Decizia de investiții și strategia economică

Politica de investitii

Decizia de investitii in mediu cert

Mediul cert nu exista in realitate. Construirea unor modele deterministe, pe supozitia ca fluxurile financiare viitoare sunt certe, are doar un caracter explicativ. Aceste modele usureaza intelegerea fenomenelor financiare, care vor fi studiate apoi in situatii mult mai apropiate de realitate.

Intr-un mediu economic-social determinist se presupune cunoasterea apriori si certa a ratei dobanzii si a fluxurilor monetare viitoare ale proiectelor de investitii. Variatiile posibile ale ratei dobanzii si riscul de activitate defectuoasa, respectiv de atingere a pragului de rentabilitate sau de a deveni insolvabila si de a intra in faliment, nu sunt luate in calculul de fundamentare a eficientei investitiior.

Ipoteza este deci foarte restrictiva si fara sanse de a se confirma in practica economica. De aceea, fundamentarea deciziei de investitii in mediul cert are mai mult un caracter teoretic, de intelegere a instrumentelor esentiale de analiza a proiectelor de investitii. In fapt, este vorba de utilizarea calculului actuarial in a selectiona proiectele de investitii sau portofoliile de proiecte care maximizeaza averea investitorilor de capital si deci maximizeaza valoarea intreprinderii. Conceptele de rata a dobanzii, ca rata de rentabilitate fara risc (Rf) si de valoare actuala neta (VAN) sunt deci in centrul analizei in mediul cert.

In al doilea rand, investitorii de capital opereaza pe o piata financiara perfecta, respectiv o piata perfect concurentiala si fara impozit. Fiscalitatea nu influenteaza provenienta capitalurilor si deci nu exista economie de impozit. De asemenea, nu se percep costuri de tranzactie, iar rata dobanzii la plasamentele bancare este egala cu cea a creditelor acordate.

Decizia de investitii este independenta de decizia de finantare intrucat toate sursele de capital sunt oferite la pretul lor de echilibru dintre cererea si oferta, anticipate omogen. In teoria financiara, existenta pietelor complete si perfecte este o conditie suficienta pentru ca o valoare (un pret) si numai una (unul) sa poata fi asociata la fiecare bun.

In al treilea rand, daca ipoteza pietei perfecte este nerealista in privinta multor conditii “ideale”, totusi ipoteza pietei financiare eficiente are mai multe sanse de confirmare. In formula de eficienta slaba sau semi-forte se pot face calcule de fundamentare a deciziei de investitii pe pietele financiare active. Transparenta informatiilor sustinuta de organismele de supraveghere a pietei financiare si lichiditatea tranzactiilor cu titluri emise de intreprinderi, intermediata de bursa de valori, asigura integrarea, aproape instantanee, a oricarei informatii noi in pretul de piata a titlurilor.

Chiar daca in realitate piata financiara este departe de a fi perfecta si eficienta, criteriul VAN ramane totusi cel mai bine fundamentat din punct de vedere teoretic. Robustetea si simplitatea, precum si posibilitatea de generozitate il recomanda ca principal instrument de evaluare a proiectelor de investitii.

Notiunea de investitie

Notiunea de investitie defineste o categorie financiara pe cat de complexa, pe atat de controversata. La prima vedere investitia ne apare in mod concret ca o operatiune de modificare si de crestere a patrimoniului initial: constructii industriale si civile, achizitia, montajul si instalarea unor echipamente industriale, cumpararea unor masini, utilaje, etc. La o analiza mai profunda, investitia este alocarea capitalurilor economisite in activitati lucrative, cu caracter profitabil care sa majoreze valoarea capitalurilor initial acordate.

In sens financiar, investitia reprezinta schimbarea unei sume de bani prezenta si certa in speranta obtinerii unor venituri viitoare superioare, dar probabile: achizitionarea unei masini pentru cresterea productivitatii muncii, constructia unei uzine pentru cresterea productiei, asimilarea unui brevet pentru fabricarea de produse noi.

In sens contabil, aceeasi investitie desemneaza alocarea unei trezorerii disponibile pentru procurarea unui activ fix care va determina fluxuri financiare de venituri si cheltuieli de exploatare.

Din punctul de vedere al politicii generale a intreprinderii putem distinge doua categorii de investitii, fiecare dintre ele fiind rezultatul unei anumite strategii de dezvoltare: investitii interne si investitii externe.

Investitiile interne constau in alocarea capitalurilor pentru achizitia de active materiale si nemateriale pentru dezvoltarea si perfectionarea aparatului productiv si de distributie a bunurilor si serviciilor intreprinderii. Motivatia realizarii acestor investitii de crestere interna rezida intr-o strategie de specializare a productiei si de consolidare a pozitiei pe piata de desfacere a bunurilor si serviciilor sale.