Strategii de Politică Monetară ale Băncii Centrale din Zona Euro și a Celorlalte Bănci din Statele Membre ale UE

Politica monetară reprezintă unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul căreia se acţionează asupra cererii şi ofertei de monedă din economie. Importanţa politicii monetare rezultă din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea preţurilor, la care se adaugă limitarea inflaţiei şi menţinerea valorii interne şi externe a monedei. Responsabilitatea îndeplinirii acestor obiective revine băncii centrale, care deţine monopolul în formularea şi transpunerea în practică a obiectivelor politicii monetare.

Stabilitatea preţurilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare dar, în acelaşi timp, reprezintă un obiectiv central al politicii economice, alături de: creşterea economică durabilă, ocuparea deplină a forţei de muncă, sustenabilitatea balanţei de plăţi. Pentru atingerea acestor obiective, la nivelul fiecărei ţări, sunt identificate instrumentele care să conducă la cele mai bune rezultate, dintre care cele mai însemnate sunt: politica fiscală, politica veniturilor, politica monetară, politica valutară şi politica comercială .

Politica monetară contribuie la realizarea politicii economice şi prin obiectivele specifice care constau în următoarele:

- creşterea masei monetare până la un nivel optim

Acest obiectiv cantitativ se concretizează în determinarea de către autoritatea monetară a unui nivel de creştere a masei monetare, cât mai apropiat de rata de creştere reală a economiei. Astfel, în anii ’70, în ţările dezvoltate, obiectivele formulate au vizat dinamica agregatelor monetare, însă regulile au demonstrat că este dificil şi limitat un control al masei monetare, atunci când economiile ţarilor respective participă puternic la relaţiile comerciale şi financiare internaţionale.

- menţinerea ratei dobânzii la un nivel corespunzător

Rata dobânzii şi nivelul optim al acesteia a fost considerată ca obiectiv fundamental al politicii monetare până în anii ’70, situându-se în centrul analizelor lui Keynes (vezi cap. 5, vol. 1, Moneda si Credit), care evidenţiază că banca centrală poate echilibra piaţa monetară prin utilizarea unui nivel de echilibru al ratei de dobândă. În prezent, rata de dobândă prezintă un rol important în cadrul politicii monetare, prin aceea că permite menţinerea unui anumit nivel al cursului de schimb şi influenţează investiţiile agenţilor economici .

- practicarea unui nivel optim al ratei de schimb

Menţinerea unui anumit nivel al cursului de schimb constituie un obiectiv al politicii monetare, prin aceea că antrenează echilibre sau dezechilibre ale balanţei de plăţi în funcţie de aprecierea sau deprecierea monedei naţionale. Dacă nivelul cursului este supraevaluat pentru moneda naţională, rezultă un consum de rezerve valutare, în timp ce un curs depreciat ar putea antrena creşterea exporturilor şi majorarea disponibilităţilor in valută .

- alocarea optimă a resurselor financiare (fonduri pentru creditare) în cadrul economiei Alocarea optimă a resurselor financiare, la nivelul unei ţări, constă în selectarea creditelor în funcţie de nivelul rentabilităţilor posibile de obţinut. Un asemenea obiectiv antrenează efecte negative, precum şi diminuarea concurenţei între agenţii economici şi diminuarea reacţiei acestora la evoluţia ratei de dobândă. Din acest motiv se remarcă, în prezent, o limitare a utilizării acestui obiectiv al politicii monetare.

Părerea lui Friederich A. Hayek

În viziunea lui Hayek, libertatea este valoarea supremă într-o societate modernă şi prosperă. Referindu-se la libertatea economică, Hayek consideră că aceasta se întemeiază pe determinarea politicilor de către statul de drept.

Adept înflăcărat al “mâinii invizibile” şi al ordinii naturale, Hayek susţine că termenul de “economie” (în greceşte “casă”, “gospodărie”) care presupune autoritatea unei persoane este deja învechit şi nu mai corespunde noilor realităţi. De aceea el propune ca noţiunea “economie de piaţă” să fie înlocuită cu termenul “catalaxie” (în greceşte înseamnă schimbare). Catalaxia este în viziunea autorului austriac un sistem economic care se autoreglează spontan, în primul rând prin intermediul preţurilor, care sunt “un sistem de telecomunicaţii între agenţii economici”, “o maşină de înregistrat schimbările din economie”. F.A. Hayek se pronunţă în mod categoric împotriva intervenţiei statului în economie prin măsuri care împiedică sau deformează funcţionarea liberă a mecanismului pieţei, îndeosebi în mecanismul preţurilor, considerând că acestea sunt cauze ale unor rupturi sau crize în economie. Rolul statului în viziunea sa este acela de a crea condiţii, prin asigurarea cadrului juridic legal, pentru desfăşurarea cât mai eficientă a concurenţei dintre agenţii economici precum şi furnizarea de servicii necesare societăţii dar pentru care agenţii economici nu obţin profit corespunzător, servicii din care fac parte ordinea publică, apărarea naţională etc.

El critică politica monetară a statelor moderne considerând că ciclul de afaceri este cauzat, în primul rând, de creditul ieftin emis de guvern (indirect) prin intermediul expansiunii monetare sau prin reducerea ratei scontului. Astfel, datorită banilor ieftini ratele dobânzii scad în mod artificial, sub rata naturală şi favorizează un boom economic, în special în industriile producătoare de bunuri de capital de prim rang. Datorită faptului că economia se „supraîncălzeşte”, ratele dobânzii cresc peste rata naturală, iar boom-ul investiţional se prăbuşeşte, recesiunea restabilind inevitabil echilibrul normal între consum şi investiţii. Reglementarea cantităţilor de bani prin jocul liber al forţelor pieţei şi înlăturarea politicii discreţionare a statului în această privinţă ar putea rezolva problema, după părerea sa.