Obiectivele și funcțiile fondului monetar internațional - relațiile cu țările membre

Introducere

Fondul monetar internațional exercită un interes constant în lumea economiei, a finanțelor și a dezvoltării. Rațiunea obiectivă a apariției Fondului Monetar Internațional își are originea în necesitatea existenței unei instituții cu putere de acțiune la nivel mondial, care să acorde sprijin financiar țărilor care se confruntă cu deficite ale balanțelor de plăți. Se crea, astfel, cadrul instituțional pentru prevenirea extinderii dezechilibrelor financiare locale și regionale la dimensiuni globale, evitându-se dezordinea economico-monetară internațională, care a provocat imense costuri și tensiuni sociale care au precedat cel de-al doilea război mondial.

Potrivit lui John Maynard Keynes “Sistemul ideal ar consta în mod sigur, în fondarea unei bănci supranaționale, care să aibă cu băncile centrale naționale relații asemănătoare celor care există între fiecare bancă centrală și băncile sale subordonatoare”.

Această lucrare se axează pe furnizarea informațiilor privind Fondul Monetar Internațional, mai exact prezintă un rezumat al istoriei sale, a principalelor sale obiective și funcții, precum și relațiile sale cu țările membre. Motivația alegerii lucrării cu titlul “Obiectivele și funcțiile Fondului Monetar Internațional. Relațiile cu țările membre.” a fost deținerea unor surse documentare prioritar pe această temă cât și considerațiile de natură științifică cu privire la activitatea acestui organism.

Fondul Monetar Internațional a fost înființat ca o instituție permanentă însărcinată cu menținerea unei funcționării armonioase a Sistemului Monetar Internațional. Are ca scop favorizarea schimburilor de informații între țările membre, să încurajeze o apropiere între responsabilii monetari, fără însă a se limita la o supraveghere și o îndrumare distantă. Fondul Monetar Internațional se implică în expansiunea comerțului internațional, în economia internă a țărilor membre, acolo unde există probleme și se solicită asistență.

Acest organism de cooperare monetară și de finanțare internațională, a ajuns să fie cunoscut, nu doar de către specialiști ci, s-ar putea spune, de marele public din țara noastră datorită frecventelor sale relații, nu de puține ori tensionate cu România. S-a perceput mai ales caracterul condiționat al aprobării creditelor care îi sunt solicitate, care este întradevăr o particularitate a ajutoarelor F.M.I., al cărui impact negativ îl resimțim cu toții.

I.Scurt istoric privind înființarea Fondului Monetar Internațional

După al doilea război mondial, situația dificilă cu care se confruntau toate statele lumii a impus organizarea de reuniuni internaționale care să găsească soluții în vederea relansării economiei mondiale. “Conferința de la Bretton Woods, desfășurată între 1 – 22 iulie 1944, a rămas în amintirea participanților ca una dintre cele mai strălucite reuniuni internaționale consacrate vreodată unor scopuri specifice” Această conferință internațională a fost susținută în statul New Hampshire (SUA), în stațiunea estivala Bretton Woods, la ea participând câteva mii de specialiști în diverse domenii.

În cadrul Conferinței de la Bretton Woods au fost dezbătute mai multe proiecte de organizare a relațiilor valutar-financiare internaționale ale diferitelor țării :

- Planul White, elaborat de către departamantul Trezoreriei SUA, publicat în anul 1943 prevedea formarea unui “Fond de stabilizare a Națiunilor Unite și Asociate”, din contribuția țărilor membre, în scopul susținerii altor țări membre care înregistrau dezechilibre și deficite externe;

- Planul Keynes, întocmit de experții britanici, denumit “Uniunea Internațională de Clearing” publicat în anul 1943, care prevedea derularea tranzacțiilor valutare ale țărilor membre prin intermediul conturilor deschise la această instituție, utilizarea unei monede internaționale “bancor”și furnizarea acesteia în schimbul aurului;

- Planul delegației franceze denumit “Sugestii referitoare la relațiile monetare internaționale”.

- Planul experților canadieni care prevedea realizarea unei “Uniuni valutare internaționale”.

Deși concepute separat planurile White și Keynes conțineau abordări identice în ceea ce privește obiectivele esențiale ale reformării sistemului monetar internațional: stabilizarea cursului de schimb, restabilirea convertibilității libere a monedei, dezvoltarea comerțului mondial și acordarea de asistență financiară