Instrumente financiare - informații de furnizat - studiu privind terminologia specifică IFRS 7 cu ilustrări exemplificative

Principalele caracteristici şi obiective ale IFRS 7

IFRS-ul se aplică tuturor entităţilor, inclusiv entităţilor care deţin puţine instrumente financiare (de exemplu, un producator ale cărui singure instrumente financiare sunt creanţele şi datoriile) şi celor care deţin multe instumente financiare (de exemplu o instituţie financiară ale cărei active şi datorii sunt în principal instrumente financiare). Totuşi, cantitatea de informaţii de furnizat depinde de masura în care entitatea utilizează instrumente financiare şi de expunerea acesteia la risc.

Consiliul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate considerǎ cǎ utilizatorii Situaţiilor Financiare au nevoie de informaţii privind expunerea unei entitaţi la riscuri şi privind modul în care sunt gestionate respectivele riscuri. Acest tip de informaţii poate influenţa evaluarea unui utilizator cu privire la poziţia financiarǎ şi performanţa financiară a unei entităţi, sau cu privire la valoarea, momentul de realizare şi incetitudinea viitoarelor sale fluxuri de trezorerie. O mai mare transparenţa privind aceste riscuri permite utilizatorilor să realizeze raţionamente mai informate cu privire la riscuri şi rentabilitate.

Obiectivul principal al Situaţiilor financiare îl constitue prezentarea fidelă a poziţiei financiare prin intermediul bilanţului, a performanţelor prin intermediul contului de profit şi pierdere, a modificării poziţiei financiare prin intermediul situaţiei fluxurilor de numerar, (care explică variaţia în cursul perioadei a activelor cu lichiditate mare – numerar şi echivalenţe de numerar) şi prin intermediul situaţiei modificării capitalurilor proprii, (care explică variaţia în

Utilizatorii pe care situaţiile financiare trebuie sa-i servească sunt: managerii întreprinderii, investitorii, angajaţii entităţii, creditorii financiari, furnizorii şi alţi creditori comerciali, clienţii, analiştii financiari, guvernul şi instituţiile sale, publicul.

Pentru realizarea acestui obiectiv, este necesar ca lucrările curente de contabilitate să se sintetizeze periodic în informaţii generalizate, care să fie relevante pentru caracterizarea activităţii desfăşurate de o unitate patrimonială, într-o anumită perioadă de timp.

Totuşi I.A.S.C consideră că aceştia au unele nevoi comune şi că dacă situaţiile financiare răspund intereselor investitorilor, le satisfac în acelaşi timp şi pe cele ale altor utilizatori.Aceasta pentru că Situaţiile Financiare permit evaluarea capacităţii întreprinderii de a genera lichidităţi, iar această capacitate permite plata salariilor, a furnizorilor, a ratelor de împrumut respectiv a dividendelor datorate.

Obiectivul acestui IFRS este de a solicita entităţilor să ofere în situaţiile lor financiare prezentări de informaţii care să permită utilizatorilor să evalueze:

- importanţa instrumentelor financiare pentru poziţia şi performanţa financiară a entităţii; şi

- natura şi amploarea riscurilor ce provin din instrumentele financiare la care este expusă entitatea în decursul perioadei şi la data raportării, precum şi modul în care entitatea gestionează acele riscuri.

Principiile din acest IFRS completează principiile de recunoaştere, evaluare şi prezentare a activelor financiare şi datoriilor financiare din IAS 32 Instrumente financiare: prezentare şi IAS 39 Instrumente financiare: recunoastere şi evaluare.

Terminologia aferentǎ IFRS 7

În continuare vom aborda principalii termeni semnificativi regasiţi în acest IFRS şi anume:

- valoarea justǎ

- informaţii calitative de furnizat

- informaţii cantitative de furnizat

- riscul de credit

- riscul aferent lichiditǎţii

- riscul de piaţǎ : - riscul ratei dobânzii

- riscul valutar

- alte riscuri aferente preţului.

- împrumuturi de plată

- activul restant

Unul dintre termenii întâlniţi în IFRS 7 este valoarea justǎ :

“În contabilitate este suma la care poate fi tranzacţionat (schimbat) un activ sau deconta o datorie, de bunǎ voie, între pǎrţi aflate în cunoştinţǎ de cauzǎ, în cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv”.

Pentru fiecare clasǎ de active şi datorii financiare, o entitate trebuie sǎ prezinte valoarea justǎ a respectivelor clase astfel încât sǎ se poatǎ realiza o comparaţie cu valoarea sa contabilǎ.

O entitate trebuie sǎ grupeze în clase atat activele cât şi datoriile financiare. Acestea vor fi compensate numai în mǎsura în care valorile lor contabile sunt compensate în bilanţ.

O entitate va prezenta:

a) metodele şi presupunerile (atunci când este utilizatǎ o tehnicǎ de evaluare) aplicate pentru determinarea valorii juste ale fiecǎrei clase de active financiare sau de datorii financiare.

Ex.: Atunci când este cazul, o entitate prezintǎ informaţii referitoare la presupunerile aferente ratelor de plǎţi în avans, ratelor de dobandǎ sau ratelor de actualizare şi ratelor de pierderi estimate din credite.

b) dacǎ valorile juste sunt determinate în întregime sau parţial, prin referirea directǎ în cadrul pieţei active, la cotaţiile publice de preţ sau dacǎ sunt estimate utilizând o tehnicǎ de evaluare.

c) dacâ valorile juste recunoscute sau prezentate în situaţiile financiare sunt determinate în întregime sau parţial, utilizeazǎ o tehnicǎ de evaluare care se bazeazǎ pe presupuneri care nu sunt susţinute de cǎtre preţurile din tranzacţiile curente de pe piaţa care implicǎ acelaşi instrument şi nu se bazeazǎ pe date disponibile observabile pe piaţǎ. Entitatea va declara dacǎ prin înlocuirea uneia sau mai multor presupuneri cu o alternativǎ posibilǎ în mod rezonabil ar rezulta o modificare importantǎ a valorii pieţei citatǎ în raport cu profitul sau pierderea şi în raport cu activele şi datoriile totale sau, atunci când modificǎrile valorii juste sunt recunoscute în capitalul propriu, în raport cu capitalul propriu.