Politica Monetară a BNR în Perspectiva Aderării României la Moneda Euro

INTRODUCERE

Continentul European a cunoscut, de-a lungul timpului, evoluţia unor sisteme monetare naţionale cu unităţi monetare emise de către diferite state, pornind de la dreptul suveran al acestora.

“Moneda fiind o instituţie istorică ea a urmat şi urmează totdeauna evoluţia socieatăţii umane. Rolul esenţial al monedei este totdeauna acelaşi ȋnsă la răstimpuri relative mari formele şi tehnica ei de lucru se schimbă.”

Moneda a contribuit decisiv la desenarea spaţiului economic naţional prin evidenţierea “funcţiei de asigurare a unităţii şi coeziunii unei naţiuni, constatȃndu-se pe bună dreptate că moneda este de multe ori mijlocul prin care se sting conflictele ȋntre diferitele grupuri sociale precum şi ȋntre generaţii.”

Lucrarea de fata structurata pe trei capitole isi propune sa scoata in evident adoptarea monedei euro de catre Romania, pornind de la cunoasterea istoricului Sistemului Monetar European si a Bancii Centrale Europene, politica monetara a acesteia, precum si aspect prinvind introducerea monedei euro, conditiile propuse spre convertirea monedei nationale in moneda euro si strategia monetara adoptata de Bnr in vedereai adoptarii monedei euro.

In primul capitol sunt cuprinse aspecte despre Sistemul Monetar European, un scurt istoric pentru o deprindere ampla de informatii prinvind Banca Centrala Europeana, cat si despre functiile si obiectivele acesteia si politica monetara a Bancii Centrale Europene.

In urmatorul capitol sunt continute informatii privind moneda Euro, capitol structurat pe trei tematici importante. Prima dintre ele despre lansarea monedei euro, urmarind evolutia istorica a acesteia, sic ea dea doua tematica prind aspect favorabile in cazul introducerii monedei euro cat si nefavorabile. Ultima tematica vizeaza rolul monedei euro pe pietele financiare.

Capitolul al treilea face referire asupra criteriilor de convergenta pe care tarile din zona euro trebuie sa le indeplineasca pentru adoptarea monedei euro. Concret putem observa in urma unei analize realizate cate dintre aceste obiective au fost indeplinite, atat in cazul Romaniei cat si in cazul tarilor central si SE Europene, strategia monetara adoptata de aceste tari, si in urma acestei analize realizate asupra acestor tari, vom cunoaste si strategia monetar,a BNR, de altfel subiectul care este transmis si prin denumirea data acestei lucrari: ,,Politica monetara adoptata de Bnr in vederea adoptarii monedei euro.

Sfarsitului acestei lucrari cuprinde desprinderea, in urma cercetarilor realizate si descrierii in cele trei capitol urmatoare, despre relevant adoptarii monedei euro, un subiect deosebit de important, un subiect care starneste curiozitateprin toate elementele de natura economica

CAP.1 SISTEM MONETAR EUROPEAN

Crearea Sistemului Monetar European a fost negociată în cursul anului 1978, având, mai degrabă, determinanţi politici decât economici. Iniţiativa acestui salt real în planul integrării monetare europene s-a concentrat la cel mai înalt nivel de decizie politică, şi a fost, încă de la început, promovată în afara cadrului uzual al arhitecturii decizionale comunitare .

O serie de propuneri de extindere a procesului de integrare monetară europeană au apărut în condiţiile unei perioade de mari frământări şi volatilitate la nivel european şi internaţional. Un număr redus de analişti puteau anticipa, la sfârşitul anului 1977, apariţia unei noi şi radicale iniţiative care să poată relansa, din temelii, procesul de integrare monetară.

Ideea introducerii unei noi monede compozite (ECU), în locul revenirii la un „şarpe valutar” revizuit şi lărgit, bazată pe o nouă arhitectură de parităţi bilaterale, a fost pe larg explicată şi îndelung disputată. Această iniţiativă se inspira din discuţiile purtate în cadrul Comitetului celor 20 care a propus reformarea mecanismelor de intervenţie într-un Sistem Monetar Internaţional nou, modificat. Una dintre propuneri viza să confere DST, redefinit în 1976 ca un coş format din numai şase valute, un rol de pivot sau ancoră comună în cadrul unui sistem monetar global, mai sistematic, principalul avantaj fiind creşterea transparenţei intervenţiilor.

