Diagnosticul Financiar al Întreprinderii

Capitolul I Obiectivele şi scopurile financiare ale întreprinderii

Viaţa economico-financiară a agenţilor economici se desfăşoară în strânsă legătură cu mediul în care funcţionează şi evoluează. Din acest mediu aceştia îşi procură resursele și tot în cadru lui efectuează plăţi, rambursări de fonduri. Fenomenul financiar se naşte din relaţiile pe care întreprinderea le are cu toţi agenţii economici şi financiari, cu statul și cu alte organisme. Aşadar, întreprinderea este combinarea unui ansamblu de factori în vederea producerii şi transformării de bunuri şi servicii pentru a fi schimbate cu alţi agenţi economici.

După cum menţionează François Perroux “Întreprinderea este o formă de producţie prin care, în cadrul aceluiaşi patrimoniu, se combină preţurile diverşilor factori de producţie, aduşi de agenţi distincţi, de proprietarul întreprinderii în vederea vânzării pe piaţă a unui bun sau serviciu şi pentru a obţine cel mai bun câştig posibil ca diferenţă între cele două serii de preţuri considerate – preţ de vânzare şi costul produsului.” Conform definiţiei, scopul principal este obţinerea de profit; în absenţa profitului, existenţa şi funcţionarea firmei nu se justifică din punct de vedere economic. Deci, întreprinderea este o entitate economică, o organizaţie umană, un centru de decizie care îşi desfăşoară activitatea într-un context economic şi financiar, aflat într-o continuă evoluţie.

Ca agent economic întreprinderea intră în relaţii cu alţi agenţi de pe diferite pieţe, în care se schimbă bani și servicii pe bază de monedă. Aceste schimburi dau naștere universului financiar al întreprinderii, care apare simultan cu universul său economic, ca o contrapartidă. Pentru aprecierea gradului de eficienţă a activităţii unei întreprinderi se utilizează o serie de indicatori care au în vedere rezultatele şi efortul consumat pentru obţinerea lor.

Eficienţa economică reprezintă una din cele mai importante aspecte ale vieţii, ale activităţii desfăşurate de societatea umană. Nu există domeniu de activitate economică sau socială în care să nu se pună problemă cheltuirii resurselor cu maximă economicitate pentru obţinerea de rezultate maxime.

Creşterea eficienţei activităţii economice înseamnă obţinerea unor rezultate maxime cu minim de efort uman, material şi financiar, presupune intensificarea eforturilor pentru folosirea cu maximum de randament a instrumentelor de muncă, pentru economisirea mijloacelor materiale, reducerea costurilor şi creşterea rentabilităţii. Rentabilitate reprezintă problema fundamentală a întregii economii şi a fiecărui agenteconomic în parte. Rentabilitate este expresia eficienţei activităţii economice, dar şi factorul propulsor alcreşterii economice. Rentabilitatea se poate măsura cu ajutorul profitului şi a venitului net însuma absolută, cât şi cu ajutorul ratelor rentabilităţii ca mărimi relative. Fiecare agent economic calculează pragul rentabilităţii pe fiecare produs fabricat, pe total producţia şi cifră de afaceri. Analiza pragului de rentabilitate se bazează pe distincţia între cheltuieli fixe şi cheltuieli variabile:

- cheltuielile fixe depind de structura şi organizarea firmei

- cheltuielile variabile sunt în funcţie de numărul de unităţi produse şi vândute. Pragul de rentabilitate sau punctul mort corespunde cifrei de afaceri pentru care firma nu realizează nici pierdere, nici profit.

Analiza financiară evidențiază performanța firmei în termini de rentabilitate și risc, performanță cu care s-a încheiat exercițiul anterior și cu care va începe altul. Analiza financiară urmărește să pună în evidență punctele forte și slabe ale gestiunii financiare și să ofere elemente de explicitare a cauzelor dificultăților existente, dar și să evalueze capacitatea firmei de a-și asigura finanțarea dezvoltării și de a satisface exigențele acționarilor săi cât și a celorlalte categorii interesate în buna sa funcționare (creditori, consumatori, salariați etc.).