Cuprins
- 1. Prezentarea Băncii Române pentru Dezvoltare 2
- 2.Principii generale şi reglementări privind activitatea de creditare 4
- 3. Oferata de credite BRD pentru personane fizice 5
- 3.1 Credite de consum 5
- 3.2 Credite imobiliare 6
- 3.3 Leasing 6
- 4. Credite TRANSACT persoane fizice 6
- 4.1 Tipuri de credite şi condiţii generale 6
- 4.2 Condiţii de încheiere a contractelor de credit/acte adiţionale la contract 8
- 4.3 Documente necesare întocmirii dosarului de credit 9
Extras din proiect
1. Prezentarea Băncii Române pentru Dezvoltare
Istoria B.R.D. datează din anul 1923, când Societatea Naţională pentru Credit Industrial a fost înfiinţată ca instituţie naţională în care statul deţinea 20%, BNR 30% iar restul persoane particulare. După al doilea război mondial, prin Legea privind naţionalizarea, SNCI a fost naţionalizată şi redenumită Banca de Credit pentru Investiţii. După 1957 se redenumeşte în Banca de Investiţii. BRD a fost înfiinţată ca societate pe acţiuni prin preluarea patrimoniului Băncii de Investitii. La 1 decembrie 1990, Banca Română pentru Dezvoltare a fost înfiinţată ca o bancă comercială cu statutul legal de companie pe acţiuni, preluând activele şi pasivele Băncii de Investiţii.
Obiectul de activitate îl constituie efectuarea de operaţiuni şi servicii bancare pentru proiectele de investiţii economice şi financiare ale statului, ce se realizează, integral sau parţial, din fonduri de la buget şi din împrumuturi în valută de la băncile de dezvoltare internaţionale, instituţii financiare şi de la alte bănci. Atragerea de fonduri băneşti, acordarea de credite în lei şi valută şi efectuarea de servicii bancare pentru activitatea de investiţii, de producţie, comercială şi de prestări servicii, desfăşurată de regii autonome, societăţi comerciale, societăţi mixte, instituţii de stat, unităţi cooperatiste, organizaţii obşteşti, asociaţii familiale sau persoane fizice.
Banca Română pentru Dezvoltare SA are sediul în Bucureşti, str. Doamnei nr. 4, sector 3, telefon 01-314.9589, fax 01-314.9589, site www.brd.ro. Este înmatriculată la Registrul Comerţului al Municipiului Bucureşti sub numărul J40/608//1991 iar codul fiscal este R361579.
La începutul anului 1999, Banca Română pentru Dezvoltare a devenit prima bancă privatizată din sistemul bancar românesc, prin achiziţionarea de către Groupe Société Générale a pachetului majoritar de acţiuni (51%).
Achiziţionarea de către Groupe Société Générale a reprezentat un succes din cel puţin trei puncte de vedere:
-calitatea parteneriatului – Société Générale situându-se printre primele 10 grupuri bancare din lume;
-recunoaşterea de către partenerul francez a activităţii multifuncţionale a BRD ca şi adoptarea de către Société Générale a obiectivelor strategice ale BRD privitoare la extinderea şi diversificarea activităţii;
-cuantumul afacerii – creşterea de capital.
Pentru o cât mai mare apropiere de clienţii săi - peste 2,6 milioane clienţi activi individuali şi corporativi, BRD - Groupe Société Générale a dezvoltat şi va continua să dezvolte o reţea teritorială de unităţi bancare formată, în prezent, din peste 930 de sucursale, agenţii, reprezentanţe şi peste 800 bănci corespondente în peste 80 de ţări.
Capitalul social este de 3,098 milioane RON (2008). Structura acţionariatului este următoarea: Societe Generale 58,34%, Fondul Proprietăţii de Stat 5,00%, SIF Oltenia 5,51%, SIF Muntenia 5,27%, SIF Banat Crişana 4,65%, SIF Moldova 5,00%, SIF Transilvania 5,02%, BERD 5,00%. Restul acţiunilor reprezentând 11,02% sunt deţinute de alţi acţionari.
Capital social
Capital social 3,098 milioane RON
Valoare nominala 13,70 lei
Numar actiuni 696.902.000
Proprietate capital majoritar privat
2. Principii generale şi reglementări privind activitatea de creditare
B.R.D. S.A., prin unităţile sale acordă credite pe termen scurt pe durate ce nu depăşesc 12 luni, credite pe termen mediu cu rambursare până la 5 ani şi credite pe termen lung, cu rambursare de peste 5 ani. Pot benficia de credite persoanele juridice şi fizice care au deschise conturi la unităţile băncii.
Preview document
Conținut arhivă zip
- cuprins.doc
- proiect practica1.doc