Fiscalitate optimă - utopie sau realitate

Fiscalitatea optimă se definește ca tehnică prin care contribuabilul procedează la o alegere între soluții diferite oferite de legislația fiscală în sensul cel mai favorabil intereselor proprii. Mai exact este vorba de un fapt permis,situat în afara ilicitului penal sau contravențional,chiar dacă tinde spre limita legalității.

Se poate menționa că cercetarea esenței și stucturii interne a fiscalității optime permite nu numai eficientizarea combaterii infracțiunilor fiscale, dar are și o importanță imensă. Extinderea pe larg a instrumentelor planificării fiscale, dă posiblitatea contribuabilului să-și diminueze legal mărimea obligației fiscale, permițându-i acestuia să nu săvârșească delicte și infracțiuni fiscale intenționate, precum și să evite greșelile serioase în cadrul elaborării metodelor propii de minimizare a obligațiilor fiscale.

Așadar, principalul obiectiv al fiscalității optime constă în minimizarea obligațiilor fiscale pe bază legală. Astfel, baza oricărei scheme este fie aplicarea normelor dreptului fiscal,ce permite diminuarea obligațiilor fiscale, fie încetarea acțiunii normei, ceea ce poate duce la mărirea cuantumului fiscal. În practică, modificarea relațiilor fiscale necesită schimbarea și a altor relații economice ale întreprinderii.

Elaborarea metodelor de fiscalitate optimă se bazează pe dreptul contribuabilului de a-și organiza activitatea în funcție de interesele sale și pe elemente cheie ce țin de înfăptuirea acestora.

Fiscalitatea optimă se poate clasifica în două etape:

A. Alegerea metodei de fiscalitate optimă: metoda neadmiterii supraplății impozitelor, metoda inversiei.

B. Asigurarea metodei cu bază informativ-motivațională, ce va permite soluționarea elementelor structurale corespunzătoare schemelor de planificare fiscală.

Una din metodele fiscalității optime, testate în practica fiscală internațională și cea din Republica Moldova, este metoda neadmiterii supraplății impozitelor sau calcularea și achitarea corectă a acestora, ce presupune organizarea calificată a calculului și a achitării taxelor. În aceste scopuri, compania trebuie să efectueze o activitate de precizie maximă privind suportul contabil și juridic, precum și să excepte greșelile ce atrag fie supraplata impozitelor, fie neplata, urmată de achitarea penalităților.

Cea mai radicală opțiune de neachitare a taxelor este diminuarea bazei fiscale, mai precis, vânzarea bunurilor, scoaterea din bilanț, precum și minimizarea rezultatului financiar final. Astfel, în procesul desfășurării inventarierii, agentul economic poate descoperi în bilanțul companiei obiecte ce nu mai sunt folosite în activitatea acesteia, precum mărfuri vechi sau mijloace de transport deteriorate. De asemenea, se poate transmite o parte din avere organizațiilor de caritate, cu obținerea facilităților ulterioare privind impozitul pe venit sau ale altor operațiuni, ducând astfel la economisirea impozitului.

Metoda inversiei constă în substituirea unei operațiuni sau a unei părți din aceasta, care e împovărătoare, din punct de vedere al fiscalității,cu altă operațiune, ce permite atingerea aceluiași obiectiv, aplicând totodată ordinea facilitară a impunerii. În această metodă, se poate substitui baza fiscală cu alta, de exemplu: finanțarea, cu ajutorul creditului, poate fi subtituită cu finanțarea prin intermediul împrumutului, ceea ce ar exclude necesitatea calculării și achitării unor impozite.

O altă metodă, metoda divizării relațiilor, ce constă în delimitarea operației economice în cateva componente, având ca obiectiv ordinea facilitară a impunerii. Această metodă și-a format o aplicare largă în construcția capitală.

Metoda amânarii constă în reportarea apariției/onorării obligației de plată a impozitelor în timp, prin care se atinge o economie provizorie de mijloace circulante. Această procedură se bazează pe faptul că transferul bancar se desfășoară pe parcursul a 3 zile. Astfel, cumpărătorul, ce achită factura în ultima zi a perioadei fiscale, include cheltuielile în contul costului de producție, iar TVA se va trece în contul perioadei curente.

O diminuare esențială a obligațiilor fiscale poate fi atinsă prin transferarea bazei impozabile asupra subiectului, care e supus celei mai neînsemnate impuneri. Unul dintre mijloacele esențiale ale planificării fiscale consta în aplicarea scutirilor și facilităților, dar nu totdeauna în rezultatul aplicării unor facilități rezultă efectul pozitiv pentru contribuabil.

Un alt procedeu de diminuare a obligațiilor fiscale, în cazul lipsei convenției privind evitarea dublei impuneri este metoda utilizării companiilor-călăuză. Întreprinderea călăuză este compania situată în statul care aplică convenția privind evitarea dublei impuneri și subliniază traseul venitului, ultimul aparținând unui al treilea stat. Astfel, întreprinderea dată obține în mod ilegal facilități fiscale prevăzute de convenția privind evitarea dublei impuneri.