Sistem de Informare

Introducere

Rezultatul final al oricărui sistem informaţional este:ridicarea eficacităţii funcţionării procesului de control. Toate sistemele informaţionale conduc la îmbunătăţirea şi automatizarea circulaţiei documentelor, prelucrarea la calculator a masivelor informaţionale mari, alcătuirea diferitor rapoarte şi buletine. Ele au sens doar atunci când în rezultat creşte productivitatea muncii muncitorilor, se îmbunătăţeşte folosirea resurselor de muncă, materialelor şi energiei, creşte cantitatea şi calitatea produselor emise.

Sistemul Informaţional este un sistem om-maşină. Este foarte important de construit un model bun, adecvat obiectului, de creat un algoritm efectiv, de scris şi compilat un program rapid care nu are nevoie de resurse de calcul mari, de organizat colectarea, păstrarea şi căutarea informaţiei. Dar dacă aici nu se va ţine cont de factorul omenesc, interesele utilizatorilor, atunci e greu de presupus expluatarea cu succes a sistemului.

Sistemul Informaţional elaborat trebuie să posede un înalt grad de adaptare la cerinţele mereu schimbătoare ale utilizatorilor şi vitalitate, adică capacitatea de a funcţiona în condiţiile de deviere de la situaţiile normale.

Asigurarea calităţilor de acest tip greu se supune formalizării şi în afară de aceasta are nevoie de participarea necontenită a inginerului în procesul analizei funcţionării sistemului şi introducerii modernizării necesare fără întreruperi în lucru.

În aşa mod expluatarea Sistemelor Informaţionale are două aspecte:

• folosirea Sistemelor Informaţionale în calitate de instrument, ce ridică eficacitatea procesului de producţie;

• asigurarea capacităţi de muncă şi dezvoltării.

Selectarea etapelor aparte de creare a Sistemelor Informaţionale şi determinarea conţinutului lucrului la fiecare etapă are o însemnătate esenţială pentru o planificare mult mai clară, pentru un control mai operativ şi pentru conducerea activităţii unui colectiv.

Specificarea Sistemelor Informaţionale stabileşte executarea simultană a lucrărilor târzii şi devremi. În aşa condiţii reglamentarea devine destul de necesară. Importanţa cea mai esenţială o are selectarea etapelor de elaborare pentru sistemele mari, unde e nevoie de selectarea etapelor adăugătoare şi introducerea diferitor metode de decompoziţie ale sistemului pentru proiectarea paralelă şi în legătură reciprocă a părţilor lui componente.

Macro-nivelul de proiectare este mai mult o artă decât un proces bazat pe calcule inginereşti. Aceasta se lămureşte prin prezenţe a unui număr mare de legături ne formale ale Sistemului Informaţional cu mediul exterior.

O influenţă esenţială o execută factorul omenesc slab reglamentat, absenţa criteriilor strict formulate, greutatea evidenţierii unei mulţimi mari de restricţii, selectarea celor principale intre ele. Şi totuşi interpretarea arbitrară a principalelor întrebări ale idiologiei lucrului sistemului, subiectivizmul la soluţionarea lor nu se permite. Modelele elaborate, într-o măsură mai mică sau mai mare formalizate, ajută la aplicarea metodologiei analizei de sistem, simplifică analiza sistemului la nivelul logicii, formalizând rezultatele studierii existente. De aceea elaboratorul trebuie, o dată cu studierea şi folosirea metodelor de analiză a sistemelor, să manifeste o atitudine creatoare şi să elaboreze metodele sale mai stricte pentru etapa acesta de proiectare.

Dezvoltarea Sistemelor Informaţionale a mers pe calea creării sistemelor funcţionale, analoge secţiilor funcţionale a conducerii administrativ-organizatorice. Aceasta determină structura sistemului şi componenţa problemelor rezolvate în sub-sisteme.

Posibilitatea folosirii computerelor la fiecare loc de muncă cu unirea lor în reţea permite crearea unui Sistem Informaţional fiabil.

O însemnătate esenţială o au metodele de protecţie a Sistemelor Informaţionale de la pierderi de informaţii, protejarea lor de la accesul necondiţionat. Cea mai importantă este soluţionarea problemelor de folosire a informaţiei pentru conducere – cui ?, ce volum ?, cu care precizie ? şi cu care nivel de detalizare ? trebuie de dat informaţie pentru luarea deciziilor.

