Topologie Întorsura Buzăului

I.1. Descrierea Geografică

Loviştea este depresiune intracarpatică situată în munţii Făgăraşului, Lotrului şi Căpăţânii:„în unele hărţi acest nume se dă regiunii de pe malul drept al Oltului cuprinsă între Lotru şi fosta graniţă spre Transilvania.” În partea de nord a judeţului Vâlcea se întinde plaiul mănos al Loviştei străjuit de munţii semeţi ai Căpăţânii, Lotrului, Coziei, Făgaraşului, peste care, de secole, îşi croiesc drum în stâncile de granit Oltul, Lotrul, Boia. Înşirate ca nişte mărgele, pe înălţimile acestora sunt aşezate 52 de sate, care, prin măreţia şi frumuseţea lor, prin bogăţia spiritual pe care o adăpostesc, prin oamenii lor talentaţi, meşteri iscusiţi în realizarea unor opere măreţe de artă dovedesc că dăinuiesc pe aceste locuri de milenii.

Loviştea se întinde pe ambele maluri stâncoase ale Oltului cuprinzând înteaga zonă muntoasă din partea nordică a judeţului Vâlcea.

Depresiunea Titeşti-Brezoi sau Ţara Loviştei este formată dintr-un complex de văi si terase, legate de vestul ţării prin culoarele Cozia-în sud, Turnu Roşu-în nord şi Câineni, Titeşti, Curtea de Argeş-în sud-est.

„Prin Ţara Loviştei, cea vecină cu apa Lotrului (Terra Lloystha..ab aqua Lothur, cum o descrie un document din 1233), anexăm spiritualităţii noastre o lume, „o ţară”frumoasă, stranie, încă puţin cercetată, încă puţin bântuită, „o ţară” din dedesupturile istoriei, „o ţară”din străvechimile fiinţei noastre. Ea se întinde-de unde oare, geografic şi în timp?”

I.2.Localităţi

Călimănesti-Căciulata

Dovezile arheologice atestă existenţa acestei aşezări pe aceste meleaguri încă din perioada statului Dac. Romanii, după cucerirea Daciei au construit aici două castre si băi termale.

Localitatea actuală s-a înfiripat în secolele V-VIII, când vechea obşte sătească daco-romană ce se întindea pe malurile Oltului de la poalele Coziei s-a destrămat, fiind împărţită intre oamenii de vază a vechii obşti, formându-se astfel după numele celor patru oameni următoarele comunităţi: de la Căliman s-a format Călimăneşti, Şerban-Şerbăneşti, Bogdan –Bogdăneşti, iar Stoian-Stoieneşti.

Prima menţiune documentară o găsim în „Condica Mănăstirii Cozia”, la 20 mai 1388. La această dată Mircea cel Bătrân dăruieşte alături de alte danii Mănăstirii Cozia, satul ce se numea Călimăneşti.

Satul Călimăneşti a fost declarat oraş în anul 1930, este situat la poalele Carpaţilor Meridionali, de-a lungul malurilor Oltului la ieşirea acestuia din defileu, şi cuprinde următoarele aşezări: Căciulata, Cozia, Păuşa, Jiblea Veche, Jiblea Nouă, Seaca.

Când vorbim despre Călimăneşti, trebuie să amintim faptul că aceste locuri au tresărit sub paşii oştilor cotropitoare, dar şi a celor care luptau pentru libertate şi întregirea neamului, aflate sub conducerea unor domni ca Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş sau a unor personalităţi marcante ale istoriei cum ar fi Fraţii Buzeşti.

În anul 1821 aceste meleaguri au fost adăpost pandurilor revoluţiei populare conduse de Tudor Vladimirescu. Tot aici s-a instruit la 1848 o parte din armata generalului Gh.Magheru, iar la Mănăstirea Cozia s-au refugiat paşoptişti, ca Dinică Golescu. Tot la Călimăneşti, domnitorul A.I.Cuza va cunoaşte entuziasmul locuitorilor cu prilejul vizitei pe meleagurile Oltului în anul 1859, după Unirea Principatelor Române.

„La începutul secolului al XIX-lea, este descoperit actualul izvor Căciulata nr.1, în jurul anului1830, izvor captat de Constantin Golescu la 1848. Tot în această perioadă datorită descoperirii de noi izvoare minerale, ia fiinţă la Călimăneşti un stabiliment rudimentar balnear considerat primul de acest fel pe aceste meleaguri.”

Faima apelor minerale creşte de la an la an, încât însuşi Împăratul Franţei, Napoleon al III-lea primeşte ape minerale din Călimăneşti, iar perioada cea mai grea a fost cea în timpul ocupaţiei Olteniei de către austrieci.

„Marele istoric Nicolae Iorga vizitând aceste locuri, numeşte Călimăneştiul „Sinaie a Vâlcii”, iar peisajul care încânta pe oricare, diversitatea factorilor de cură, fac ca această localitate să fie declarată Perla Staţiunilor de pe Valea Oltului.”

Cozia

Ctitoria lui Mircea cel Bătrân între anii 1386-1388, mănăstirea este construită în stil bizantin. Eugen Panighicenţ în cartea „Valea Oltului” afirmă: „Mănăstirea Cozia este singurul locaş bisericesc din ţara noastra care şi-a păstrat –cu exceptia pridvorului, construit în 1707-înfăţişarea originală.”

În Mănăstirea Cozia se află două morminte, unul aparţinând voievodului Mircea cel Bătrân şi este acoperit cu o placă de marmură albă cu inscripţia: „Aici odihnesc rămăşiţele lui Mircea Domnul Ţării Româneşti, adormit în 1418”, iar celălalt îi aparţine mamei lui Mihai Viteazul, maica Teofana.

Mănăstirea Cozia a atras atenţia multor scriitori români, dintre care îi putem aminti pe Grigore Alexandrescu si pe Ion Ghica care în urma unei călătorii făcute pe Valea Oltului, dau frâu liber imaginaţiei evocând personalitatea lui Mircea cel Bătrân în poezia „Umbra lui Mircea.La Cozia.”