Impozite Directe

Impozitele directe sunt o categorie de impozite clasificate dupa criteriul trăsăturilor de fond şi de formă. Ele reprezintă o serie de avantaje rezultate din trăsături ce răspund cerinţelor multora din principiile impunerii: sunt nominative, sunt legate de puterea economică şi de situaţia personală a contribuabilului, sunt aduse la cunoştinţă plătitorului anticipat plăţii atât în ceea ce priveşte suma de plată, cât şi termenele-scadenţă.

Impozitele directe sunt clasificate după obiectul impunerii în impozite reale şi impozite personale.

Impozitele reale sunt aşezate pe obiectul activităţii şi nu mai sunt caracteristice epocii contemporane. Aşezarea lor necesită introducerea unei instituţii specifice care să descrie obiectul activităţii şi să-l înregistreze pe persoane. O astfel de instituţie s-a creat în timp numai în legatură cu pământul şi activităţile legate de el; pentru alte genuri de activităţi nu s-a putut impune o astfel de instituţie. Cea iniţiată în legătură cu pământul se numea cadastru. Această instituţie avea ca obiect descrierea bunurilor funciare, menţionarea veniturilor pe care acestea le produceau şi evidenţa lor pe proprietari. Această instituţie, cu acelaşi obiect, dar cu funcţii modificate, se păstrează şi azi.

Impozitele personale sunt aşezate pe venit şi pe avere şi constituie forma de impunere cea mai răspândită în zilele noastre.

1.Impozitele pe venit

Impozitele pe venit sunt aşezate pe diferitele tipuri de venituri, unele fiind însă exonerate: pensii, ajutoare sociale, burse, dobânzi ş.a., cu diferenţieri pe ţări şi în timp.

Obiectul acestui impozit îl constituie venitul realizat de orice persoană fizică sau juridică, venit care se numeşte brut. Acesta este ajustat, potrivit legii, prin deducerea unor cheltuieli pe care le-a suportat contribuabilul, obţinându-se astfel venitul impozabil care reprezintă materia impozabila şi, ca expresie cantitativă, masa acesteia.

Cheltuielile deductibile sunt, de regulă:

- Cheltuieli pentru desfăşurarea activităţii;

- Dobanzile plătite pentru creditele utilizate;

- Vărsămintele la fondul de amortizare şi la cel de rezervă;

- Cotizaţiile pentru asigurări sociale;

- Primele de asigurare;

- Unele cheltuieli social-culturale;

- Pierderi din activitatea anilor precedenţi;

- Pierderi din calamităţi naturale.

După criteriul subiectului impozitului, impozitele pe venit sunt impozite pe veniturile persoanleor fizice şi impozite pe veniturile persoanelor juridice.

1.1. Impozitul pe veniturile persoanelor fizice

Subiectul acestui impozit sunt persoanele fizice care îşi au domiciliul sau rezidenţa în statul beneficiar al respectivului impozit, precum şi persoane nerezidente (cu unele excepţii) care realizează venituri în respectivul stat. Legea scuteşte, de regulă, de la plata acestui impozit unele categorii de beneficiari de venit, cum sunt: suveranii ;I familiile regale, diplomaţii străini acreditaţi (cu condiţia reciprociăţii), persoanele care realizează venituri sub minimul impozabil şi, uneori, militarii.

Aşezarea impozitului se face cu sau fără luarea în considerare a situaţiei personale a contribuabilului: starea civilă, numărul de persoane în întreţinere, existenţa vreunui handicap ş.a.

Sistemul de impunere poate fi:

a) separat, adică se introduce un impozit unic pentru fiecare categorie de venit sau se face impunerea pe fiecare sursă de venit;

b) global, adică un impozit pentru toate veniturile cumulate obţinute de contribuabil, indiferent de categoria acestora sau de sursa lor.

Calculul impozitului se face cel mai adesea în cote progresive simple sau pe tranşe. În România, începând cu 01.01.2004 cota minimă a impozitului pe venitul persoanelor fizice (exceptând pensiile) este de 18% pentru venituri lunare impozabile de până la 240 RON, respectiv 2880 RON inclusiv în cazul în care venitul se detremină anual; cota maximă este de 40% pentru tranşe de venituri care depăşesc 1300 RON lunar, respectiv 15 600 RON în cazul în care venitul se determină anual. De la aceeasi dată cuantumul deducerii personale este stabilit la 200 RON lunar, iar cel al cheltuielilor profesionale de la 180 RON lunar. Pensiile se impozitează începând cu cele de peste 800 RON lunar.

În afara acestor venituri ale persoanelor fizice care se globalizează există şi alte venituri, cum sunt cele din dividende şi dobânzi şi altele, a căror impunere este finală şi se impozitează separat.

De asemenea există şi venituri care nu se impozitează, deci care nu trebuie declarate şi nu vor fi impuse, din care enumerăm selectiv: bursele, bunurile primite sub formă de sponsorizare, sumele încasate din asigurari cu titlu de compensaţie pentru pagubele suportate, veniturile din agricultură şi silvicultură etc.

Venitul anual global impozabil se poate determina după formula:

unde:

V1 - venituri nete din activităti independente;

V2 - venituri nete din salarii;

V3 - venituri nete din cedarea folosinţei bunurilor;

V4 - venituri de aceeaşi natură, obţinute din străinătate;

Pf - pierderi fiscale reportate;

Dp - deduceri personale.

Veniturile din activităţi independente (V1) provin din trei surse principale:

o activităti comerciale;

o profesii liberale (medici, avocati, consultanti etc);

o drepturi de proprietate intelectuală (brevete, mărci, drepturi de autor etc).

Veniturile nete din activităti independente se determină astfel:

V1 = Venituri brute încasate

- Cheltuieli aferente deductibile (inclusiv echivalentul în lei al venituriloră în natură)

Pentru ca o cheltuială să fie considerată deductibilă trebuie să îndeplinească cumulativ urmatoarele trei condiţii:

- să fie efectuată în interesul direct al activităţii;

- să fie cuprinsă în cheltuielile exerciţiului financiar în cursul căruia au fost plătite;

- să fie justificată cu documente.