Cuprins
- 1. NOŢIUNI GENERALE 3
- 2. FUNCŢIILE FINANŢELOR PUBLICE 4
- 3. DEFINIREA NOŢIUNII DE CONTROL INTERN 5
- 4. OBIECTIVELE CONTROLULUI INTERN 6
- 5. CERINŢELE aCONTROLULUI INTERN 7
- 6. CONTROLUL FINANCIAR PREVENTIV 9
- 6.1.SCOP ŞI CARACTERISTICI 9
- 6.2. CONŢINUT 10
- 6.3. ORGANIZARE 12
- 6.3.1. Controlul parlamentar 13
- 6.3.2. Controlul guvernamental 13
- 6.3.3. Controlul efectuat prin alte organisme specializate de control ale statului 15
- 6.3.3.1. Curtea de Conturi 15
- 6.3.3.2. Ministerul Finanţelor Publice 19
- 6.3.3.3. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) 20
- 6.3.3.4. Garda Financiară 21
- 6.4. FORME DE EXERCITARE 24
- 6.4.1. Controlul Financiar Preventiv Propriu 24
- 6.4.1.1. Controlul aierarhizat ( managerial sau operaţional) 24
- 6.4.2. Controlul Financiar Preventiv Delegat 26
- 7.CONTROL FINANCIAR PUBLIC ŞI AUDIT INTERN 27
- 7.1. FORME DE AUDIT ŞI SFERA DE APLICARE 28
- 7.2. OBIECTIVE ŞI REGULI APLICABILE 28
- 7.3. ORGANIZARE 30
- 7.3.1. Comitetul pentru Audit Public Intern 31
- 7.3.2. Uniunea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern 31
- 7.3.3. Compartimentul de Audit Public Intern 32
Extras din proiect
1. NOŢIUNI GENERALE
Nevoile şi interesele publice se realizează de către stat, în principal prin bani. Într-adevăr, cheltuielile pe care le are de efectuat statul nu se pot efectua decât în bani. Fără bani nu există nici finanţe publice.
Această caracteristică explică şi preocuparea pentru etimologia cuvântului finanţe. După câte se pare, noţiunea de finanţe provine de la cuvintele latineşti fiare sau finis, care se traduc prin a termina, a încheia un diferend, o acţiune judiciară în legătură cu plata unei sume de bani. De la aceste cuvinte s-a format financia sau financia pecuniaria, adică plata în bani. Se crede că din aceste cuvinte latineşti s-a născut noţiunea finance folosită în Franţa în secolele XV-XVI, care avea mai multe înţelesuri şi anume: sume de bani, resurse băneşti, venit al statului, iar les finances echivala cu gospodăria publică, patrimoniul statului.
Finanţele publice reprezintă forma băneasca a relaţiilor economice, în procesul repartiţiei produsului social şi venitului naţional în cadrul îndeplinirii funcţiilor statului.
Finanţele publice sunt asociate întotdeauna cu statul, unităţile administrativ-teritoriale, cheltuielile, împrumuturile şi datoria acestora.
Finanţele private sunt asociate întotdeauna cu activităţile financiare ale întreprinderilor economice, ale băncilor şi societăţilor de asigurări private, în legatură cu resursele şi necesităţile acestora, împrumuturile primite sau acordate, creanţele de încasat şi obligaţiile de plată, asigurările şi reasigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă.
Finanţele publice se aseamănă cu cele private cel puţin sub două aspecte:
- amândouă operează cu categorii financiare de bază: monedă, credit, bani.
- amândouă se confruntă cu probleme de echilibru financiar, de resurse financiare în ultimă instanţă.
Între finanţele publice şi cele clasice există o serie de deosebiri după cum urmează:
- resursele necesare statului pentru realizarea funcţiilor şi sarcinilor acestuia se procură pe calea impozitelor şi taxelor, prin măsuri de constrângere în principal, în timp ce resursele întreprinderilor private şi ale persoanelor fizice se procură de pe piaţă, pe baze contractuale.
- statul poate lua orice măsură în legatură cu moneda naţională, în timp ce întreprinderile private nu pot decât să o folosească.
Finanţele publice sunt folosite în principal în scopul satisfacerii nevoilor generale ale societăţii, în timp ce finanţele private sunt folosite în slujba realizării de profit de către întreprinzătorii particulari.
2. FUNCŢIILE FINANŢELOR PUBLICE
Finanţele publice sunt necesare, în mod subiectiv şi obiectiv, deoarece contribuie la realizarea sarcinilor şi funcţiilor statului, care nu ar putea fi înfăptuite fără pârghiile financiare. Mijloacele prin care finanţele publice, ca relaţii financiare îşi îndeplinesc acest rol, sunt funcţiile acestora: funcţia de repartiţie şi funcţia de control
A. Funcţia de repartiţie se manifestă în procesul repartiţiei produsului social (produsului intern brut) şi cuprinde două faze: constituirea fondurilor (resurselor) băneşti şi redistribuirea (utilizarea) acestora.
În prima fază are loc formarea fondurilor publice de resurse băneşti, acţiune la care participă societăţi comerciale, regii autonome, instituţii publice, alte persoane juridice şi persoanele fizice, indiferent dacă sunt rezidente sau nerezidente. Resursele din care se constituie fondurile publice provin din toate ramurile economice şi din toate sectoarele sociale: public, privat, cooperatist, mixt. În proporţie covârşitoare, resursele băneşti ale finanţelor publice sunt mobilizate cu titlu definitiv şi fără contraprestaţie.
A doua fază a funcţiei de repartiţie o reprezintă distribuirea fondurilor publice pe beneficiari – persoane juridice şi fizice. Distribuirea este dată în competenţa autorităţilor publice şi se face în raport cu resursele financiare disponibile şi cererea de resurse financiare.
Distribuirea fondurilor publice înseamnă stabilirea cheltuielilor publice pe destinaţii: învăţământ, sănătate, cultură, asigurări sociale şi protecţie socială, gospodărire comunală şi locuinţe, apărare naţională, ordine publică, administraţie publică, acţiuni economice, datorie publică.
În cadrul fiecărei destinaţii, resursele se defalcă pe beneficiari, obiective şi acţiuni. Distribuirea sau redistribuirea produsului intern brut (produsul social) are loc în două modalităţi:
- în cadrul aceluiaşi tip de proprietate, când are loc un transfer de resurse băneşti între stat şi unităţile sale în ambele sensuri;
- cu schimbarea titlului de proprietate când transferul are loc între stat pe de o parte şi agenţii economici cu capital privat sau mixt şi populaţie pe de alta parte, şi invers.
Redistribuirea se poate realiza şi pe plan extern, prin contractarea de împrumuturi externe, acordarea de împrumuturi externe, achitarea cotizaţiilor şi contribuţiilor către organisme internaţionale de către stat sau alte instituţii publice, primirea sau acordarea de ajutoare externe de către stat, etc.
B. Funcţia de control, aşa cum arată şi numele, se referă la controlul atât asupra legalităţii şi oportunităţii obţinerii veniturilor, cât şi asupra modului de efectuare a cheltuielilor şi, mai ales, a eficienţei acestora.
Funcţia de control a finanţelor publice se justifică deoarece fondurile publice aparţin întregii societăţi. Sfera de manifestare a funcţiei de control este mai larga decât cea a funcţiei de repartiţie, deoarece vizează, pe lângă constituirea şi repartizarea fondurilor financiare publice, şi modul de utilizare a resurselor.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Functia de Control a Finantelor Publice.doc