Abordări comparative privind impozitarea veniturilor persoanelor fizice în țări din europa occidentală

1. Aspecte generale privind impozitarea veniturilor persoanelor fizice

Impozitul pe venit, a apărut în evoluţia societăţii omeneşti, în cadrul primelor formaţiuni statale, fiind determinat de necesităţile întreţinerii materiale şi a celor ce exercitau forţa publică.

Aprecierea globală, în vederea impozitării veniturilor realizate de către persoanele fizice reprezintă o tendinţă bine definită, în aproape toate statele din lume, fiind cea mai importantă resursă financiară a statului şi cea mai veche, cunoscută încă din antichitate.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice, apare ca unul din impozitele cele mai complexe datorită a două împrejurări. Prima se referă la voinţa legiuitorilor de a asigura un minim de justeţe fiscală combinând personalizarea impozitului cu discriminarea fiscală care ţine seama de originea veniturilor şi de clasa acestora. A doua împrejurare rezidă în intervenţionismul fiscal care se manifestă printr-o multitudine de dispoziţii speciale care îngreunează mecanismul aşezării şi stabilirii impozitului.

În accepţiune generală, impozitul este o formă de prelevare a unei părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor la dispoziţia statului în vederea constituirii resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Această prelevare este constituită din plăti către stat cu titlu definitiv şi nerambursabil, odată făcute, ele sunt utilizate numai la finanţarea unor acţiuni şi obiective necesare membrilor societăţii. Toate persoanele fizice care realizează venituri dintr-o anumită sursă sau deţine o anumită avere, sunt obligate să participe prin impozite la constituirea fondurilor statului, prelevarea făcându-se fără contraprestaţie sau fără vreun echivalent direct şi imediat din partea statului în favoarea contribuabilului.

După Constantin Tulea „impozitele reprezintă în zilele noastre obligaţii pecuniare, pretinse, în temeiul legii, de către autoritatea publică, de la persoane fizice şi juridice, în raport cu capacitatea contributivă a acestora, preluate la bugetul statului în mod silit şi contraprestaţie imediată şi folosite de către acesta ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice şi ca instrumente de influenţarea comportamentului plătitorilor, astfel încât interesele acestora să fie armonizate cu interesele individuale ale oamenilor.”

Impozitul, este o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărui apariţie şi evoluţie se împleteşte cu cea a statului şi a relaţiilor băneşti şi constă în plata bănească, obligatorie, generală, definitivă şi nereciprocă, efectuată de persoane fizice în favoarea bugetului de stat în cuantumul şi la termenele precis stabilite de lege, fără obligaţia din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct şi imediat.

Pentru toate societăţile, impozitele constituie o necesitate întrucât ele reprezintă principalul alimentator cu venituri băneşti a bugetului, dar şi importante instrumente de politică financiară, economică şi socială. Astfel, rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece acestea constituie principalul mijloc de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.

Vreme îndelungată, impozitele erau datorate regelui şi stăpânului feudal sau clerului, fiind reprezentate sub forma sumelor în bani dar şi de dările în natură şi prestaţiile obligatorii în muncă. Astfel, datorită acestui fapt, noţiunea de impozite avea o semnificaţie mult mai largă, cuprinzând toate acele contribuţii obligatorii, sub formă bănească dar şi în natură, atât în favoarea statului, cât şi în favoarea stăpânului şi bisericii.

Reforma fiscală, a urmărit formarea unui sistem coerent, echitabil şi eficient, cu scopul de a putea face fată cerinţelor aşezării economiei şi reconsiderării rolului statului în activitatea economică.

Impozitul pe venit a apărut o dată cu necesitatea de a stabili o legătură directă între sursa de venituri şi obligaţia fiscală.

Impozitul asupra veniturilor persoanelor fizice se distinge prin incidenţa sa deosebit de vastă, dar şi prin controversele pe care le stârneşte mai ales în privinţa cotelor de impozitare practicate (progresive sau proporţionale). Fiind un impozit direct, plătit şi suportat de către indivizi, el este perceput că elementul central al oricărui sistem fiscal, a cărui aşezare şi percepere este definitorie pentru aprecierea de ansamblu a caracteristicilor respectivului sistem fiscal. Caracterizat printr-o stabilitate remarcabilă în ceea ce priveşte contribuţia la formarea resurselor fiscale (între 25% şi 30% în ansamblul veniturilor fiscale în ţările OECD

în perioada 1965 - 2007), impozitul pe veniturile persoanelor fizice prezintă caracteristici diferite a căror abordare comparativă va fi realizată pe exemplul unor ţări precum Belgia, Luxemburg şi Irlanda.