor economici şi populaţiei în sistemul bancar;