Sistemul bancar al Statelor Unite ale Americii

Sistemul bancar al Statelor Unite ale Americii

Început de istorie - 1700 şi 1800

În 1781, un act al Congresului Statelor Unite a stabilit prima banca - Bank of America de Nord din Philadelphia. În timpul Războiului Revoluţionar American, Banca din America de Nord a fost dat un monopol pe monedă; înainte de acest moment, bancile private tipăreau propriile bancnote, susţinută de către depozitele de aur şi / sau de argint.

Robert Morris, primul administrator de Finanţe numit în conformitate cu articolele de Confederaţie, a propus ca Bank of America de Nord sa fie o bancă comercială care ar putea acţiona ca agent fiscal pentru guvern. Monopolul a fost vazut ca fiind necesar, pentru că încercările de a finanţa precedent revolutionarea războiului cu bani de hârtie au eşuat;

Bank of America de Nord a fost reusita de catre prima banca din Statele Unite, pe care Statele Unite, Congresul charter în 1791 în conformitate cu articolul I, Secţiunea 8 din Statele Unite ale Americii Constituţiei, după Constituţie înlocuieşte articolele din Confederaţia drept fundament al guvernului american Cu toate acestea, Congresul nu a reuşit să-şi reînnoiască Carta pentru banca din Statele Unite, care a expirat în 1811. În mod similar, a doua banca din Statele Unite a fost charter shuttered în 1816 şi în 1836. În ciuda acestui fapt (şi mai mult pe partea comercial bancara a spectrului), la începutul anilor 1800, până în jurul mijlocului anilor 1800, multe dintre bancile comerciale mai mici, în New England au fost uşor privelegiate ca legile au permis să facă acest lucru (în primul rând datorită deschiderii francizei legii). Acest sectorul bancar privat a cunoscut o serie de împrumuturi din interior, datorită în primul rând pentru a reduce banca levier şi o corespondenţă de informaţii de calitate, dar multe din aceste banci de fapt au stimulat de devreme investiţiile şi au ajutat la multe proiecte de mai târziu. În ciuda a ceea ce se poate lua în considerare, unele practici discriminatorii cu iniţiative de creditare, de fapt, aceste banci au fost foarte solide şi eşecurile au rămas mai puţin frecvente, în continuare incurajand evoluţia financiară din Statele Unite.

Dubla sistemul bancar - 1860

În 1863, Congresul a trecut de Banca Nationala Act, în încercarea de a retrage bancnotele pe care le-au eliberat pentru a finanţa efortul Americii de Nord in Razboiul Civil. Acest lucru a deschis o opţiune pentru navlosirea băncilor la nivel naţional. Ca un stimulent suplimentar pentru bănci se prezinta supravegherea federala, în 1865 Congresul a început să impoziteze orice problemă de stat bancnotele (numite şi "facturi de credit" sau "scrip"), o cotă standard de 10%, care a încurajat de multe banci de stat pentru a deveni naţionale. Aceasta taxa de asemenea, a dat naştere la un alt răspuns de către băncile de stat - de invenţie de depozit a cererii de cont, de asemenea, cunoscuta ca un cont curent. Prin anii 1880, conturile de depozit au schimbat principala sursă de venit pentru multe banci. National Banks, sunt bancile care au cuvântul "Naţional" sau "na" în numele bancii (de exemplu, Banca Nationala întâi, sau Citibank NA) Bancile Nationale sunt reglementate de către Oficiul de Comptroller de valuta, Departamentul Trezoreriei.

Federal Reserve System

Federal Reserve Act din 1913 a stabilit în prezent Federal Reserve System toate băncile şi au adus Statele Unite sub autoritatea Federal Reserve (un cvasi-guvernamentale entitate), crearea de douăsprezece Banci Federale de rezerve, care sunt supravegheate de Federal Reserve departament. In anul 1933 a fost emisa o lege bancara- Glass-Steagall Act prin care bancile americane se structureaza in banci comerciale si banci de investitii. Aceasta lege a fost abrogata prin Legea bancara din 1999 –Gramm-Leach-Bliley act, act ce elimina restrictiile legii din 1993, bancile comerciale putand efectua operatiuni specifice bancilor de investitii si invers

Dereglementarea - 1980

Legislaţia adoptată de către guvernul federal în timpul anilor 1980, ca de exemplu "Depozitarul Instituţii Dereglementarea şi monetare Control Act din 1980 şi Garn-St. Germaine Depozitarul Instituţii" Actul de 1982, a diminuat distincţiile dintre bănci şi alte instituţii financiare din Statele Unite. Această legislaţie este frecvent menţionata în continuare "dereglementare", şi este de multe ori invinuita pentru eşecul de peste 500 de asociaţii de economii şi împrumut între 1980 şi 1988, şi, ulterior, eşecul de la Federal de Economii şi Împrumut de Asigurări Corporation (FSLIC), a căror obligaţii au fost asumate de FDIC în 1989. Cu toate acestea, unele critici din acest punct de vedere, în special libertarians, au subliniat faptul că guvernul federal a tentativelor la dereglementarea uşurintei de credit acordate de institutii financiare asigurate federal, încurajându-le să se depaseasca ele însele.

Extinderea FDIC asigurare - 1989

Până în 1989, băncile naţionale cu cartele (bănci naţionale) au fost necesare pentru a participa la FDIC, în timp ce in bancile statale, fie au fost necesare pentru a obţine FDIC de asigurare de către stat în drept, sau în care aceasta ar putea alătura voluntar (de obicei, în încercarea de a se bate cu perne aspectul lor de solvabilitate) După adoptarea de Federal Deposit Asigurari Corporation Îmbunătăţirea Act din 1989 ( "FDICIA"), toate băncile comerciale care au acceptat depozite, a fost necesar sa obţina FDIC de asigurare şi de a avea un primar federal de reglementare (de Fed pentru banci de stat care sunt membri de Federal Reserve Sistem, de FDIC pentru "nonmember" bănci de stat, precum şi a Oficiului de Comptroller de Curs pentru toate Naţional Băncilor).