Procedee de Calculație a Costurilor

INTRODUCERE

Calculaţia costurilor reprezintă totalitatea instrumentelor matematice utilizate pentru determinarea costului întregii producţii şi pe unitatea de produs, lucrare executată sau serviciu prestat.

Calculaţiile privind costul producţiei se pot clasifica după două criterii, şi anume:

a) după raportul dintre momentul elaborării calculaţiilor şi perioada în care are loc procesul de producţie: antecalculaţii şi postcalculaţii

Antecalculaţiile se elaborează înainte de a începe procesul de producţie la care se referă. În funcţie de rolul lor în procesul managerial există următoarele forme ale antecalculaţiilor: calculaţia de proiect, calculaţia de buget, calculaţia standard şi calculaţia normativă.

Postcalculaţiile se întocmesc după terminarea procesului de producţie a produselor, lucrărilor şi serviciilor la care se referă. Cu ajutorul lor se determină indicatorii efectivi privind costurile de producţie.

b) după intervalul de timp la care se repetă efectuarea lor: periodice şi neperiodice.

Calculaţiile periodice se efectuează la intervale de timp egale, cum este cazul costurilor efective calculate la întreprinderile cu producţie de masă.

Calculaţiile neperiodice sunt acelea care se elaborează la intervale de timp inegale. De exemplu, în cazul lansării unei comenzi se întocmeşte antecalculaţia, iar în momentul închiderii comenzii se întocmeşte postcalculaţia.

Procedeul reprezintă un ansamblu de tehnici, instrumente şi modalităţi concrete de determinare a costurilor în diferite momente în care se generează costuri sau în care se efectuează operaţii de calculaţie a costurilor.

Procedeele generale utilizate în calculaţia costurilor se referă la următoarele probleme pe care le ridică această activitate:

- procedee de determinare şi delimitare a costurilor pe purtător şi pe sectoare

- procedee de repartizare a cheltuielilor indirecte

- procedee de separare a cheltuielilor variabile şi fixe

- procedee de calcul al costului producţiei de fabricaţie interdependentă

- procedee de calcul al costului unitar.

PROCEDEE DE CALCULAŢIE A COSTURILOR

1. PROCEDEELE DE DETERMINARE ŞI DELIMITARE A CHELTUIELILOR PE PURTĂTOR ŞI PE SECTOARE

Procedeele de determinare şi delimitare a cheltuielilor pe purtător şi pe sectoare au drept scop determinarea cheltuielilor în momentul efectuării acestora şi în funcţie de posibilitaţile de identificare pe purtător de cost (cheltuieli directe) sau pe sectoare de activitate (cheltuieli indirecte).

Se cuprind următoarele procedee:

a. Procedeul ponderării cantităţilor cu preţurile se aplică pentru determinarea cheltuielilor cu materiile prime, materialelor (bonul de consum sau factura), energie, combustibil, dar şi pentru cheltuieli salariale.

Relaţia de calcul este:

- pentru cheltuieli materiale: Chm= cantitate * preţ

- pentru cheltuieli cu manopera: Chman = timp * tarif

b. Procedeul aplicării de cote proncetuale la o valoare absolută. Se utilizează pentru determinarea cheltuielilor cu contribuţiile, pentru amortizări, dar şi pentru alte cheltuieli.

Relaţia de calcul este: Ch = Baza de calcul * x%

c. Procedeul statistico–matematic folosit numai în antecalculaţie spre a determina unele cheltuieli care în alt mod nu se pot calcula. El se bazează pe luarea sau nu în considerare, a unui corectiv ce se aplică asupra sumelor înregistrate drept cheltuieli efective la poziţiile în cauză, în exerciţiul precedent. De exemplu, aşa se pot previziona cheltuielile de întreţinere şi reparaţii curente.

d. Procedeul defalcării de cote în raport cu numărul de perioade de gestiune. Se utilizează îndeosebi pentru cheltuielile aferente mai multor perioade de gestiune (cheltuieli anticipate).

N – numărul perioadelor de gestiune

2. PROCEDEE DE REPARTIZARE A CHELTUIELILOR INDIRECTE

Se utilizează un singur procedeu, respectiv procedeul suplimentării, dar aplicat sub mai multe forme şi variante. Acestea au drept scop repartizarea cheltuielilor indirecte pe purtător de cost, luând în considerare particularităţile fiecărei cheltuieli de repartizare şi a bazei de repartizare.

a. Procedeul suplimentării în formă clasică

b. Procedeul cifrelor relative de structură

a. Procedeul suplimentării în formă clasică. Etape:

1). Alegerea criteriului sau a bazei de repartizare - trebuie să existe o legătura de cauzalitate între cheltuiala directă de repartizat şi baza de repartizare.

2). Determinarea coeficientului de repartizare:

3). Determinarea cotei de cheltuieli de investiţii ce revine fiecărui purtător de cost.

Rj = bj * K , unde:

Rj – cota de cheltuieli indirecte ce revine produsului j

bj – baza de repartizat a producţiei j

K – coeficientul de repartizare