Controlul Fiscal al Impozitelor Directe

CAPITOLUL I

IMPOZITELE DIRECTE

1.1. Caracterizarea generală a impozitelor directe

Istoric privind, impozitele directe nu sunt un produs al capitalismului. Ele au exitat și în societățile precapitaliste, dar au devenit în capitalism forma cea mai corespunzătoare de impunere.

Impozitele directe sunt acele impozite ce se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice în funcție de veniturile ori averea acestora și pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege. Ele se stabilesc anual și se percep direct de la contribuabili la anumite termene, fiind impozite individualizate. Potrivit legiuitorului, la impozitele directe, subiectul și suportatorul sunt una și aceeași persoană, însă în practică uneori ele nu coincid.

Impozitele directe se deosebesc de alte impozite (indirecte) asietă după cota de impozitare, modul de încasare, precum și prin efectele lor asupra contribuabililor, economiei și veniturilor bugetare. Efectul lor constă în diminuarea veniturilor contribuabilului (scad după plata impozitului). În sfera prelevărilor fiscale dețin o pondere ridicată. În cadrul economiei naționale impozitele, taxele și contribuțiile au drept scop asigurarea finanțării sectorului public prin multiple prelevări, constituind mobilul intervenției în economie a autofinanțării publice în vederea corectării fluctuațiilor ciclurilor economice caracteristice economiei de piață.

Procesul de prelevarea a resurselor bănești se realizează de către stat de la persoane fizice și juridice (contribuabili) se distribuie în folosul unei diversități de beneficiari sau indivizi, instituții, întreprinderi, sectoare ale economiei, zone, regiuni, etc. Prelevările fiscale presupun transferuri de valoare fără echivalent direct și imediat, ca urmare a voinței unice a statului avînd drept scop satisfacerea nevoilor publice. Prelevările fiscale îmbracă forma impozitelor, taxelor, contribuțiilor.

- Impozitul reprezintă acea formă de prelevare obligatorie la dispoziția statului, fără contraprestație directă și cu un titlu nerambursabil a unei parți din veniturile sau averile persoanelor fizice sau juridice în vederea formării resurselor bănești destinate acoperirii unor necesități publice.

- Taxele reprezintă tipuri de prelevări fiscale, respectiv echivalentul bănesc al unor operațiuni de natură economică, financiară, etc, ce presupune o contraprestație din partea instituțiilor sau autoritățiilor care le percep.

- Contribuțiile sunt reprezentate de sumele de prelevare din veniturile persoanelor fizice sau juridice la diverse bugete pentru acoperirea unor riscuri susceptibile pentru a reduce capacitatea de câștig în viitor.

În economiile contemporane rolul impozitelor, taxelor și contribuțiilor se manifestă atât în plan economic cât și social, fiind instrumente de reglare și echilibrare a economiei, respectiv instrumente de redistribuire ale produsului intern brut între diverse categorii sociale cu scopul asigurării îmbunătățirii nivelului de trai al cetățenilor și cu scopul influențării comportamentului economico - social al contribuabililor.

Trăsăturile de fond ale orcărui impozit în fapt se reflectă în efectele pe care acesta le garantează asupra plătitorilor. Aceste consecințe sunt fie directe, fie indirecte. După criteriile care stau la baza așezării lor, impozitele directe se clasifică în reale și personale.

Impozitele reale (impozitele obiective sau pe produs) se caracterizează prin aceea că se stabilesc asupra obiectelor materiale, fiind supusă proprietatea, neținîndu-se seama de situația personal a subiectului impozabil, acesta fiind doar un agent care achită impozitul cu o parte a rezultatului obținut cu ajutorul proprietății sale. În prezent marea majoritate a impozitelor reale sunt reprezentate de impozite financiare precum și de impozitele pe clădiri care fac parte din categoria impozitelor locale. Caracteristic este faptul că stabilirea impozitului datorat se face pe seama unor indici exteriori care nu permit evaluarea exactă a materiei impozabile și în consecință nu permite stabilirea corectă a capacității de plată a contribuabilului, de aici și caracterul injust al impozitelor reale. Au randament fiscal scăzut (evaluare la intervale mari de timp) și sunt impozite regresive (cei bogați plătesc mai puțin decât cei săraci). Au avantajul că sunt simple de stabilit neluînd în considerare persoana platitoare.

Impozitele personale (impozite subiective) se așează asupra veniturilor și averilor, ținând seama în primul rând de situația personală a subiectului. Trecerea la acest tip de impozitare în majoritatea cazurilor a avut loc în perioada primului război mondial având cauze multiple în special natura economică, cum ar fi:

- Nevoia de resurse sporite la dispoziția statului pentru ca aceasta să-și poarte sarcinile sociale in creștere precum și a noului său rol economic;

- Apariția unei noi surse de impunere – salariul care incepea să aibe o pondere mare în veniturile din societate;

- Impunere veniturilor indiferent de proveniență este mai eficientă, având randament fiscal ridicat și repartizează mai echitabil sarcinile fiscale între membrii societății;

- Impozitele personale sunt deci impozitul pe venit și impozitul pe avere reprezentând o treaptă superioară în evoluția impunerii.

1.2. Impozitul pe venit

Apariția impozitelor pe venituri este în legătura cu încheierea procesului de stratificare socială în țările contemporane pe seama adâncirii muncii făcând astfel posibilă diferențierea și individualizarea veniturilor, astfel încât fiscul are posibilitatea să le utilizeze ca materie impozabilă. Veniturile bănesti sunt mari și constituie o materie impozabilă comodă.Introducerea acestor impozite a dus la creșterea numarului contribuabililor in special pe seama salariilor. Obiectul impozitului pe venit îl reprezintă venitul.

Venitul din punct de vedere fiscal desemnează orice alta sumă de bani provenind de la o sursă permanentă in mod fregvent.Exista tot atâtea forme de venit câte surse de venit există. Subiectele impozitului pe venit sunt persoanele fizice și persoanele juridice în condițiile in care aceștia obțin venituri din sursele prevăzute de lege.