Banii și titlurile de credit

“Banii reprezintă un instrument social, o formă particulară imediat mobilizatoare a avuţiei sociale, o întruchipare transmisibilă şi o omnivalenţă a puterii de cumpărare, care conferă deţinătorului dreptul asupra părţii din produsul social al ţării emitente”. -Constin Kiritescu

Banii au apărut pentru prima data în jurul secolului VI- I.H. în provincia Lidia a Asiei mici, în acea perioadă într-un centru important al comerţului şi industriei. Banii s-au răspândit rapid în rîndul ţărilor dezvolate în plan economic al lumi. Monarhi, aristocraţi, oraşe, şi diverse instituţii au început să îşi facă bani cu un semn identificator, ca un certificat care atestă valoarea monedei metalice.

Prin bani înţelegem orice activ care este acceptat ca mijloc de schimb şi ca instrument de stingere a obligaţiilor de plată. Banii mai sunt consideraţi ca fiind un produs al schimbului de mărfuri, investiţi cu încrederea tuturor posesorilor lor.

Banii au apărut în procesul trecerii de la economia naturală la economia de schimb.

Banii au evoluat de-a lungul timpului în mai multe etape. Cea mai timpurie formă a banilor a fost reprezentată de banul marfă, rolul banilor fiind îndeplinit de unele produse:

animale, metale preţioase, scoici, cafea, blănuri, aceste mărfuri servind drept bani în diferite perioade istorice. Între obiectele folosite ca mijloc de plată se numără şi orezul (China), unelte în miniatură (China), dinţi de căţel (în Noua Guinee), bucati de quart, discuri de metal ( în Tibet) sau discuri de piatră în insula Yap. Această formă a fost cunoscută sub denumirea de troc în care un bun era schimbat cu un alt bun. Această formă a schimbului era caracteristică societăţilor neevoluate în care specializarea producatorilor era în stare incipientă. Trocul era denumit în societăţile timpurii “barter” acesta fiind specific economiilor de piaţă primitive şi reprezenta un proces costisitor în timpul cheltuit pentru descoperirea unui schimb satisfăcător, datorită faptului că acesta presupunea o dublă coincidenţă a dorinţelor.

În cele din urmă a fost preferat aurul, datorită calităţilor lui ( inalterabil, omogenitate fizică naturală, divizibilitate fără pierdere de valoare, uşor prelucrabil, având o valoare mare într-un volum mic, fiind relativ uşor şi ieftin de transportat). La început, aurul a circulat în calitate de bani sub formă de bucăţi brute, apoi de lingouri şi bare de greutăţi egale. Principalul neajuns al acestei situaţii consta în neceşitatea cântăririi şi verificării purităţii aurului la fiecare act de vânzare-cumpărare. Acest neajuns a fost înlăturat prin marcarea lingourilor şi barelor, mai întâi de către negustori, apoi de căpetenii feudale, oraşe şi state. Astfel au aparut monedele de aur.

Monedele de aur din epoca modernă erau perfect rotunde, echilibrate, bine reliefate, cu inscripţii clare, zimţate pe margini, emise unor legi monetare precise. Acestea au început sa fie bătute în Europa aproximativ din sec. al XVIII- lea. În primul deceniu al secolului al XX-lea, toate statele europene aveau moneda de aur proprie. Statul stabilea prin lege numele, greutatea, titlul şi capacitatea monedei de a circula şi stinge obligaţii. În funcţie de titlu şi greutate se stabileau raporturi de schimb între diferitele monede de aur.

Deoarece pentru cumpărătorii de valoare mică ar fi fost necesare monede foarte mici de aur, care nu se puteau confecţiona, alături de monedele de aur au circulat şi monede divizionare din argint, aramă şi alte metale. Apariţia monedelor divizionare din alte metale decat aurul nu înseamnă decât separarea funcţiei banilor de valoarea lor, fapt demonstrat practic că în calitate de bani pot funcţiona şi alte lucruri lipsite de valoare, dar care sunt însemne ale valorii, astfel că începând cu sec al X-lea în China, respectiv sec XVI- XVII în Europa, apar şi alte mijloace de schimb, respectiv bancnotele sau banii de credit.

Bancnotele au fost semne ale valorii care certificau că posesorul lor este creditorul băncii emitente pentru suma de bani specificată pe bancnotă. Aceste au circulat ca monede-hârtie, fiind convertibile , la cerere, în moneda metalică cu valoare deplină. Monedele au înlocuit la început cambiile ( emise de particulari) depuse la bancile comerciale pentru scontare.

Faptul ca banii nu pot fi creaţi, la dorinţă, de către persoane private sau agenţi economici şi că există în cantităţi limitate îi încadrează în categoria bunurilor economice rare.