În cazuri responsabile capacitatea de muncă a S.I., nemaivorbind de eficacitatea lui, se determină de faptul cât de atent sânt prelucrate în proiect întrebările introducerii protocoalelor interacţiunii personalului cu Sistemul Informaţional, păstrarea în arhivă a ştirilor destul de detaliate pentru următoare analiză a activităţii nu numai a colaboratorilor în parte ci şi a Sistemului Informaţional ca un tot întreg.

Caracterul asigurării matematice şi programabile a Sistemului Informaţional se schimbă esenţial pe măsura dezvoltării posibilităţilor mijloacelor tehnice. Acum computerele posedă productivitate înaltă, memorie dezvoltată şi posibilitatea unirii în reţele globale şi locale.

Limbajele de programare de nivel înalt se desăvârşesc. Uşurând lucrul utilizatorului aceste limbaje cer o asigurare sistemică programabilă dezvoltată, conţinutul căreia tot mai des devine diferit pentru utilizatori diferiţi şi trebuie să se precizeze în procesul proiectării Sistemului Informaţional concret.

1. Introducere în Delphi

1.1 Scurt istoric al mediului Delphi

Pascalul este un limbaj de nivel înalt care îşi are originea undeva pe la începutul anilor ‘70. Atunci când a purces la conceperea sa, Niklaus Wirth, profesor la ETH Zurich, a avut în vedere, în principal următorul aspect: noul limbaj trebuia să reflecte in mod clar şi natural o serie de concepte de bază care să permită utilizarea sa în scopuri didactice.Se pare ca Wirth a reuşit ce şi-a propus şi, graţie lui, beneficiem astăzi de un limbaj utilizat nu de putini începători în ale programării. Aspectul didactic este reflectat şi de faptul că Pascalul este şi cel mai apropiat limbaj de pseudocod. In 1974 Niklaus Wirth va publica “Pascal – Manualul utilizatorului şi raportul revizuit”, material ce era constituit din doua părţi, prima fiind destinata acelora care doreau sa se familiarizeze cu noul limbaj de programare, in timp ce a doua parte era axata pe definirea limbajului pascal standard care va sta, de altfel, la baza principalelor implementări ulterioare. Aproape zece ani mai târziu, la mijlocul anilor ‘80, Anders Hejlsberg avea sa scrie prima versiune a compilatorului Turbo Pascal. Acest compilator a fost lansat pe piaţa software-ului de dezvoltare de o mica firma numita iniţial MIT iar apoi Borland, şi avea sa devină cel mai faimos compilator de Pascal. Apariţia lui Turbo Pascal a fost principalul factor care a determinat şi o creştere imediata a popularităţii limbajului Pascal pentru platformele PC, aflate şi ele la început, in acea vreme. Tot Turbo Pascal a fost cel care a introdus pentru prima oara noţiunea de mediu integrat de dezvoltare (Integrated Development Environment). Astfel, programatorii de Pascal aveau posibilitatea editării codului sursa, rulării programului şi după caz a depanării acestuia, şi toate acestea in cadrul unuia şi aceluiaşi program, denumit mediu integrat de dezvoltare. De-a lungul anilor ce au urmat, cei de la Borland au perfecţionat continuu atît limbajul Pascal cat şi mediul de dezvoltare pe care îl promovau, fiind practic singurii care au furnizat un compilator de Pascal pentru calculatoare compatibile IBM PC. Printre extensiile cele mai notabile ale limbajului Pascal, introduse de firma Borland se număra şi introducerea, încă de la versiunea 6.0 a compilatorului Turbo Pascal, a suportului pentru programarea orientata obiect. Astfel a apărut Object Pascal. După alţi zece ani, mai exact in 1995, cei de la Borland vor scoate prima versiune de Delphi, moment ce va marca trecerea la programarea vizuala in Pascal. Delphi 1.0 a fost prima unealta de dezvoltare pentru Windows care a combinat un mediu vizual de dezvoltare cu un compilator nativ optimizat şi un acces facil la un motor de baze de date. Astfel a fost introdusa o noua sintagma: Rapid Application Development.