Monografia Sistemului Bancar din Grecia

1. Sistemul bancar din Grecia

1.1 Istoric

Primele evidenţe ale activităţilor de tip bancar au apărut din cele mai vechi timpuri, prezenta lor în Grecia remarcându-se încă din Antichitate.

În secolul VII i.Hr în Lidia, au fost bătute primele monede. Acestea erau compuse din electerum, un aliaj natural de aur şi argint extras din fluvial Pactole ce trecea prin Sardes, capitala Lidiei și corespundeau unei picaturi de metal topit. Aveau forma globulară, pe o parte aveau un animal gravat (leu, cerb, cal, albină, taur) iar pe cealaltă parte erau puse una sau mai multe mărci pătrate.

În mai puţin de un secol folosirea pieselor monetare se va răspândi în toată lumea greacă, iar fiecare cetate grecească – existând aproape 1400 în secolul al IV- lea î. Hr. - începe să bată propria sa monedă pe care figura emblema oraşului.

Templele erau văzute de către populaţie ca un loc sigur de plasare a bunurilor, fapt ce aducea un anumit "profit" preoților, care luau în administrare atât bunuri perisabile cât și bunuri de valoare. În măsura în care bunurile păstrate erau perisabile, modalitatea de păstrare era împrumutul de consumație. Astfel pentru deponenți se asigura plasarea bogăției într-un loc sigur, iar pentru preoți se realiza un profit. Dovada acestor practici este descoperirea de către arheologi în Mesopotamia a tabelelor de contabilitate datând din 3400-2500 î.H.

O altă practică des întâlnită în perioada antică era împrumutul cu dobânda, care la început nu a putut fi controlată de autorități, deoarece nu existau reglementări în domeniu. Acest împrumut este reglementat mai târziu prin Codul lui Hammurabi care prevede și contractele de împrumut pentru a căror recunoaștere era nevoie sa fie vizate de funcționari regali precum și contractul de comision, strămoșul contractului de cont curent de astăzi.

Apariția băncilor ca instituții a avut loc în Grecia în secolele VI-VII î.Hr., acesta fiind rezultatul dezvoltării comerțului ca o consecința a emiterii monedei proprii de către fiecare oraș comercial. În scopul de a combate camăta mai multe cetăți grecești au decis sa constituie "bănci publice" care pe lângă rolul propriu-zis bancar, mai aveau și sarcina strângerii impozitelor și dreptul de a bate moneda.

În porturile grecești, "trapeziștii" devin bancheri veritabili în sensul actual al termenului, ei îndeplinind majoritatea funcțiilor băncii moderne: depuneri credite, schimb, crearea altor mijloace de plată decât bancnota sau moneda.

Grecia se remarcă prin faptul că aici s-au înfiinţat primele bănci publice, în Lampsaque, Abdere şi Sinope. Acestea efectuau ca principale operaţiuni încasarea impozitelor şi plata cheltuielilor cu caracter public. Activitatea bancară în orașele-stat se dezvoltă odată cu apariția băncii din Delos care folosea titlurile de credit iar plățile erau făcute prin virament între conturile clienților prin dispoziții de plată. Existau circa 53 de orașe-stat în care funcționau bănci.

În ceea ce priveşte reglementările activităţii bancare din acea perioadă, Legea lui Solon era cea care reglementa nivelul dobânzilor. Aceasta interzicea şi dreptul creditorilor de a transforma în sclavi pe cei care deveneau insolvabili sau pe un membru al familiei acestora, iar celor care îşi pierduseră pământurile datorită insolvabilităţii li s-au restituit proprietăţile.

În Grecia s-au folosit tehnici bancare precum sistemul rezervelor fracţionare. Acesta presupunea acordarea de credite pe baza depozitelor atrase, cu o acoperire de casă sub 100%. Datorită utilizării acestei tehnici au avut loc multiple falimente bancare, un exemplu fiind banca din Efes care dă faliment şi obţine un moratoriu de 10 ani pentru a înapoia depozitele titularilor de drept.

Sistemul bancar grecesc s-a dezvoltat puternic începand cu secolul al XIX-lea, în 1841 fiind înfiinţată Banca Naţională a Greciei, înregistrându-se de la an la an o evoluție în ceea ce privește activitatea bancară grecească.