Rezistoare - generalități

1. Definiţii:

Rezistoarele sunt elemente de circuit cu inductibilitate si capacitate neglijabile, dar care au rezistenta electrică si sunt folosite pentru această proprietate.

Rezistoarele sunt utilizate in scheme electronice, la aparatele de încălzire electrică etc. In vorbirea curentă, rezistoarele sunt numite rezistenţe; aceasta denumire poate produce confuzie intre element si proprietatea pe care o are materialul de a se opune trecerii curentului.

2. Clasificarea rezistoarelor:

- După mărimea curentului care le străbate, rezistoarele se clasifică în: rezistoare pentru curenţi slabi, folosite in general in circuite electronice si rezistoare pentru curenţi tari, utilizate in aparatele de reglare si aparate electrotermice.

- Din punct de vedere constructiv, se deosebesc rezistoare: fixe si variabile.

Rezistoarele fixe sunt acelea, a căror rezistenţă se stabileşte la fabricaţie si rămâne constantă pe toată durata de funcţionare, în condiţii de exploatare stabilite prin norme si standarde.

Rezistoare variabile sunt acelea a căror construcţie permite modificarea valorii rezistenţei prin deplasarea unuia din contacte; ele au cel puţin trei borne de legătură. Din această categorie fac parte potenţiometrele.

- Din punctul de vedere al materialului din care se realizează elementul conductor, rezistoarele se clasifică in următoarele categorii:

- rezistoare cu peliculă de carbon si bor-carbon, al căror element conductor se realizează prin depunerea pirolitică a unei pelicule de carbon sau bor-carbon pe un suport izolant;

- rezistoare cu peliculă metalică si metal-oxid, al căror element rezistiv este realizat dintr-o peliculă subţire de aliaj sau de oxid metalic depusă pe un suport ceramic;

- rezistoare de volum, al căror element conductor este constituit dintr-un amestec eterogen din câteva componente, unul din acestea fiind conductor;

- rezistoare bobinate cu fir conductor, al căror element conductor este realizat prin înfăşurarea unui conductor metalic de mare rezistivitate pe un suport izolant;

- rezistoare semiconductoare, al căror element conductor se realizează din materiale semiconductoare.

Tipurile de rezistoare arătate mai sus se folosesc în special în curenţi slabi. Pentru curenţi tari se utilizează în general:

- rezistoare turnate din fontă;

- rezistoare ştanţate din tablă;

- rezistoare spiralizate din benzi sau sârme.

- În funcţie de destinaţie, rezistoarele pot fi clasificate în rezistoare de uz general si în rezistoare speciale.

Rezistoarele de uz general se folosesc în aparatura electronică de uz general unde nu se cer caracteristici si performanţe deosebite.

Rezistoarele cu destinaţie specială, caracterizate prin parametri si performanţe deosebite, se împart la rândul lor în următoarele tipuri:

- rezistoare de rezistenţă ridicată, cu rezistenţa mai mare de 1010 Ω, se utilizează în aparatura de măsurare a curenţilor foarte mici;

- rezistoare de înaltă tensiune, de 10-100 kV, utilizate ca divizoare de tensiune sau atenuatoare în diverse instalaţii de înaltă tensiune;

- rezistoare de înaltă frecvenţă, destinate pentru instalaţii electrice care funcţionează la frecvenţe ridicate;

- rezistoare de precizie, se utilizează în aparatura de precizie, calculatoare, telefonie etc. Se caracterizează prin precizia înaltă a execuţiei si prin stabilitatea ridicată.

3. Caracteristicile principale ale rezistoarelor:

- Elementele principale ce caracterizează din punct de vedere electric rezistorul sunt rezistenţa nominală, toleranţa admisibilă a acesteia şi puterea de disipaţie.

Rezistenţa nominală (Rn) este prima caracteristică a rezistorului, exprimată în ohmi, kiloohmi sau megohmi. Rezistenţei nominale i se asociază toleranţa exprimată în procente.

Puterea de disipaţie nominală (Pn) este valoarea nominală a puterii electrice dezvoltată în rezistor, pentru care temperatura elementului rezistiv nu depăşeşte o anumită valoare periculoasă în condiţii de funcţionare îndelungată.

Încărcarea unui rezistor cu puterea lui de disipaţie nominală este permisă numai până la o anumită temperatură ambiantă, determinată, fie din încălzirea proprie, fie de căldura radiată de alte piese învecinate. Peste această temperatură ambiantă specifică, puterea de disipare admisibilă a rezistorului scade liniar cu temperatura, după cum se arată în figura 3.1.