1.1. Scurt istoric ani 70

Crearea Sistemului Monetar European a fost negociată în cursul anului 1978, având, mai degrabă, determinanţi politici decât economici. Iniţiativa acestui salt real în planul integrării monetare europene s-a concentrat la cel mai înalt nivel de decizie politică, şi a fost, încă de la început, promovată în afara cadrului uzual al arhitecturii decizionale comunitare .

O serie de propuneri de extindere a procesului de integrare monetară europeană au apărut în condiţiile unei perioade de mari frământări şi volatilitate la nivel european şi internaţional. Un număr redus de analişti puteau anticipa, la sfârşitul anului 1977, apariţia unei noi şi radicale iniţiative care să poată relansa, din temelii, procesul de integrare monetară.

Ideea introducerii unei noi monede compozite (ECU), în locul revenirii la un „şarpe valutar” revizuit şi lărgit, bazată pe o nouă arhitectură de parităţi bilaterale, a fost pe larg explicată şi îndelung disputată. Această iniţiativă se inspira din discuţiile purtate în cadrul Comitetului celor 20 care a propus reformarea mecanismelor de intervenţie într-un Sistem Monetar Internaţional nou, modificat. Una dintre propuneri viza să confere DST, redefinit în 1976 ca un coş format din numai şase valute, un rol de pivot sau ancoră comună în cadrul unui sistem monetar global, mai sistematic, principalul avantaj fiind creşterea transparenţei intervenţiilor.

Cu ocazia ECOFIN, din martie 1977, s-a lansat propunerea ca, Comitetul Guvernatorilor Băncilor Centrale şi Comitetul Monetar să-şi extindă consultările şi asupra problematicii legate de evoluţia cursurilor de schimb.

Abaterea unei monede de la media comunitară ponderată ca expresie a coşului ECU, în orice sens, declanşa automat obligaţia ţării în cauză de a interveni pe piaţa valutară. Deşi susţinătorii sistemului bazat pe ECU, cu toate că nu de puţine ori au arătat că acesta va funcţiona riguros, nu scăpau din vedere posibilitatea confruntării cu situaţii în care Marca germană să devină divergentă, lansând provocări autorităţilor germane care aveau de ales între aprecierea mărcii şi relaxarea politici monetare. Pornind de la acelaşi considerente, autorităţile germane, susţinute de cele olandeze şi daneze, s-au pronunţat ferm împotriva convenirii unor intervenţii obligatorii, prin modificarea cursului în ECU al monedei naţionale. Germania împărtăşea opţiunea franceză, conform căreia marca va cunoaşte o evoluţie pozitivă în raport cu media ponderată şi acest sistem bazat pe ECU va împinge marca în prima linie a procesului de intervenţie cu consecinţe imprevizibile în planul controlului monetar.

Rolul coşului ECU în cadrul Sistemului Monetar European şi în procesul de tranziţie către Uniunea Economică şi Monetară a continuat să fie subiectul unor aprinse controverse. Cea mai mare parte a disputelor s-a concentrat asupra dimensiunii „private” a ECU şi asupra detaliilor tehnice legate de această monedă compozită. Ca o concesie faţă de această atitudine, acordarea unui rol subsecvent pentru ECU, a fost aşa-numitul „compromis belgian”, care propunea calcularea unui indicator de divergenţă exprimat în ECU în scopul îmbunătăţirii procesului de coordonare a politicilor macroeconomice.

Încurajarea discretă a Sistemului Monetar European s-a concretizat în conferirea rolului de activ de rezervă şi mijloc de decontare între băncile centrale pentru ECU.

Obiectivul de creare a unei „zone de stabilitate monetară” a fost inspirat de îmbunătăţirea performanţelor economice în cadrul CEE unde decalajele de dezvoltare se atenuau şi ratele inflaţiei erau în scădere, acestea fiind evoluţii cu repercusiuni pozitive la nivelul cursurilor de schimb.