Riscurile Transformarii Pietei din România în Piata de Consum în Cazul Prelungirii Reformelor

Introducere

În prezent, în România, tranziţia la economia cu piaţă concurenţială se identifică cu infăptuirea

Reformei economice. Prin intermediul Reformei, economia României, puternic centralizată, distorsionată

sub raport tehnico-ştiinţific şi dezechilibrată structural, evoluează spre liberalizare, în care acţiunile

agenţilor economici trebuie reglate prin intermediul pieţei cu respectarea cadrului legislativ, creat de

statul democratic, modern.

Funcţia iniţială a Reformei este depaşirea crizei economice moştenite de la mecanismul de comandă şi a celei ciclice pe care o parcurge în prezent economia noastră. Finalitatea Reformei o reprezintă înfăptuirea economiei de piaţă modernă şi a mecanismului său eficient, funcţional liber. Cele două obiective trebuie să se înfăptuiască în secvenţe de timp diferite, gradual dar nu lent, cu blocaje, ci prin măsuri eşalonate însă derulate cu simultaneitate.

2. Reforma proprietatii

Reforma proprietatii este nucleul dur al tranzitiei la economia de piata si modul cum ea se desfasoara reprezinta tabloul de bord al ansamblului proceselor transformationale. Obiectivul central al reformei proprietatii este dezetatizarea, ca o consecventa a aplicarii strategiilor de inspiratie neoliberala privind realizarea statului minimal. Fundamentul acestor optiuni tine de observatia ca statul se dovedeste mai degraba un prost administrator al economiei.

Privatizarea poate fi definite ca transferul legal al drepturilor de proprietate de la stat la agentii privati. Din punct de vedere al eficientei, privatizarea nu trebuie considerata un scop in sine, dar ea trebuie sa conduca la cresterea eficientei aclocarii resurselor in economie. Din punct de vedere financiar, privatizarea are ca scop cresterea veniturilor la bugetul de stat.

Efectul asteptat al reformei proprietatii, care are in central ei privatizarea, este formarea agetilor noii societati, promotori si operatori ai intereselor sale specifice. Clasa economica, capitalisti, antreprenori, noua burghezie, pe de o parte, clasa de mijloc, furnizoarea echilibrului social prin difuzarea prosperitatii si clasa salariala, pe de alta parte.

Efectele sociale ale reformei proprietatii, ale privatizarii propriu-zise, sunt in prima stapa de centrifugare a paturilor sociale, chiar de polarizare excesiva in functie de aproprierea avutiei. Pe termen mediu, reforma proprietatii cunoaste stratificari echilibrate, avand un centru majoritar si extreme reduce ca pondere.

Partea specifica a procesului de reforma a proprietatii consta in faptul ca tranzitia la economia de piata, de tip capitalist, este facuta cu alti agenti decati cei naturali, pentru ca pur si simplu lipsesc capitalistii. Este de altfel specific oricarui proiect transitional.

Ponderea excesiva a capitalului social (aproximativ 2/3) in proprietatea statului, sub forma regiilor, companiilor nationale si a societatior pentru utilitati si servicii publice reda lipsa de consistenta a reformei proprietatii. Ponderea de circa 1/3a capitalului social aflat in proprietate private nu poate sa impuna procesele specifice economiei de piata concurentiala, libera.

Confuziile din reforma proprietatii sunt atat de natura princiala (garantarea doar a drepturilor de proprietate, nu si a proprietatii), cat si de natura regimului proprietatii, a restituirilor, reconstituirilor, retrocedarilor sau circulatiei proprietatilor.

Intarzierile in reforma proprietatii au adus populatia in situatia fie de a opta pentru structurile de tip ,,economie de cazino”, fie de a nu adopta un comportament investitional, limitandu-se la depunerea acumularilor banesti in depozite bancare. Neintelegerea importantei economice a reformei proprietatii a determinat atitudini de acceptare a transferului de proprietate catre investitori cu capacitate indoielnice, din zone geografice in care experienta economiei concurentiale performante este subminata de practice desfasurate in marginea sau in profida legii.

Procesul de privatizare este important din cel putin trei motive: stimuleaza procesul de restructurare, disciplineaza sectorul formelor impunand constrangeri tarilor la nivelul firmelor, obliga la stabilirea riguroasa a drepturilor de proprietate si a guvernantei corporative eficace. Importante nu sunt numai principiile de privatizare, ci si modelele aplicate. Cele doua tronsoane, privatizarea managementului si privatizarea materiala, trebuiau coralate astfel incat transferul de resurse de la intreprinderile ineficiente catre cele eficiente sa se faca cat mai adecvat.

3.Reforma sistemului bancar

In procesul de analiza a tranzitiei romanesti, studierea evolutiei sistemului bancar ocupa un loc fundamental. Detinerea rolului principal in procesul de intermediere financiara de catre sistemul bancar ne indreptateste sa consideram ca exista o legatura directa intre restructararea intreprinderilor si sistemul bancar.

Un element important in dinamica reformei sistemului bancar din tarile in tranzitie il reprezinta problemele din economia reala. Ineficienta ridicata din sectorul intreprinderilor, manifestata acut spre sfarsitul anilor ’80, si-a pus inevitabil amprenta asupra vialitatii sistemului bancar (dabanzi nete ridicate, incidenta crescuta a creditelor neperformante, pesistenta distructiva a factorului politic in politica de creditare si restructurarea lenta a intreprinderilor).

In plan macroeconomic, nivelul creditului exercita o influenta directa asuprea cresterii economice. Pentru Romania, creditul este cu atat mai important pentru cresterea economica, in conditiile in care capacitatea de autofinantare a firmelor este scazuta, sectorul intreprinderilor mici si mijlocii este mic, iar rolul jucat pe piata financiara de catre alti intermediari este inca limitat. In termeni institutionali, intermedierea financiara este, pentru Romania, un proces eminamente bancar, deoarece au detinut si detin marea majoritate a activelor financiare.

Sistemul bancar romanesc a inceput sa fie restructurat corespunzator principiilor economiei de piata incepand cu anul 1990. In perioada economiei planificate, sistemul bancar romanesc a fost organizat, in linii mari, conform modelului sovietic, asa-numitul sistem amonobanca. In 1991, Parlamentul Romaniei a adoptat doua legi de reforma in acet domeniu – Legea privind activitatea bancara si Legea privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), sistemul bancar fiind astfel creat pe doua niveluri: BNR si bancile comerciale. Acest nou cadru juridic a incurajat dezvoltarea bancilor cu capital privat si a permis intrarea libera pe piata bancara autohtina a institutiilor bancare straine.