Previziuni Economice Europene

CAPITOLUL I. Sistemul economiei în România şi activitatea previzională.

Economia naţională reprezintă un ansamblu de activităţi independente care se desfăşoară într-un cadrul naţional statal, istoriceşte constituit. Sistemul reprezintă o grupare de elemente componente care acţionează împreună în vederea atingerii unui scop comun. Sistemul economiei naţionale se caracterizează prin structură, funcţionalitate şi comportament.

În accepţiunea sa previzională, piaţa poate fi definită ca totalitatea operaţiunilor de vânzare-cumpărare, rezultate în urma confruntării specifice dintre cererea şi oferta de bunuri, într-un cadru organizatoric specific. Economia de piaţă operează cu mărfuri care au o anumită utilitate şi un anumit preţ. Preţul mărfurilor se formează pe piaţă ca expresie a raportului dintre cerere şi ofertă. Agenţii economici care operează pe piaţă urmăresc optimizarea raportului cerere-ofertă în condiţii de rentabilitate pentru ei. În cadrul economiei de piaţă, proprietatea privată este preponderentă. Agenţii economici au acces la credite cu plata în rate, pentru aceasta suportând anumite dobânzi.

În orice economie de piaţă, activitatea previzională vizează acţiunile agenţilor economici naţionali. Aceste acţiuni constituie, de fapt, aplicarea în practică a unor strategii privind soluţii acceptate la problematica dezvoltării economico-sociale de perspectivă. În vederea orientării şi cointeresării agenţilor economici naţionali în direcţia optimă previzionată, statul foloseşte ca instrumente:

- pârghii economico-financiare de influenţare a comportamentului economic.

- un cadru legislativ adecvat care să vizeze promovarea investiţiilor

- proceduri indicative care permit adaptarea în timp util a activităţii agenţilor economici în

direcţia dezvoltării economico-sociale previzionată

- prevederi ferme (comenzi de stat).

Pentru evidenţierea dezvoltării economico-sociale, economistul francez de origine română, Lionel Stoleru, foloseşte două axe de coordonate pe care cuantifică creşterea economică, ocuparea factorului muncă, evoluţia preţurilor şi echilibrul intern.

Pentru România, acest careu devine inoperabil, deoarece el nu poate reda scăderea PIB-ului naţional, rata inflaţiei de 45% sau cea a şomajului de 15%. Utilizarea careului magic poate conduce la situaţii în care reprezentarea celor 4 indicatori se face sub forma unui triunghi, nu a unui patrulater.

Creştere economică

Ocupare Echilibru

forţă muncă intern

Gândirea asupra conducerii – a managementului, după o denumire de uz internaţional – a fost generată şi s-a dezvoltat din necesitatea de a se identifica funcţiile vitale ale activităţii umane şi de a se formula principii care să servească drept îndreptar pentru desfăşurarea unei astfel de activităţi în condiţii cât mai eficiente. Pe parcursul dezvoltării sale, gândirea asupra conducerii a fost influenţată de contribuţiile altor ştiinţe, îndeosebi economia, psihologia, dreptul, ştiinţele tehnice, ecologia.

În România, se disting câteva etape mai importante ale dezvoltării gândirii despre conducere – management.

În etapa I (1910-1920) s-au conturat principii şi metode de conducere ştiinţifică, având în centrul atenţiei studiul sistematic al organizării muncii, astfel încât să ducă la rezultate maxime xu minimum de efort.

Etapa a II-a (1930-1940) se caracterizează prin conceperea unor structuri organizatorice primordiale, cuprinzând diferite forme de decizii şi supraveghere pe trepte ierarhice. Această structură urmărea să asigure formarea unei imagini asupra modalităţilor de funcţionare a unui mecanism complex al autorităţii, distribuită în cascadă, până la verigile inferioare, prin ierarhizarea şi delegarea de atribuţii.

Etapa a III-a (1940-prezent) a adus pe prim plan concepţia de conducere prin obiective. Aceasta presupune interpretarea conducerii ca un proces prin care se aleg şi se înfăptuiesc anumite obiective, în care scop se desfăşoară o serie de activităţi previzionale şi organizatorice, menite să orienteze motivaţia şi comportamentul oamenilor, să antreneze efortul acestora în conformitate cu obiectivele prestabilite.

Etapa a IV-a (1960-prezent) se caracterizează prin efortul de a formula o teorie generală fundamentală, a conducerii, pe baza sintetizării conceptelor şi metodelor formulate până în prezent şi a racordării lor la exigenţele tehnico-ştiinţifice actuale.