Impozitele Persoanelor Fizice

1.1 Notiuni generale privind impozitele

1.1.1 Caracterizare generala

In decursul timpului, impozitele directe au evoluat o data cu dezvoltarea economiei, ele stabilindu-se pe diferite obiecte materiale, genuri de activitati, pe venituri sau pe averi.

Fiind individualizate, impozitele directe constituie cea mai veche forma de impunere. Desi s-au practicat si in orânduirile precapitaliste, o diversificare si extindere mai mari au cunoscut abia in capitalism.

In primele decenii ale secolului al XX-lea, impozitele asezate pe obiecte, materiale si genuri de activitati (adica impozitele de tip real) au fost inlocuite treptat cu impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, renta) sau pe avere (mobiliara sau imobiliara), adica cu impozite de tip personal.

Incepând cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, datorita cresterii continue a cheltuielilor publice, sporul de venituri realizat de stat prin introducerea impozitelor personale nu a fost suficient pentru acoperirea acestora, astfel incât s-a recurs si la impunerea indirecta.

Deoarece impozitele directe sunt nominative, reglementate in functie de marirea venitului sau a averii si au termene de plata stabilite si cunoscute in anticipatie, ele sunt preferabile fata de impozitele indirecte.

Impozitele directe prezinta urmatoarele avantaje:

.constituie venituri sigure pentru stat, cunoscute din timp si pe care se poate baza la anumite intervale de timp;

.indeplinesc obiective de justitiei fiscala, deoarece sunt exonerate veniturile necesare minimului de existenta;

.se calculeaza si se percep relativ usor.

Impozitele directe prezinta si urmatoarele dezavantaje:

.nu sunt agreabile platitorilor;

.se apreciaza ca nu sunt productive, deoarece conducerile statelor nu ar avea interes sa devina nepopulare, prin cresterea acestor impozite;

.pot genera abuzuri in ce priveste asezarea si incasarea impozitelor.

Impozitele directe pot fi reale si personale.

1.1.2. Impozitele reale

Impozitele reale au fost larg utilizate in perioada capitalismului ascendent.

In primele stadii de dezvoltare a capitalismului, când pamântul reprezenta principalul mijloc de productie, in anumite tari europene a fost introdus impozitul funciar (pe pamânt). Marimea acestui impozit se stabilea pe baza unor criterii ca, de exemplu:

.numarul plugurilor utilizate in vederea lucrarii pamântului;

.suprafata terenurilor cultivate;

.calitatea terenurilor cultivate;

.marimea arenzii;

.pretul pamântului etc.

Utilizarea acestor criterii, in stabilirea impozitului funciar, nu permitea stabilirea reala si corecta a capacitatii de plata a proprietarului funciar, deoarece se aveau in vedere numai unii dintre factorii care influentau nivelul productiei agricole. De aceea, un pas important in stabilirea mai aproape de realitate a impozitului funciar l-a reprezentat introducerea cadastrului.

Cadastrul reprezinta atât actiunea de descriere a bunurilor funciare din fiecare localitate, cu precizarea veniturilor pe care le produc, cât si registrele in care figureaza inscrisi contribuabilii cu bunurile lor, pe baza carora se stabileau impozitele directe. Cadastrul este, de fapt, starea civila a terenurilor si a fost folosit nu numai pentru impozitul funciar, ci si pentru alte impozite denumite cadastrale.

In afara de pamânt, impozitul real s-a calculat si pentru cladiri in functie de destinatia lor (locuinte, magazine, birouri etc.).

Stabilirea impozitului pe cladiriavea la baza, de asemenea, anumite criterii, cum sunt: