Extras din proiect
Curtea de Apel Suceava este organizată potrivit următoarelor acte normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice:
1. Constituţia României;
2. Legea nr. 304/2004 pentru organizarea judiciară publicată în Monitorul Oficial nr. 576 din 29.06.2004;
3. Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor publicată în Monitorul Oficial nr. 576 din 29.06.2004;
4. Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr.387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii;
5. Ordinul de serviciu nr.1561/A din 30 decembrie 2009, pe anul 2010, emis de Preşedintele Curţii de Apel Suceava;
6. Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea publicată în Monitorul Oficial nr.1197 din 14.12.2004.
Ea are în compunere 4 secţii: civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, penală şi pentru cauze cu minori, comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale. Instanţele judecătoreşti se încadrează cu personal de conducere, judecători, personal auxiliar de specialitate, administrativ şi de serviciu. Colegiul de conducere se compune din: preşedinte şi 6 judecãtori, aleşi pe o perioadã de 3 ani în adunarea generalã a judecãtorilor.
În cadrul curţii de apel funcţionează următoarele comisii:
1. Comisia de analiză constituită în temeiul art. 35 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001, aprobată prin H.G. nr.123/2002 compusă din:
- Cristinel Grosu – judecător
- Ileana Bratu – judecător
2. Comisia de stabilire a sporului de vechime în muncă:
- Sas Laura – judecător
- Luxiţa Margareta Iacob – manager economic
- Ciobanu Maria – expert economist
3. Comisia pentru selecţionarea documentelor arhivistice, compusă din:
- Cristina Timofte – judecător
- Doina Fodor – prim grefier
- Aurel Bistriceanu - grefier
4. Comisia pentru monitorizarea aplicării legislaţiei privind protecţia datelor personale, compusă din:
- Carmen Grapini – judecător
- Rodica Neagu-Dumitrescu – consilier pentru informaţii publice
5. Comisia de recepţie a bunurilor achiziţionate de Curtea de Apel Suceava, compusă din:
- Mircea Mocanu – consilier inginer constructor
- Valeria Neagu – expert compartiment persoanal
- Violeta Hrişcă – grefier
Istoric
În perioada 1774-1786, în oraşele Cernăuţi, Siret şi Suceava s-au înfiinţat judecătorii comunale care aveau în competenţă judecarea litigiilor ce priveau o sumă mai mică de 10 florini.
În 1786, la unirea Bucovinei cu Galiţia, Bucovina a trecut din punct de vedere juridic în subordinea Ministerului de Justiţie, sub denumirea de Cercul Cernăuţi. La acea dată exista în Bucovina un Tribunal provincial la Cernăuţi şi un Tribunal cercual la Suceava.
Tribunalul cercual de la Suceava avea arondate districtele: Câmpulung, Gura Humorului, Rădăuţi şi Suceava (279.833 locuitori). În 1914 existau 8 judecătorii de ocol supuse Tribunalului cercual din Suceava (Câmpulung, Dorna, Gura Humorului, Rădăuţi, Seletin, Solca, Suceava şi Stulpicani).
Imediat după Marea Unire din 1918, guvernul Bucovinei a înfiinţat Secretariatul de Stat pentru justiţie pus sub conducerea şefului acestui guvern, Iancu Flondor, începâdu-se trecerea de la vechea administraţie judecătorească austriacă, la cea românească.
Prin Decretul Lege din 14 mai 1919 a fost înfiinţată Curtea de Apel Cernăuţi ce avea în jurisdicţia sa tribunalele din Cernăuţi şi Suceava. În anul 1926, autoritatea acestei instituţii s-a extins asupra tribunalelor nou înfiinţate la Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi şi Storojineţ, precum şi asupra judeţelor Dorohoi şi Hotin.
În prezent
Există un număr de 15 curţi de apel având reşedinţele în: Alba Iulia, Piteşti, Oradea, Suceava, Bacău, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Târgu Mureş, Ploieşti, Timişoara.
