Eficiența Cheltuielilor Publice pentru Educație

Eficienţa cheltuielilor publice pentru educaţie (învăţământ)

1. Locul cheltuielilor publice pentru educaţie(învaţământ)

Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale sunt îndreptate spre realizarea de servicii in mod gratuit, cu plată redusă sau sub formă de transferuri bănesti(alocaţii bugetare, pensii, ajutoare şi alte indemnizaţii). De prestaţiile social-culturale beneficiază anumite categorii sau grupuri sociale în unele cazuri chiar intreaga populaţie. În SUA, 42% din adulţi depind de “banul public” (este vorba despre cei din învăţământ ,sănătate, servicii sociale,armată). Se poate concluziona că statul bunăstării a devenit sursa numărul 1 a veniturilor indivizilor.

Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale îndeplinesc un important rol economic şi social, deoarece pe seama resurselor alocate de stat se asigură: educaţia şi instrucţia copiiilor şi a tinerilor, ridicarea calificării profesionle , asistenţa medicală a indivizilor ;se influienţează evoluţia demografică , se asigură un domeniu de protecţie socială,ridicarea nivelului cultural artistic şi de civilizaţie al membrilor societăţii în acelaşi timp,rolul economic al acestor cheltuieli se manifestă şi în acţiunea asupra consumului care stimuleaza sporirea producţiei.

În ierarhia cheltuielilor bublice, în anii 90, pe primul loc s-au situat cheltuielile sociale, cu ponderi de 40%-51%din total şi cu tendinţe de creştere. Pe locul al doilea s-au plasat cheltuielile pentru acţiuni economice, cu tendinţa de scădere de la 42% in 1990 la 19,7% in 19999. Locul al treilea a fost ocupat de cheltuielile de apărare care, de asemenea, au cunoscut un oarecare regres, de la 9,2% in 1990la 4,4% in 1999. Pe locul al patrulea s-au aflat cheltuielile pentru autorităţile publice, ordine publică şi siguranţă naţională, cu ponderi în total variind între 2,9% şi 9,3% şi su tendinţe de creştere.

Cheltuielile sociale care, prin dimensiunea şi structura lor , îşi pun amprenta asupra evoluţiei întregii societăţi.

În anii tranzacţiei, cheltuielile sociale au înregistrat o evoluţie sinuoasă:de la 44,9% în 1992, apoi au crescut treptat până la 51,3%in 1999.

În cadrul cheltuielilor publice sociale,cele destinate învăţământului şi educaţiei, ocrotirii sănătăţii,asigurărilor sociale,asistenţei sociale şi altor forme de protecţie socială sunt mai bine reprezentate decât cele aferente culturii, cultelor, activităţilor sportive şi de tineret.Asemnea afirmaţii generale ar putea să creeze impresia că cel puţin învăţământul,sănătatea şi securitatea socială s-ar găsi pe făgaşul cel bun în ceea ce priveşte finanţarea din fondurile publice.

Invăţământul în ţara noastra este, pe bună dreptate, considerat ca fiind o prioritate naţională. Cu toate acestea , în anii tranziţiei învăţământului i-au fost alocate din fonduri publice sume echivalente cu numai 3%-3,6% din PIB, faţă de cel puţin 4% cât prevede Legea învăţământului.

Potrivit datelor publicate de UNESCO, media cheltuielilor publice pentru învăţământ pe plan mondial, in 1995, a fost de 5,5% din PIB în ţările cu un venit scăzut pe locuitor,de 4,4% in ţările cu un venit mediu şi de 5,5% în cele cu un venit ridicat. În comparaţii cu aceste cifre medii realizate la scară mondială, România se situează cu peste 1 p.p în urma ţărilor din grupul căruia aparţine şi cu 1-3 p.p. în urma altor ţări aflate in tranziţie.

Decalajul dintre România şi alte ţări- dezvoltate, în curs de dezvoltate sau în tranziţie-este şi mai mare dacă luăm în considerare nivelul cheltuielilor medii pentru învăţământ pe un locuitor exprimat în dolari SUA. Efortul financiar al României a fost, în 1995, de 7,5 ori mai jmic decât cel al Greciei,de 5,2 ori mai redus decât al Republicii Cehe, de 2,6 ori decât al Poloniei şi de 1,8 ori mai redus decât cel al Turciei.