Euro-monedă Internațională

FUNCȚIILE UNEI MONEDE INTERNAȚIONALE

Din punct de vedere etimologic, cuvântul ”monedă” provine din latinescul ”moneta”, participiul trecut feminin al verbului ”moneo”, care înseamnă a povesti, a avertiza. În sens restrâns, moneda semnifică doar piesele metalice , indiferent dacă au valoare proprie deplină sau nu. Astfel, moneda este o piesă metalică, de o anumită formă, dimensiune, greutate, dintr-un anumit aliaj, cu puritate prestabilită (cu un anumit titlu), cu însemne specifice, care circulă ca bani într-un areal dat, pe baza unui acord de voință sau impusă, fiind emisă (bătută) de către o autoritate monetară. În prezent este folosit termenul de monedă în sens larg, cuprinzând biletele de bancă și banii de cont.

Fiecare monedă trebuie să îndeplinească trei funcții: mijloc de schimb, măsură a valorii și cea de prezervare a valorii. Prima dintre acestea, cea de mijloc de schimb este o funcție de bază deoarece permite ca tranzacția să se realizeze fără coincidența dorințelor sau nevoilor specifice trocului, separând în timp cele două procese: vânzarea și cumpărarea. Funcția de măsură a valorii presupune existența unui etalon cu ajutorul căruia să fie comparate bunurile și serviciile. Prețul este în acest sens expresia, în unități monetare a valorii unui anumit bun. Funcția de prezervare a valorii este realizată prin procesul de economisire. Astfel, puterea de cumpărare este transferată din prezent în viitor.

Unele monede precum dolarul american, lira sterlină, yenul japonez sau euro pot avea o pondere mai mare în comerțul extern, pot fi folosite pe piața valutară internaționale, au o stabilitate mult mai mare sau pot fi folosite ca și monedă de rezervă pentru băncile centrale. Acestea sunt monede internaționale. Însă pentru ca o monedă să fie internațională trebuie să îndeplinească anumite funcții și să aibă unele caracteristici.

În primul rând trebuie să fie folosită în schimburile internaționale. Nevoia de monedă este direct proporțională cu cererea de bunuri și servicii; de aceea, moneda unei tări care este considerată ca fiind cea mai stabilă în raport cu bunurile, serviciile precum și alte monede poate fi folosită ca mijloc de reglementare de țările ce realizează comerț extern.

Totodată, țara a cărei monedă este internațională poate acorda împrumuturi și credite internaționale. Astfel este satisfăcută nevoia de monedă pe plan internațional fără a se realiza dezechilibre interne sau externe.

O altă caracteristică a monedei internaționale o reprezintă încrederea și stabilitatea pe care o inspiră, vechimea acesteia sau puterea pe care o oferă, să aibă valoare convențională și să fie monedă fiduciară. Totodată aceasta trebuie să fie capabilă să stinga obligațiile de plată dintre oricare agent economic, nu doar între băncile centrale ale statelor.

Moneda internațională trebuie să îndeplinească, pe lângă cele trei funcții de bază (unitate de cont, rezervă de valoare și mijloc de plată) și cele cu caracter oficial și privat.

Funcții cu caracter oficial

Atunci când, în cadrul regimului cu rate de schimb fixe sau semifixe, moneda este folosită ca și element de raportare, este îndeplinită funția de raportare(ancoră/de referință). De exemplu, în 1944, în urma Conferinței de la Bretton Woods, dolarul american a devenit monedă de raportare . La fel s-a întâmplat și cu marca germană în cadrul Sistemului Monetar European.

Moneda internațională este o monedă de rezervă pentru băncile centrale, deținând totalul sau o parte din rezerva natională a unui stat. Astfel, la sfârșitul anului 1997, conform statisticii FMI, dolarul american deținea 57,1% din rezerve, fiind urmat de monedele actualei zone euro cu 19,6% si de yenul japonez cu 4,9% . Rezervele în astfel de monede se constituie chiar și in condițiile în care, unele calități ale monedei internaționale se atenuează sau dispar, ca de exemplu, unele slăbiciuni privind stabilitatea puterii de cumparare a acesteia.

Intervențiile oficiale realizate pe piețele valutare se realizează tot într-o monedă internațională. Pentru a limita aprecierea yenului față de dolarul american, Japonia a intervenit pe piața valutară prin vânzarea a 10.000 miliarde yeni, echivalentul a 128 de miliarde de dolari .