Comuna Adâncata - Județul Suceava

1. Satul românesc

1.1. Satul – definiţie şi înţelesuri

Un sat este o așezare umană specifică mediului rural. De obicei, acest tip de așezare este mai mare decât un cătun și mai mică decât un oraș.

După o altă definiție, satul este o așezare umană mai puțin dezvoltată din punct de vedere edilitar gospodăresc a cărei populație se ocupă în deosebi cu agricultura, constituind o categorie social - teritorială complexă; este alcătuită dintr-o aglomerare de case și construcții gospodărești anexe într-un teritoriu cu specific rural.

Satele erau cea mai răspândită formă de comunitate până la începutul Revoluției industriale, care a dat startul procesului de urbanizare.

Deși există multe tipuri de organizare a satelor, în general un sat tipic este mic, consistând din 5 până la 30 de familii. În vechime, casele erau situate unele lângă altele pentru apărare (cuvântul "sat" provine de la latinescul fossatum care însemna fortificație), iar zona dimprejur era cultivată.

Spaţiul rural(satul) prin poziţia, funcţionalitatea şi structura sa are două înţelesuri:

- sensul larg al noţiunii, respectiv teritoriul care polarizează diverse forme ale structurile funciar-agrare şi ale spaţiului necesar asigurării existenţei comunităţilor umane, şi respectiv asigurării producţiei prioritar alimentare şi altor materii prime utilitare, în acest teritoriu se asociază peisaje marcate predominant de varietăţi de culturi agricole, suprafeţe cu vegetaţie naturală, care oferă posibilităţi păşunatului, precum şi cele acoperite cu păduri;

- sensul restrâns, respectiv spaţiul limitat caracterizează spaţiul rural prin diversele forme de aşezări umane şi terenurile cultivate permanent, păşunile şi fâneţele naturale folosite pentru creşterea animalelor, care aparţin şi constituie loc de muncă pentru locuitorii acestora.

Noţiunea de "rural" exprimă cadrul şi modul de viaţă al populaţiei antrenate în activităţile productive. Presupune preponderenţa activităţilor agrare relevând existenţa unor atribute, unor factori care menţin un confort relativ limitat sub aspectul echipării tehnice, serviciilor, muncii, în general.

În acest mediu pot fi multe aşezări a căror existenţă nu se bazează direct pe activităţile de prelucrare a câmpului. Pot fi "amenajări umane" cu funcţii dominate de servicii, artizanat, cazare, staţiuni climaterice locale ş.a. Noţiunea de "rural" nu este deci aceea de "agrar".

1.2. Habitatul rural

Noţiunile de "habitat" şi "aşezare" par a avea, în general, acelaşi înţeles. Deosebirea constă în faptul că noţiunea de "aşezare" dă o nuanţă geografică mai complexă incluzând atât spaţiul productiv cât şi formele de localizare a comunităţilor umane.

"Habitatul" cuprinde, în mod riguros, formele de localizare a comunităţilor umane, practic varietatea tipurilor de localităţi rurale ori urbane.

Aşezarea (stabilirea) semnifică repartiţia populaţiei şi a formelor organizării sale într-un anumit teritoriu, în sens mai larg, acest termen exprimă procesul succesiv de ocupare a unui anumit teritoriu şi de "sedentarizare" a populaţiei. Aşezarea, deci, exprimă în acelaşi timp atât procesul popularii cât şi rezultatul acestui proces. Particularităţile stabilirii se află în strânsă dependenţă cu relaţiile sociale şi organizarea teritorială a producţiei, deşi de multe ori schimbările în modul de stabilire (aşezare) rămân în urmă faţă de modificările produse în producţie. Această situaţie a determinat pe unii specialişti să susţină dependenţa formei aşezărilor de trăsăturile fizice ale mediului înconjurător.

Fără a subaprecia rolul trăsăturilor fizice ale mediului înconjurător, realitatea din orice ţară ne arată că în formarea peisajelor rurale, în general, a habitatului rural în special, rolul prioritar revine factorilor sociali, respectiv coeziunea, permanenţa şi omogenitatea structurilor sociale. După caracterul relaţiilor sociale (viguroase, sporadice) distingem însuşirile societăţii comunitare, tipurile de habitat, morfologia spaţiului rural (finage-ului) şi peisaje mai mult sau mai puţin regulate.

Procesele de formare şi evoluţie pot confirma ideea că aşezările rurale au la bază teritoriul unei comunităţi umane marcată de o anumită formă de organizare familială, şi de suporturile spaţiului productiv intuit şi folosit direct, respectiv de funcţionalitatea spaţiului m care se dezvoltă.

Este de fapt, aşa cum arată realitatea din orice zonă a planetei, expresia componentelor ei fundamentale: "comunitatea umană sau populaţia", "organizarea familială sau vatra", "însuşirile funcţionale ale spaţiului productiv sau moşia".

Aşezările rurale se constituie ca elemente dominante în peisajul geografic al celor mai multe ţări regăsite sub cele mai diverse denumiri ("cătun", "sat", "village", "derevnea").

De-a lungul existenţei sale, satul sau alte forme de organizare s-au dovedit, înainte de toate o realitate socială care a contribuit din plin la transformarea mediului geografic, îmbogăţind patrimoniul civilizaţiei naţionale şi universale. Ca element permanent, sedentar şi de continuitate, satului i-a fost totdeauna caracteristică o fizionomie complexă definită prin prezenţa unei vetre bine intuite, în care se concentrează locuinţele şi dependinţele agricultorilor, precum şi locul aflat în afara acesteia, obiectul muncii şi spaţiul de desfăşurare a activităţilor productive de bază ale populaţiei.

Pornind de la locuinţă, care indiferent de tipul ei a constituit embrionul unei aşezări permanente sau de alt fel, omul, locuitorul planetei noastre a avut întotdeauna în fată trei mari elemente fundamentale:

a)amplasarea sau localizarea;

b)securizarea;

c)durabilitatea sau permanentizarea.

Dintre aceste trei elemente, amplasarea a jucat şi joacă rolul primordial. Avem în vedere, în acest caz, totalitatea factorilor geografici, fizici şi economici care au influenţat intuirea unui loc sau altul în alegerea oricărui amplasament.

Condiţia geografică, premisă social-economică permanentă - sau mai concret realitatea teritorială în toată complexitatea şi cu toate structurile ei este o cerinţă primordială în geneza şi evoluţia oricărui sat sau, la modul general, a oricărui habitat. Din acest element fundamental - amplasarea - se deduc celelalte elemente care, de fapt, configurează funcţiile, structurile, viabilitatea aşezării.

Habitatul rural reprezintă o categorie geografică complexă care reflectă modul de repartiţie a gospodăriilor comunităţii umane în interiorul spaţiului pe care îl valorifică, deci al unui anumit spaţiu delimitat de cerinţele susţinerii existenţei unui anumit cadru familial.