Armonizare versus competiție în impozitarea veniturilor

Rezumat

Sistemul fiscal de impunere a veniturilor în rândul statelor membre ale Uniunii Europene are o importanță deosebită, acțiunile unei țări putând avea impact nu numai în țara respectivă, ci și în țările învecinate. Amplificarea fenomenului globalizării favorizează mișcarea capitalurilor, a forței de muncă, ceea ce a determinat contribuabilii să evite impunerea ridicată dintr-o ţară prin mutarea sursei impunerii în ţările al căror nivel al fiscalităţii este mai redus, autoritățile fiscale fiind stimulate să aplice competiția fiscală pentru atragerea investițiilor străine sau reținerea capitalurilor în propriile jurisdicții. Această competiție între autorități fiscale se manifestă sub forma reducerii cotelor de impunere a veniturilor fenomen întâlnit în literatura de specialitate sub numele “race to the bottom”. Contrar, armonizarea fiscală reprezintă modalitatea de a preveni migrarea capitalurilor sau a forței de muncă prin realizarea unei politici coerente şi unitare de impunere a veniturilor în rândul statelor membre ale Uniunii Europene.

Realizarea politicii fiscale a unui stat presupune o importanţă majoră pentru desfăşurarea întregii activităţi economice şi reprezintă un act de decizie extrem de complex, care trebuie să îndeplinească criteriul eficienţei. Impozitele pe venit şi cele pe profit, în vigoare, în ţările Uniunii Europene au un nivel diferit al cotelor de impunere, dar sunt apropiate ca şi concepţie în ceea ce priveşte subiectul impunerii şi modalitatea de calcul. Regimul fiscal de impunere a veniturilor este esenţial pentru toate statele membre ale Uniunii Europene iar acţiunile unei ţări pot avea impact nu numai în ţara respectivă, ci şi în ţările învecinate.

Fenomenul globalizării economiei mondiale a accentuat liberalizarea comerţului, expansiunea fluxurilor de capital şi a favorizat mişcarea bunurilor, serviciilor, a forţei de muncă şi capitalurilor peste graniţele naturale. În consecinţă, contribuabilii au posibilitatea de a evita impunerea ridicată dintr-o ţară prin mutarea sursei impunerii în ţările al căror nivel al fiscalităţii este mai redus, oportunităţile de creştere economică transferându-se spre ţările respective. Astfel companiile multinaţionale au posibilitatea de a-şi găsi locaţiile cele mai bune de producţie, în funcţie de condiţiile oferite de pieţele respective. Acestea vor opta pentru ţara unde vor obţine cel mai mare profit în urma activităţii economice desfăşurate. Prin urmare, impozitarea veniturilor în statele membre ale Uniunii Europene influenţează deciziile de localizare a investiţiilor străine directe, generând o serie de distorsiuni, atât de natură economică, cât şi socială, la nivelul economiilor naţionale şi la nivelul pieţei unice.

În acest sens apare competiţia fiscală, concept ce presupune o temă de cercetare de

actualitate în contextul accelerării procesului globalizării. Aceasta capătă o importanţă deosebită în cadrul Uniunii Europene caracterizată printr-un grad ridicat al integrării economice, monedă unică şi libertate de circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor. Competiţia fiscală constituie concurenţa între autorităţile fiscale ale statelor membre pentru a determina persoanele fizice şi juridice să-şi stabilească rezidenţa în propriile jurisdicţii, oferindu-le raportul impozit–bunuri publice dorit de aceştia. Această competiție între autorități fiscale se manifestă sub forma reducerii cotelor de impunere a veniturilor sau prin oferirea de stimulente fiscale, fenomen întâlnit în literatura de specialitate sub numele “race to the bottom”, în care toate veniturile colectate la bugetul de stat scad ca urmare a competiției autorităților fiscale de a atrage

sau a reține baza fiscală.

Pe de altă parte, armonizarea fiscală constituie în momentul de faţă un subiect extrem de dezbătut la nivelul Comisiei Europene, dar şi în cadrul abordărilor teoretice ale economiştilor. În prezent cele mai multe opinii ale politicienilor şi economiştilor înclină în favoarea realizării unei politici coerente şi unitare în rândul statelor membre ale Uniunii Europene de impunere a veniturilor şi renunţarea la formularea de recomandări statelor membre cu privire la măsurile de politică fiscală. Modalitatea de realizare a acestui proces o constituie armonizarea fiscală a bazelor fiscale pentru a putea preveni migrarea capitalurilor prin mutarea sediilor companiilor multinaţionale sau a forţei de muncă în statele cu regimuri fiscale mai avantajoase. Chiar și în condițiile funcționării unui sistem fiscal consolidat, statele membre mențin autonomia companiilor pentru desfășurarea activității lor economice prin acordarea unor alocații de stat, credite sau aplicarea unor cote de impunere specifice.

Având în vedere influenţele asupra desfăşurării întregii economii, a nivelului de trai al populaţiei şi implicit al gradului de dezvoltare al ţării respective, am realizat o lucrare de cercetare privind analiza conceptuală a celor două sisteme fiscale, cel bazat pe armonizare fiscală sau cel bazat pe competiţie fiscală prin trecerea în revistă a literaturii de specialitate privind posibilele limite de aplicare în diverse state membre şi evidenţierea efectelor potenţiale ale aplicării acestor sisteme fiscale.

Scopul cercetării îl reprezintă alegerea celui mai avantajos regim fiscal favorabil pentru îndeplinirea obiectivelor de redistribuire echitabilă a veniturilor, de reducere a instabilităţii economice, de stimulare a dezvoltării economice şi totodată de influenţare într-un mod favorabil a investiţiilor şi consumului în statele membre ale Uniunii Europene.

În primul rând voi analiza controversele apărute de-a lungul timpului cu privire la tendinţa de armonizare a impozitării veniturilor în rândul statelor membre şi factorii ce au determinat necesitatea realizării acestui demers. Existenţa paradisurilor fiscale în cadrul Uniunii Europene şi înmulţirea în ultima vreme a acestora reprezintă un pericol potenţial pentru viitorul comunităţii. Astfel au fost adoptate diverse măsuri ce au avut în vedere înăsprirea regulilor de stabilire a rezidenţei fiscale, verificarea cu atenţie a dublei reşedinţe a contribuabilului, a clauzelor de asistenţă privind recuperarea datoriilor reciproce. Efectele acestor măsuri de eliminare a practicilor fiscale dăunătoare sunt însă încă incerte.