Risc și incertitudine și raportul între risc și individ

Incertitudinea constituie una dintre coordonatele fundamentale ale societăţii în care trăim, J.K. Galbraith afirmând că lumea trăieşte în prezent la vârsta incertitudinii. Se poate totodată aprecia ca dezvoltarea societăţii contemporane s-a putut realiza prin aplicarea unor decizii luate în condiţii de incertitudine, ce presupuneau şi asumarea unor riscuri.

Intrucât trăim intr-o lume în care incertitudinea, probabilitatea şi riscul sunt condiţii date, puteam vedea ca acestea afectează in permanenţă acţiunile economico-sociale. Incertitudinea este prezentată în procesul de producţie, intrucât acesta este decis întotdeauna ex-ante, iar confruntarea cu cererea are loc însă ex-post, după luarea iniţiativei de a produce, în condiţii fireşti de incertitudine, fiind mai greu de anticipat prin prisma rezultatelor. Indiferent de precauţiile luate, rămâne o marjă de incertitudine.

Incertitudinea poate fi abordată din doua perspective:

1. Filosofic: în aceasta perspectivă există de asemenea două posibilităţi de abordare a incertitudinii:

-poate fi considerată ca o reflectare a ignoranţei oamenilor

-poate fi considerată ca o imposibilitate de a înţelege ordinea naturală a lucrurilor.

În acest cay, se accepta că probabilitatea producerii fenomenelor este obiectivă.

2. Economic: incertitudinea poate fi privită ca o parte integrantă a realitîţii, plasând hazardul în centrul fenomenelor şi proceselor din natură şi societate. Această concepţie este ilustrată de principiul indeterminării formulat de Werner Heisenberg în fizica modernă.

Principiul indeterminării provine din mecanica cuantică prin faptul că rezultatul unei măsurători a unui sistem este caracterizat printr-o distribuţie de probabilitate, în care, cu cât este mai mare deviaţia standard, cu atât mai multă „incertitudine” carcaterizează acel sistem.

În principiul indeterminării se consideră că probabilitatea este eminamente subiectivă, rămânând la aprecierea fiecărui individ, în condiţiile de informaţie incompletă ale fiecăruia. Însă, conceptul ce stă la baza distinţiei între situaţiile de risc şi situaţiile de incertitudine este probabilitatea obiectivă, acest concept fiind formulat de către Frank H. Knight , in anul 1921:

-Situaţiile de risc: în opinia lui Frank H. Knight, situaţiile de risc sunt caracterizate prin faptul că probabilităţile obiective (frecvenţele de producere) sunt cunoscute, caz în care se poate folosi această informaţie pentru compensarea riscurilor individuale.

-Situaţiile de incertitudine:

o Probabilităţile obiective sunt necunoscute şi decidentul recurge la aprecierile sale subiective asupra realitîţii fiecărui risc

o Probabilităţile obiective sunt cunoscute, dar o anumită situaţie concretă are prin ea însăşi caracter unic, făcând, de asemenea, necesare aprecieri subiective.

Astfel, incertitudinea ar putea fi definită ca o situaţie de ignoranţă asupra mediului înconjurător pentru care probabilităţile obiective sunt necunoscute.

Dezvoltarea teoriei riscului şi incertitudinii a permis integrarea în modelele de echilibru general a unor domenii de activitate bazate pe incertitudine, ca pieţele financiare şi asigurările.

Socitetăţile de asigurare au o poziţie deosebită, fiind afectate în mod direct de manifestarea riscului şi a incertitudinii. De asemenea, teoria riscului şi a incertitudinii are o incidenţă mult mai amplă asupra activităţii de asigurare, faţă de alte activităţi sau domenii economice.

Pâna acum câteva decenii, exista încă o anumită delimitare între lumea asigurărilor şi ştiinţa economiă, datorită a două cauze fundamentale. O primă cauză este slaba preocupare a asigurătorilor pentru problemele economice propriu-zise iar a doua cauză o constituie faptul că teoria economică tradiţională care nu a avut în vedere problematica incertitudinii, nu a avut nici motivaţia de a aborda analiza societăţilor de asigurare. În acest fel, discrepanţa între modelele de echilibru din teoria economică tradiţională şi economia asigurărilot tinde să dispară, iar importanţa aplicării teoriei riscului şi incertitudinii în asigurări este unanim recunoscută.

Teoria economică a riscului şi incertitudinii se bazează pe o serie de concepte fundamentale precum:

1. Speranţa de utilitate

Speranţa de utilitate este un model de comportament în condiţii de incertitudine care constă în faptul că indivizii iau, în prezenţa riscului, decizia care le maximizează speranţa unei funţii a bogăţiei lor finale (speranţa de câştig).

Includerea riscului şi incertitudinii în teoria economică a ridicat o serie de probleme legate de definirea şi delimitarea conceptelor de risc şi incertitudine, respectiv de evaluarea riscului şi incertitudinii şi modul în care aceste concepte influenţează deciziile economice. Legat de primul aspect, se consideră că riscul se limitează la situaţiile în care decidentul poate ataşa probabilităţi matematice evenimentelor întâmplătoare care pot apărea, iar incertitudinea se referă la situaţii în care evenimentele nu pot fi exprimate în termenii unor probabilităţi matematice precise. Legat de cel de-al doilea aspect, riscul implică dispersia rezultatelor prosibile faţă de media acestora în sens pozitiv (câştiguri relative), riscul putând fi definit, deci, ca posibilitatea unor rezultate favorbaile sau nefavorabile.

Un individ poate să aleagă între mai multe decizii de câştig ale căror consecinţe sunt incerte: să joace sau nu la loterie, să cumpere sau nu acţiuni, toate acestea vizând posibilitatea unui câştig, în condiţii de incertitudine. Viitorul este deci cunoscut cu incertitudine, dar această incertitudine este limitată. Nu se pot produce, de fapt, decât doua evenimente, opuse şi incompatibile: se câştigă sau nu la loterie, se câştigă sau se pierde la bursa, etc. Asemenea perechi de evenimente se exclud reciproc şi au probabilităţi de apariţie q, respectiv, q-1, când q este cunoscut şi curpins între 0 (când evenimentul este imposibil) şi 1 (când producerea sa este sigură), constatare care stă şi la baza aplicării teoriei probabilităţilor în determinarea primelor de asigurare.