Sistemul Public de Pensii

1. NECESITATEA ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

Realităţile din România de după 1990 au făcut ca Guvernele succesive să-şi orienteze preocupările în domeniul social, în special către elaborarea şi implementarea unui cadru legislativ de natură reparatorie şi de asigurare a echilibrelor financiare.

Prin Programele de Guvernare s-a propus un model social care să combine măsurile de protecţie şi de asistenţă socială pentru anumite categorii sau grupuri de persoane, cu acţiuni care vor contribui la asigurarea de locuri de muncă pentru obţinerea de venituri permanente şi în creştere, ca premisă esenţială de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă ale persoanelor active.

În concordanţă cu priorităţile stabilite în cadrul programului de Guvernare, politica socială a Guvernului se fundamentează pe necesitatea unei schimbări radicale în abordarea problematicii sărăciei şi marginalizării.

În domeniul asistenţei sociale Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale considerat familia un elementul central al preocupărilor de natură socială şi în acest context, a subordonat acestui obiectiv toate programele de asistenţă socială ce s-au întreprins.

Experienţa acumulată, crearea cadrului instituţional şi legislativ, au permis sedimentarea unei concepţii sistemice privind reforma economico socială impusă de tranziţia către economia de piaţă, care consideră politica şi protecţia socială drept componente fundamentale ale procesului de reformă, în strânsă interdependenţă cu evoluţiile economice şi politice.

Protecţia socială, sector de importanţă deosebită la nivelul societăţilor democratice, definită ca ansamblul acţiunilor întreprinse de societate pentru prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecinţelor unor evenimente considerate „riscuri sociale” asupra nivelului de trai al populaţiei, se regăseşte între priorităţile strategiei guvernamentale de reformă a sectoarelor sociale.

Asigurările sociale reprezintă o instituţie obiectiv necesară, chemată să rezolve ocrotirea salariaţilor, a pensionarilor şi a familiilor lor, precum şi a altor categorii sociale, în cazuri de incapacitate temporară sau permanentă de muncă, sarcină şi lăuzie, în caz de bătrâneţe, deces şi alte situaţii prevăzute de lege.

Reglementarea unui sistem public de asigurări sociale este o preocupare importantă, atât a ţărilor dezvoltate, cât şi a celor în curs de dezvoltare, aflate în tranziţie.

Necesitatea realizării unui echilibru financiar durabil şi a respectării principiului echităţii între generaţii şi în interiorul lor, au determinat guvernele acestor ţări să angajeze reforme în momentul în care sistemele de asigurări sociale au fost ameninţate de criză.

Factorii principali care impun reforma şi care se regăsesc într-o formă sau alta în toate ţările sunt:

- îmbătrânirea populaţiei, determinată de scăderea ratei natalităţii după anii 1970 şi, prin urmare, a populaţiei apte de muncă şi creşterea speranţei de viaţă care face ca populaţia de 65 de ani şi peste să fie tot mai numeroasă;

- dezechilibrul financiar – apărut ca urmare a faptului că evoluţia economică corelată cu cea demografică nu mai permit susţinerea prestaţiilor sociale, punând în pericol echitatea între generaţii.

În ţările dezvoltate, o modalitate de echilibrare a acestor fenomene a fost realizată prin creşterea vârstei de pensionare, extinzându-se perioada de contribuţie şi reducerea valorii reale a viitoarelor prestaţii.

În procesul de reformă a sistemelor de asigurări sociale din România se au în vedere:

- creşterea vârstei de pensionare şi a stagiului de cotizare;

- introducerea unui nou mod de calcul al pensiilor;

- crearea de fonduri noi de asigurări sociale separate, care să fie finanţate prin contribuţiile angajatorului şi salariatului.