Finanțarea Ciclului de Exploatare

FINANŢAREA CICLULUI DE EXPLOATARE

1. Conţinutul deciziei de finanţare a ciclului de exploatare

Decizia de finanţare a ciclului de exploatare finalizează echilibrul financiar dintre nevoia de finanţare a activelor circulante şi sursele mobilizate pentru finanţarea acesteia. Alegerea surselor proprii, atrase sau împrumutate se realizează astfel încât să se asigure optimizarea relaţiei rentabilitate-risc.

Obiectul acestei decizii îl constituie selecţia şi mobilizarea operativă a surselor de capitaluri circulante, la cel mai redus cost al procurării acestora, în condiţii de reducere a riscului.

NFCE SFCE

NFR FR

Fig. 1. Relaţia de echilibru funcţional al ciclului de exploatare

Mijloacele de procurare a capitalurilor circulante sunt sursele proprii, atrase şi împrumutate. Decizia de finanţare a ciclului de exploatare dă finalitate întregii gestiuni a capitalurilor circulante, respectiv echilibrului ce trebuie asigurat între nevoia de finanţare a ciclului de exploatare (NFCE) şi sursele de finanţare a acesteia (SFCE). În sinteză este vorbă despre rezolvarea ecuaţiei NFCE = SFCE, în condiţiile de eficientă economico – financiară. Apelarea surselor proprii, atrase sau împrumutate, se va face în condiţiile de armonizare a relaţiei rentabilitate – lichiditate şi de diminuare a riscului. Sursele proprii, chiar dacă implică participarea “investitorilor de capitaluri” la proprietate şi la distribuţia profitului net, constituie, totuşi, cea mai sigură sursă de finanţare, determină autonomia financiară şi elimină riscul retragerii fortuite a capitalurilor. Sursele atrase (datoriile de exploatare) sunt neoneroase, dar nesigure. Evoluţia lor este strâns legată de evoluţia şi caracteristicile ciclului de exploatare care determină atât mărimea datoriilor de exploatare, cât şi durata lor de exigibilitate. În sfârşit, sursele împrumutate prezintă principalul avantaj al mobilităţii lor, pentru a amortiza diferenţa continuu fluctuantă dintre necesarul de finanţat şi sursele proprii şi atrase de capitaluri circulante. În funcţie de context, această diferenţă variază fie în acelaşi sens, fie în sensuri contrare. Dar, pe lângă caracterul oneros, acestea determină creşterea gradului de îndatorare a întreprinderii.

O decizie optimă de finanţare a ciclului de exploatare poate fi aceea care echilibrează relaţia contradictorie dintre creşterea autonomiei financiare (prin folosirea surselor proprii, folosire ce este însoţită de o rigiditate în finanţarea nevoilor mai mari decât cele minime şi permanente) şi necesitatea apelării la surse mobile, elastice de capitaluri, care să acopere nevoile temporare şi să vină în completarea surselor proprii (apelare care este însoţită de o intensificare a controlului bancar, în legătură cu utilizarea creditelor şi cu garanţia rambursării lor). Decizia este, astfel, destul de complexă, dar criteriul de optim va fi realizarea obiectivelor financiare de rentabilitate, lichiditate şi diminuare a riscului.

2. Surse proprii

Sursele proprii, chiar dacă implică participarea investitorilor de capitaluri la proprietate şi la distribuţia profitului net, constituie totuşi cea mai sigură sursă de finanţare, determină autonomie financiară şi elimină riscul retragerii fortuite a capitalurilor.

Reînnoirea permanentă a stocurilor şi creanţelor pentru asigurarea continuităţii producţiei si a ritmicităţii vânzărilor determină o nevoie de capital cvasipermanentă. Astfel, se pune problemă existenţei unor surse permanente pentru finanţarea acestor nevoi permanente. Această resursă permanentă este fondul de rulment.

Surplusul de surse permanente, degajat din finanţarea pe termen lung a nevoilor permanente, îl constituie fondul de rulment.

Acest surplus reprezinta o marja de siguranta pentru activitatea de exploatare care beneficiaza de o sursa sigura de capital mobilizat pe un termen lung, si pentru care nu exista preocupare de a fi reinnoita.

Fondul de rulment = (Capitaluri proprii + Datorii financiare (pe termen lung)) - global (FRG) - Imobilizari

Fondul de rulment = Capitaluri proprii - Imobilizari

propriu (FRP)

Fondul de rulment = Fondul de rulment global – Fond de rulment propriu

imprumutat (FRI)

Întrucât toţi termenii părţi a doua a ecuaţiei de mai sus sunt variabili, mărimea fondului de rulment înregistrează variaţii pe toată perioadă viitoare. Aceste variaţii sunt determinate de diferenţa dintre fluxurile de venituri şi cele de cheltuieli din partea de sus a bilanţului: creşteri de capital, contractări de noi împrumuturi pe termen lung, rambursări împrumuturi anterioare, profituri şi amortizări nerepartizate, provizioane constituite, rezerve reglementate etc. În aceste condiţii, previziunea fondului de rulment va face apel la rezultatele tabloului de finanţare. În funcţie de previziunile bugetului investiţiilor, ale bugetelor exploatării, se poate aprecia mărimea fondului de rulment viitor. Afectarea unei părţi a capitalurilor permanente pentru acoperirea nevoilor ciclice este motivată de caracterul continuu reînnoibil al stocurilor şi creanţelor, care fac, din aceste active temporare, o necesitate cvasipermanenta de capitaluri băneşti.