Calitatea Populației

Introducere :

În actualul context al dezvoltării economice, resursele umane reprezintă elementul esenţial al competiţiei, atât la nivel naţional cât şi internaţional. În competiţia globală a economiei informatizate, calitatea şi inventivitatea resurselor umane sunt principalii factori care stau la baza decalajelor esenţiale între state. Calitatea serviciilor educaţionale este un obiectiv social dorit, iar contribuţia sa la creşterea eficienţei întregii economii este hotărâtore. Creşterea economică depinde în mod direct de productivitatea muncii. Investiţiile capitale mai mari şi modernizarea tehnologică, deşi necesare, nu sunt suficiente pentru a obţine aceste sporuri de productivitate.

Educația, formarea profesională și tineretul în general joacă un rol esențial într-o economie bazată pe cunoaștere, deaorece susține creșterea economică și ocuparea forței de muncă prin încurajarea apariției unei populații cât mai calificate și capabile. Prin programele de educație, formare și tineret, Uniunea Europeană este în curs de dezvoltare a dimensiunii europene, promovare a mobilității și încurajare a cooperării. Educaţia se referă atât la însuşirea unor cunoştinţe teoretice, cât şi la un anumit comportament etic acceptat de societate. În primă instanţă vorbim despre o persoană care are o educaţie bună, posedă un set important de noţiuni teoretice, este educat prin formarea profesională şi printr-o cultură generală impresionantă.

Provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană în prezent sunt numeroase, interdependente şi complexe. Consecinţele sociale ale crizei financiare şi economice globale se fac simţite în toate statele membre. În acest context, sistemele de educaţie şi formare trebuie să-şi modifice priorităţile astfel încât să se asigure că toţi cetăţenii europeni au cunoştinţele, abilităţile şi competenţele necesare pentru a face faţă provocărilor şi cerinţelor locurilor de muncă şi ale vieţii moderne. În 2010, statele membre şi Comisia Europeană au căzut de acord să includă educaţia şi formarea ca elemente cheie ale Strategiei UE Europa 2020 pentru o creştere economică inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii în deceniul în curs. Aceasta este susţinută de Cadrul strategic pentru educaţie şi formare („Educaţie şi formare 2020”) şi de cele patru obiective ale sale pe termen lung:

a) Rezlizarea în practică a învățării de-a lungul vieții și a mobilității;

b) Îmbunătățirea calității și a eficienței educației și formării;

c) Promovarea echității, a coeziunii sociale și a cetățeniei active;

d) Simularea creativității și a inovării, inclusiv a spiritului întreprinzător, la toate nivelurile de educație și formare.

La nivel național, învăţământul superior este cel care generează specialiştii care vor conduce într-un viitor apropiat societatea şi economia românească integrată în Uniunea Europeană. Realizarea unei conduite orientate spre calitate constituie o constrângere majoră în procesul de integrare europeană a României fiind în acelaşi timp „elementul vital pentru atingerea unei economii prospere” (M.Juran).

1. Date privind nivelul educației la nivel național și european

La nivel european, încă din anul 1980 s-a observant o tendință generală de creștere a duratei învățământului obligatoriu, în aproape toate sistemele de învățământ pentru achizitionarea unor competențe cheie cât mai vaste. Diversele reforme întreprinse în vederea creșterii participării la educație includ extinderea școlarizării obligatorii în scopul reducerii ratei abandonului școlar și pentru a exista siguranța că toți elevii obțin un certificat de învățământ de bază. În zece ţări, învăţământul obligatoriu începe cu un an mai devreme (chiar cu doi în cazul Letoniei). La cealaltă extremitate, treisprezece ţări au extins durata învăţământului obligatoriu cu un an sau doi, şi cu trei ani în Portugalia în urma reformelor recente. S-a extins şi conceptul de învăţământ obligatoriu cu frecvenţă redusă. În Belgia, Germania şi Polonia, învăţământul obligatoriu durează acum cu trei sau patru ani mai mult comparativ cu anii 1980. În Olanda, învăţământul obligatoriu cu frecvenţă redusă care a funcţionat în ultimul deceniu a fost transformat acum în învăţământ la zi care se încheie la sfârşitul anului şcolar în care elevii împlinesc vârsta de 18 ani sau când dobândesc o calificare de bază.