Surse și corpuri de iluminat fluorescente de joasă presiune

CAPITOLUL 1 – PROBLEME GENERALE ALE SURSELOR

ELECTRICE

1.1 Evoluţia surselor electrice de lumină

Sursele electrice de lumină sunt acelea la care emisiunea luminoasă se obţine cu ajutorul energiei electrice .

Clasificarea surselor electrice de lumină se poate face după mai multe criterii:

- mecanismul radiaţiei luminoase (surse cu incandescenţă , surse cu descărcări electrice surse cu arc) ;

- temperatura de culoare a sursei luminoase ;

- culoarea luminii emise (surse de lumină albă, surse de lumina colorată) ;

- puterea electrică ;

- tensiunea de alimentare ;

- natura mediului în care are loc descărcarea ( în cazul surselor cu descărcări în gaze) ;

- destinaţie şi utilizare.

În anul 1801 Davy H. a pus în evidenţă existenţa efectului luminos al curentului electric în gaze. În anul 1802 Petrov V. V. emite ideea folosirii luminii radiate de către arcul electric în scop de iluminat . Un pas important în introducerea arcului electric pentru iluminat se face în anii 1877-1878 când Iablocikov P.N. construieşte prima lampă cu arc stabil.

Pentru a crea radiaţii luminoase, Jobart A. a emis în 1838 ideea de a folosi incandescenţa în vid a unui baston subţire de cărbune. Prima lampă cu incandescenţă cu filament din cărbune a fost construită de către Hebell în anul 1846, iar ulterior Lodîghin A.N. a perfecţionat-o dându-i şi primele utilizări practice. În anul 1879 Edison Th. A. construieşte lampa cu filament de cărbune, cu vid în interiorul balonului şi de asemenea rezolvă problema alimentării mai multor lămpi electrice de o sursa centrală de energie electrică.

În anul 1890 Lodîghin A.N. construieşte lampa cu filament din wolfram. Auser K . realizează lampa cu filament iar în 1905 Halece realizează filamentul din tamtal.

În anul 1851 Hittorf J .W. şi ulterior Geiseler H. pe baza experienţelor efectuate, au indicat posibilitatea de a obţine radiaţii luminoase folosind descărcarea electrică în gaze. În anul 1893, Moor utilizează pentru iluminat tuburi cu descărcare electrică în gaze.

Au apărut tuburile fluorescente cu electrozi calzi şi reci, care s-au utilizat in anul 1938 la iluminatul oraşelor San Francisco si New York.

La noi în ţară în anul 1882 s-a folosit în Bucureşti iluminatul electric cu incandescenţa, iar la 1 noiembrie 1884, în oraşul Timişoara, s-au introdus lămpile cu arc electric în iluminatul public.

În ultimii ani s-au obtinut realizări valoroase prin care se perfecţionează sursele electrice de lumină. De asemenea se efectuează cercetări prin creearea de noi surse cu performanţe superioare.

În acest, sens literatura de specialitate, prezintă lămpile cu xenon, lămpile cu incandescenţă cu halogeni, lămpile atomice, panourile electroluminescente.

Puterile unitare ale lămpilor fabricate în mod curent au atins 20 kw ceea ce permite iluminarea în condiţii economice a obiectelor de suprafaţă mare : aeroporturi, stadioane, pieţe, şantiere etc.

1.2 Probleme generale ale iluminatului

Fotometrie

Lumina este radiaţia electromagnetică capabilă să producă prin intermediul organului vizual (ochiul) o senzaţie vizuală. Radiaţiile vizibile sau luminoase aranjate în ordinea lungimilor de undă determină spectrul radiaţilor vizibile, cuprins aproximativ între λ=0,4µm şi λ= 0,76µm(violet, albastru, verde, galben, portocaliu, roşu).

Lumina este caracterizată prin marimi energetice şi fotometrice. Fiecărei mărimi energetice îi corespunde o mărime fotometrică. Mărimile fotometrice sunt mărimi fizico-fiziologice. Ochiul omenesc nu este la fel de sensibil pentru radiaţiile din spectrul vizibil. Cosiderând radiaţii de aceleşi flux energetic, în intervalul λ= 0,4-0,76µm exista o radiatie de o anumita lungime de unda λ = 0,556 µm faţa de care sensibilitatea ochiului este maxima in condiţiile regimului de vedere diurn.

Pentru fiecare observator se poate trasa curba eficacităţii luminoase relative spectrale care este diferită pentru regimul de vedere diurn. În cazul unor situaţii intermediare vederea se numeşte mezopică, iar curbele corespunzătoare sunt intermdiare între cele doua curbe extreme .

Determinarile efectuate pentru un număr mare de observatori, au permis definirea observatorului fotometric de referinţă.

1.3 Mărimi şi unităţi fotometrice utilizate în tehnica iluminatului

a. Fluxul luminos

Fluxul luminos reprezintă fluxul de energie radiantă evalut după senzatia vizuală pe care o produce. Legătura dintre fluxul luminos Ф(w) şi fluxul de energie radiantă-e(w) se realizează prin curba eficacităţii luminoase relative spectrale.