Recenzie - dinamica grupurilor și a echipei, de Adrian Neculau

Cartea de faţă tratează rolul jucat de grup în cadrul vieţii sociale şi organizaţionale, cât şi efectele asupra propriei personalităţi, asupra fiecărui individ. Prin intermediul grupului, acesta găseşte mijloace de afirmare şi valorizare. Autorul a scris aeastă carte pentru a fi de folos studenţilor, dar şi specialiştilor în psihologie socială. Dinamica grupului se analizează atunci când se instalează o nouă echipă de conducere, când se doreşte o schimbare în interiorul unui grup deja constituit, când se doreşte schimbarea viziunii asupra resurselor umane sau atunci când se doreşte reformarea comunicării dintr-o organizaţie.

Cartea este alcătuită din 3 părţi teoretice, “Grupul în psihologia socială”, “Munca în echipă”, “Dinamica grupurilor”, o parte de exerciţii şi addendă.

În prima parte parte – “Grupul în psihologia socială” se analizează grupul ca obiect de reflecţie, analizează grupul de dimensiuni reduse (grup mic, grup restrâns). În funcţie de mărimea sau structura grupului se resfrâng anumite caracteristici proprii în legătură cu eficienţa şi comunicare, necesare în îndeplinirea unei sarcini- grupurile de trei-patru persoane sunt dominate de unii membri, iar cele de peste zece se fracţionează. Dacă grupul este mai mare de 5 membri atunci apare competiţia. Încercându-se să se găsească o definiţie asociată noţiunii de grup psihosocial, se ajunge la concluzia că noţiunea trebuie să fie raportată la trei caracteristici fundamentale:

- grupul implică o cunoaştere a apartenenţei la o entitate colectivă; indivizii sunt recunoscuţi ca membri ai unităţii;

- grupul se fondează pe o oarecare comunitate de tip colectiv şi pe interdependenţa membrilor caracterizată de folosirea de obiective similare, împărtăşite de către ceilalţi;

- grupul permite o interacţiune directă între membrii săi.

În ceea ce priveşte teoria grupurilor, interesantă este abordarea lui S. Moscovici, care afirmă că pentru a se reduce starea de incertitudine a membrilor, se încurajează apariţia conflictului – ca factor de evoluţie socială, de inovaţie şi recunoaştere socială.

În continuarea studierii grupului în psihologia socială, autorul consideră grupul ca fiind un agent de socializare. Personalitatea umană se construieşte prin interacţiune cu alţii, începând cu copilăria şi continuând de-a lungul întregei vieţi. Familia, grupul de prieteni, şcoala solicită ca individul să se conformeze unor norme de conduită, poziţii, roluri şi statusuri. El este legat de diferite instanţe culturale sau sociale şi învaţă să se comporte ca un actor social în interiorul acestor structuri. Socializarea este, de fapt, un proces de achiziţii şi adaptare permanentă, de integrare progresivă şi interiorizare a normelor şi valorilor morale şi culturale.

Tratând coeziunea de grup, autorul trage concluzia că aceasta are efecte benefice: grupul dezvoltă o valoare integrativă pentru membri, poate provoca schimbările dorite, poate stimula participarea, poate promova practici democratice, poate influenţa minoritarii, poate depăşi prejudecăţile. Totuşi, normele de coeziune impiedică atingerea scopurilor, dăunează capacităţii de adaptare a grupului, neutralizează spiritul critic şi impiedică acţiunea de căutare a unor noi soluţii.

Cele trei dimensiuni ale grupului sunt următoarele:

a) instrumentală – accent pe sarcină, eficienţă, responsabilitate, elaborarea procedurii pentru îndeplinirea misiunii, clarificarea conţinutului mesajelor.

b) relaţională – promovează procesarea socio-activă a grupului, nu poate fi gândită în afara muncii, sarcinii, activităţii comune.

c) contextuală – noi nu participăm la grup ca persoane neutre, neimplicate, inocente, ci venim cu achiziţiile, convingerile, credinţele, ideile şi practicile, experienţele dobândite într-un context social dat.

Studiul asupra grupului poate duce la formularea de întrbări: “De ce se reunesc oamenii în grupuri?”, “Ce le oferă lor grupurile?”, “Cum se fromează grupurile, de ce se asiciază indivizii?”, “De ce unele grupuri sunt aglutinate prin legături puternice, în timp ce altele se destramă la prima încercare?”. Răspunsul se regăseşte în atracţia pe care exercită grupurile în dobîndirea de satisfacţii personale, de întreţinere a legăturilor psihologice. Simpla apartenenţă permite “liniştirea” individului contrariat de presiunile sociale. Oamenii se reunesc din nevoi de securitate, din nevoia de a face faţă pericolelor reale, simbolice sau imaginare. Dar, şi simpla afiliere crează o stare de bine, contactele sociale ridică gradul participare, induce un sentiment de includere. Astfe, grupul îndeplineşte mai multe funcţii: funcţia elaborării de norme, satisfacerea diferenţiată a nevoilor grupului sub o umbrelă colectivă, identificarea de diferenţe în raport cu alţii, stabilirea unor relaţii interpersonale privilegiate, constituirea unei organizaţii, integrare socială a individului

Comunicarea este premisa, factorul declanşator şi “vehiculul interacţiunii” – nu se poate concepe interacţiune în afara comunicării. Omul trăieşte într-o societate a comunicării. Comunicarea nu transmite doar simple informaţii, ci imagini şi norme, ea transportă simboluri sociale şi culturale, coduri şi diferite tipuri de discurs, imagini ale lumii în care acţionează. Despre comunicare se poate afirma: “nu putem să comunicăm sau nu va exista niciodată posibilitatea de a nu ne întâlni”,”a comunica este ca şi cum ai face muzică într-un ansamblu de jazz”, “comunicarea se realizează simultan prin mai multe canale”, “comunicarea trebuie înterpretată în funcţie de context”, “echivocul şi ambiguitatea sunt caracteristici inerente comunicării”, “ nu avem acces decât la efectele produse de către alţii asupra noastră”, “comunicarea este o afacere convenţională”, “comunicarea este un exerciţiu de influenţă”, “comunicând ne prezentăm sau ne poziţionăm mutualmente într-o relaţie”, “comunicarea e similară relaţiei dintre ou şi găină”.

Rezumând conţinutul cărţii până aici, putem concluziona:

- grupul este leagănul legăturilor sociale, al cooperării, al ataşamentului – comportamente specifice naturii umane;

- în grup, indivizii învaţă să coabiteze şi să respingă tentativele de diviziune, să stigmatizeze încercările de dominare, actele de agresiune sau violenţă;

- grupul nu poate funcţiona fără o coordonare care să reunească forţele interne, să propună strategii asociative, chiar să îndrepte eforturile contra tendinţelor de diviziune – grupul este obligat să propună unor membri ai săi sarcina de a organiza, coordona, dirija aceste tendinţe, să le distribuie poziţii de putere.