Aspecte Privind Echilibrul Monetar în România

1. Introducere

Termenul de echilibru pe piata monetara presupune existenta unei oferte si unei cereri de moneda – ceea ce reprezinta o ruptura cu traditia prekeynesiana pentru care moneda nu putea fi ceruta niciodata ca atare, ci doar pentru a cere alte bunuri.

Este neîndoios faptul ca utilizarea activa a instrumentelor de politica monetara (cursul de schimb, masa monetara, rata dobânzii) are un efect important asupra echilibrului monetar.

Având în vedere performantele mai slabe ale modificarii ratei dobânzii asupra agregatelor monetare si în final asupra inflatiei, se poate pune întrebarea de ce, totusi autoritatile monetare din tarile dezvoltate continua sa favorizeze acest instrument în detrimentul controlului bazei monetare. Explicatia ar putea fi gasita în mai marea apropiere a ratei dobânzii de cursul de schimb, care este un indicator fundamental, îndeosebi pentru tarile care fac parte din Sistemul Monetar European.

În principiu, autoritatile monetare dintr-o tara pot favoriza fie echilibrul monetar intern (atunci cand tara este relativ slab integrata în structurile financiare si comerciale internationale – cum este cazul României, iar inflatia este o problema) fie echilibrul monetar extern atunci când inflatia este stabila si la un nivel comparabil cu al tarilor competitoare si cnd integrarea financiar-economica este avansata.

Rata dobânzii este variabila determinata în primul caz, rata de schimb fiind variabila determinata.

r=f(i,i*,c)

unde r – rata de schimb nominala;

i – rata dobânzii la activele denominate în moneda nationala;

i* - rata dobânzii la cativele denominate în moneda straina;

c – rata asteptata a deprecierii.

Acesta este exact cazul României, în care cursul de schimb rezulta ca urmare a unor anumite rate de dobânzi externe.

În schimb, pentru o tara membra a S.M.E., cursul de schimb apare ca o variabila exogena (data) de care trebuie sa se tina neaparat seama daca nu vrea sa sufere pierderi de competitivitate. În acest caz, se aplica functia:

i=f(r,i*,c)

Concluziile pentru România sunt acelea ca, atât timp cât inflatia interna va fi sensibil superioara celei din Uniunea Europeana, echilibrul monetar intern trebuie sa prevaleze asupra celui extern.

Si, întrucât controlull masei monetare este mai mare decât controlul ratei dobânzii în atingerea acestui echilibru intern, ete dorit ca pe parcursul urmatorilor ani politica monetara româneasca sa continue pe linia de control indirect al bazei monetare.

2. Controlul lichiditatii

2.1 Masa monetara

Conform definitiei adoptate în prezent de catre Banca Nationala a României, masa monetara în sens larg (agregatul monetar – M2) cuprinde numerarul în circulatie depozitele la vedere ale populatiei si ale agentilor economici, economiile populatiei, depozitele la termen ale agentilor economici si depozitele în valuta ale reprezentantilor.

Controlul cresterii masei monetare – prin limitarea expansiunii creditului acordat sectorului neguvernamental – a fost considerat esntial înca din anul 1992, deoarece dezechilibrele din economia reala aveau drept corespondent un exces însemnat de masa monetara. Acest exces a avut în principal doua cazuri:

- Pe de o parte, populatia detinea un mare volum de resurse banesti – ce reprezenta 48,4% din totalul masei monetare la sfârsitul anului 1990 – pentru care acoperirea în bunuri si servicii ajunsese, potrivit datelor statistice, la numai 9%.

- Pe de alta parte, volumul creditelor acordate întreprinderilor numai în anii 1989 si 1990 crescuse cu 256 miliarde lei, desi produsul intern brut scazuse, chiar în preturi curente cu aproape 13 milliarde lei.