Recuperarea în infarctul miocardic acut - Faza I de recuperare

“Numai o viaţǎ scurtǎ ne este acordatǎ pe planeta PǍMÂNT şi fiecare trebuie sa-şi punǎ întrebarea:

Cum aş putea sǎ investesc în puterile mele aşa încât sǎ aduc cel mai mare folos?

Cum aş putea face mai mult pentru sǎnǎtatea mea şi pentru folosul semenilor mei?

Pentru cǎ viaţa, numai atunci are valoare când este folositǎ pentru atingerea acestor scopuri.”

I. INTRODUCERE

Terapia prin mişcare- kinetoterapia- s-a dezvoltat în decursul secolelor pe baza relaţiei reciproce dintre practică şi observaţie, dar cu o mare încărcătură de empirism şi tradiţionalism, care mult timp au frânat orice încercare de a regândi această terapie prin prisma cunoştinţelor medicale ce se acumulau.

De abia în ultimele 3-4 decenii s-a reuşit, treptat, desprinderea kinetoterapiei din conformismul princiipiilor teoretice şi din schematismul aplicării practice a tehnicilor şi metodelor de exprimare. În aceste decenii kinetoterapia şi-a construit bazele teoretice prin apropierea legilor fizicii, ale neurofiziologiei şi mecanicii musculo-articulare, prin cunoaşterea fiziopatologiei bolilor, formulându-şi propriile legi şi devenind astfel o ştiinţă.

Recuperarea sau reabilitarea cardiacilor a fost definita de Organizatia Mondiala a Sanatatii ca ansamblul de masuri care au ca obiectiv sa redea sau sa amelioreze capacitatea fizica si mentala anterioara a bolnavilor, permitandu-le sa ocupe prin mijloace proprii un loc cat mai normal posibil in societate.

Din momentul in care bolnavul era depistat ca si cardiac, indiferent de natura afectiunii, dar indeosebi dupa un accident coronarian acut, era considerat invalid, handicapat, atat de el insusi cat si de anturaj (familie, societate). Din acest moment problema cardiacului este o problema care greveaza sever viata economica si sociala a societatii.

O alta problema importanta este aceea a momentului inceperii programului de recuperare.

Din acest punct de vedere s-a produs o mutatie in conceperea programelor de recuperare in sensul ca recuperarea fizica sa fie inceputa in primele 24-48 ore de la debutul unui eveniment cardiac acut. De asemenea, tot in primele zile dupa faza acuta, se indica inceperea programului educational care sa asigure prevenirea secundara si aderenta ulterioara la tratament, inclusiv la tratamentul fizic.

De asemenea, daca in urma cu 15-20 ani se considera ca intre externarea din spital a bolnavului cu infarct miocardic acut si inceperea programelor de recuperare este indicat sa se interpuna un interval de trei saptamani, la ora actuala programele de recuperare se incep imediat dupa incetarea durerilor precordiale.

Morbiditatea cardiovasculara crescuta este explicata in principal prin schimbarea modului de viata, in special a alimentatiei si a mediului socio-profesional din epoca noastra (sedentarism, stres, supragreutate, fumat, etilism s.a.).

Bolile cardiovasculare se afla, atat in majoritatea tarilor europene cat si la noi in tara, pe primul loc in cadrul mortalitatii generale. In 1993 acesta afectiuni au dus la 710,6 decese la 100.000 locuitori. Numarul bolnavilor cronici cardiovasculari atinge cateva milioane de persoane.

Cele mai multe cazuri de infarct miocardic au fost inregistrate in cadrul grupei de varsta intre 45 si 54 de ani, deci, intr-o perioada de deplina maturitate profesionala. Intr-un procent de 51,2 cazuri, infarctul miocardic apare intre 45 si 64 de ani, varsta la care oamenii ating nivelul maxim al posibilitatilor lor profesionale, ceea ce amplifica pierderile economice si sociale determinate de boala.