Insolvența, o nouă șansă de a rămâne în afaceri

Capitolul 1: Procedura insolvenței

Multe firme se pot confrunta cu dificultăţi financiare. Eşecul unei afaceri nu implică ȋn mod necesar colapsul şi dizolvarea firmei asociată cu o pierdere pentru creditori. Practic, eşecul economic ȋnseamnă că veniturile firmei nu acoperă costurile totale, inclusiv costul capitalului. În figura 1 sunt prezentate principalele variante de acţiune pentru o firmă aflată ȋn dificultate finaciară.

Fig. 1 Principalele variante de abordare ale unei firme aflată ȋn dificultate financiară

O firmă este considerată ca fiind insolvabilă dacă nu mai poate ȋndeplini obligaţiile sale curente pe măsură ce devin scadente. Această insolvabilitate tehnică denotă o lipsă de lichiditate şi poate fi o situaţie temporară. Totuşi, insolvabilitatea tehnică transmite creditorilor un semnal privind o problemă potenţială cu care firma se confruntă. Dacă totalul datoriilor depăşeşte valoarea reală a activelor, atunci firma se confruntă cu o insolvabilitate ȋn faliment ce poate conduce la lichidarea sa.

Definiţia procedurii insolvenţei

Procedura insolvenţei este o procedură colectivă (concursuală), generală, îndreptată împotriva comerciantului care se află în insolvenţă, având ca scop acoperirea pasivului debitorului fie prin reorganizarea judiciară a comerciantului şi a activităţii acestuia, sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului, fie prin falimentul comerciantului respectiv, fie succesiv în reorganizarea judiciară şi în falimentul comerciantului.

Prin finalitatea sa, procedura insolvenţei este o procedură colectivă. De aceea, legea prevede unele reguli comune care se aplică atât în cazul reorganizării judiciare, cât şi în cazul falimentului (condiţiile aplicării procedurii, organele competente să aplice procedura etc).

Caracterele procedurii insolvenţei

Procedura insolvenţei este reglementată sub forma unei proceduri colective", chiar dacă, în fapt, pot exista două proceduri distincte:

- reorganizarea activităţii debitorului sau lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului;

- lichidarea patrimoniului, în caz de faliment.

Lichidarea în caz de faliment nu trebuie să fie precedată în mod obligatoriu de reorganizare judiciară, deci nu are caracter subsidiar (ca în dreptul francez).

Procedura insolvenţei prezintă următoarele caractere: caracterul colectiv (concursual), caracterul general, caracterul judiciar, caracterul de remediu sau, după caz, de executare silită şi caracterul operativ

Condiţiile necesare pentru aplicarea procedurii insolvenţei

Dispoziţiile legale privind procedura insolvenţei se aplică dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

- debitorul se încadrează în una din categoriile prevăzute în textul art. 1 alin (1) şi (2) din Legea nr.85/2006;

- debitorul se află în insolvenţă (insuficienţa fondurilor băneşti pentru plata datoriilor exigibile).

Aceste două condiţii pot fi calificate condiţii de fond, la fel cum, de altfel, erau calificate şi în cazul reglementărilor anterioare privind procedura falimentului.

Din punct de vedere formal, trebuie să existe o hotărâre judecătorească prin care să se constate îndeplinirea condiţiilor de fond, aceasta fiind încheierea judecătorului-sindic de declarare a deschiderii procedurii.