Circumscripţia Curţii de Apel Suceava cuprinde Tribunalul Botoşani şi Tribunalul Suceava.
Construcţia în care funcţionează în prezent Curtea de Apel Suceava a fost edificată între anii 1850-1855, cu destinaţia iniţială de cazarmă militară.
Clădirea, considerată monument istoric, este situată în municipiul Suceava, str. Ştefan cel Mare nr.62, are o suprafaţă construită de 2626 mp. şi este formată din demisol, parter şi două etaje.
Clădirea va fi extinsă prin construirea unui corp nou în curtea interioară, asigurându-se separarea fluxurilor pentru personal, justiţiabili. În noul corp se vor amenaja o sală a paşilor pierduţi, o sală de consiliu şi săli de şedinţă pentru judecătorie, tribunal şi curtea de apel.
Procedura P01: Iniţierea auditului
JUDECĂTORIA SUCEAVA
Serviciul Audit Intern
Nr. 11 /15.03.2011
ORDIN DE SERVICIU
În conformitate cu prevederile art. 8, litera c. din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, a OMFP nr. 38/2003 de aprobare a normelor metodologice generale privind exercitarea activităţii de audit intern, cu modificările și completările ulterioare şi a Planului de audit intern pentru anul 2010, se va efectua misiunea de audit intern privind Activitatea juridică, în perioada 15.03.2011 – 30.04.2011.
Scopul misiunii de audit este de a da asigurări asupra modului de desfăşurare a activităţii juridice şi reprezentarea în instanţă în vederea susţinerii intereselor entității, în conformitate cu cadrul legislativ şi normativ, iar obiectivele acestuia au în vedere:
1. Arhivarea dosarelor.
2. Organizarea, planificarea și raportarea activității juridice.
3. Reprezentarea entității în instanțele de judecată.
Menţionăm că se va efectua un audit de conformitate al modului de organizare a activității juridice şi reprezentarii intereselor societăţii în faţa instanţelor.
Auditor,
Procedura P02: Iniţierea auditului
JUDECĂTORIA SUCEAVA
Serviciul Audit Intern
DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ
Nume şi prenume:
Misiunea de audit: Activitatea juridică Data: 15.03.2011
Incompatibilităţi în legătură cu entitatea/structura auditată DA NU
Aţi avut/aveţi vreo relaţie oficială, financiară sau personală cu cineva care ar putea să vă limiteze măsura în care puteţi să vă interesaţi, să descoperiţi sau să constataţi slăbiciuni de audit în orice fel? - X
Aveţi idei preconcepute faţă de persoane, grupuri, organizaţii sau obiective care ar putea să vă influenţeze în misiunea de audit? - X
Aţi avut/aveţi funcţii sau aţi fost/sunteţi implicat(ă) în ultimii 3 ani într-un alt mod în activitatea entităţii/structurii ce va fi auditată? - X
Aveţi responsabilităţi în derularea programelor şi proiectelor finanţate integral sau parţial de Uniunea Europeană? - X
Aţi fost implicat în elaborarea şi implementarea sistemelor de control ale entităţii/structurii ce urmează a fi auditată? - X
Sunteţi soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu conducătorul entităţii/structurii ce va fi auditată sau cu membrii organului de conducere colectivă? - X
Aveţi vreo legătură politică, socială care ar rezulta dintr-o fostă angajare sau primirea de redevenţe de la vreun grup anume, sau organizaţie sau nivel guvernamental? - X
Aţi aprobat înainte facturi, ordine de plată şi alte instrumente de plată pentru entitatea/structura ce va fi auditată? - X
Aţi ţinut anterior contabilitatea la entitatea/structura ce va fi auditată? - X
Aveţi vreun interes direct sau unul de fond financiar indirect la entitatea/structura ce va fi auditată? - X
Preview document
Conținut arhivă zip
- Misiune de Audit Intern - Judecatoria Suceava.doc